România Liberă deschide cartea de condoleanţe pentru Adrian Păunescu. Toate mesajele pe care le postaţi la acest articol, până vineri, 12 noiembrie, vor ajunge la familia poetului.Poetul şi politicianul Adrian Păunescu a încetat din viaţă pe 5 noiembrie, la vârsta de 67 de ani.
Despre Adrian Păunescu
Adrian Păunescu s-a născut în 20 iulie 1943 în localitatea Copăceni din Basarabia.
A absolvit Colegiul Naţional Carol I din Craiova, după care a studiat filologia la Universitatea Bucureşti.
La începutul anilor 1960 s-a remarcat ca poet şi începând cu 1973 a înfiinţat şi a coordonat activitatea Cenaclului Flacăra. Orientarea sa politică în perioada comunistă era ambiguă. Deşi nu se declara un activist de partid, închina adesea ode patriotice Partidului şi conducătorilor acestuia.
După 1989 s-a implicat activ în politică, fiind membru al Partidului Socialist al Muncii, între 1992-1998, când formaţiunea a fost absorbită de Partidul Social Democrat.
A deţinut două mandate de senator de Dolj, între 1992-1996 şi 2000-2004.