Emblemă a filmului francez, Annie Girardot a încetat din viaţă la 79 de ani, într-un azil pentru bolnavii de Alzheimer. Din cauza teribilei boli, în ultimii ani de viaţă actriţa care a vizitat România în 2005 îşi uitase întreaga carieră. Pentru mulţi cinefili va rămâne însă „cea mai bună actriţă de după război”.
Marea actriţă fusese diagnosticată cu temuta maladie în 2003, dar a recunoscut public în 2006, într-un amplu articol în revista „Paris Match”. Pentru a sprijini cercetările medicale în încercarea de a găsi un tratament eficient împotriva acestei boli, Girardot a acceptat chiar să apară într-un film documentar pe această temă. În timp, boala s-a agravat atât de tare încât în 2007 a trebuit să fie internată.
Printr-o coincidenţă sinistră, în acelaşi spital era internat şi fratele ei cel mare, Jean, care suferea tot de Alzheimer.
Fabulosul destin al lui Annie Girardot
Annie Girardot s-a născut pe 25 octombrie 1931, la Paris. Deşi făcuse şcoala de infirmiere, a fost atrasă de mirajul scenei şi s-a înscris la Conservatorul din Paris. A debutat în pelicula „Treize à table”, în regia lui André Hunebelle, în 1955. De atunci până la finalul carierei, ce a survenit când boala i s-a agravat, actriţa a jucat în peste 100 de pelicule, unele dintre ele intrând definitiv în manualele de istorie a filmului. Simbol al femeii puternice, neavând nimic din superficialitatea şi kitschul bombelor sexy, a fost o adevărată Ciociara în variantă franceză. Filmul care i-a lansat cariera ca o cometă a fost „Rocco şi fraţii săi”, al lui Luchino Visconti, datând din 1960.
În acea peliculă, Annie Giradot o interpreta pe Nadia, o frumoasă prostituată de care erau îndrăgostiţi doi fraţi, Rocco (interpretat de foarte tânărul şi extrem de atrăgătorul Alain Delon) şi Simone (Renato Salvatori). Stăpânit de furie şi gelozie, Simone o violează pe Nadia chiar în faţa lui Rocco. Interesant este că, în ciuda relaţiei violente din film, Annie Girardot şi Renato Salvatori s-au îndrăgostit pe platoul de filmare de la „Rocco şi fraţii săi”, în scurtă vreme cei doi oficializându-şi relaţia. Actorul italian s-a dovedit însă a fi un soţ pătimaş şi iute la mânie. Desele ieşiri violente ale lui Renato au dus la separarea lor, deşi nu au divorţat niciodată.
Cei doi au o fată, Giulia, acum în vârstă de 48 de ani, care, împreună cu fiica ei, Lola Vogel, a stat lângă actriţă până la sfârşit. Annie Girardot a mai avut o relaţie complicată cu rockerul Bob Decout, cu care a trăit timp de 13 ani. Văzut ca un gigolo fără scrupule de către apropiaţii actriţei, muzicianul a fost adesea acuzat că i-a ruinat averea, cariera şi sănătatea. După ce dragostea dintre ei s-a terminat, Bob Decout a publicat în 2010 o carte în care dădea detalii complete despre viaţa sa alături de actriţă. El povesteşte inclusiv cum consumau cocaină ca preambul al amorului, drog pe care îl considerau „un filtru al dragostei, o plăcere legată de sexualitate”.
Trei César-uri pentru trei roluri puternice
Pentru rolurile de femeie puternică pe care le-a interpretat, Annie Girardot a primit, de-a lungul timpului, mai multe premii. În 1977 şi-a adjudecat primul primul premiu César din carieră, pentru rolul titular din drama „Docteur Francoise Gailland”. A repetat apoi performanţa în 1996, pentru rolul secundar din filmul „Mizerabilii”, pentru ca în 2002 să ia încă un César pentru rol secundar, pentru interpretarea excelentă a mamei profesoarei de pian sado-masochiste din celebra peliculă a lui Michael Haneke „Pianista”, ecranizare a celebrului roman scris de laureata Premiului Nobel pentru literatură Elfriede Jelinek.
Cariera cinematografică longevivă i-a adus roluri spumoase, de comedie, dar şi unele extrem de dramatice. Printre cele mai importante roluri în film au fost, alături de cel din „Rocco şi fraţii săi”, cel din „Dillinger e morto” (1969), de Marco Ferreri, „Vivre pour vivre”, regia Claude Lelouch (1967), „Murind din dragoste” , regia André Cayatte (1971) şi „Cache” (2005), regia Michael Haneke. În ciuda tăriei sale de caracter, nu s-a putut abţine şi a izbucnit în lacrimi la primirea premiului César pentru rolul secundar din „Mizerabilii”, în regia lui Claude Lelouch, distincţie ce i-a revenit după ani întregi în care cariera ei intrase în umbră. „Nu ştiu dacă eu i-am lipsit cinematografului francez, dar mie cinematograful mi-a lipsit la nebunie, dureros, până la abandon.”
A primit şi un premiu pentru întreaga carieră, acordat în 2005 la Festivalul de Film Transilvania, actriţa venind la Cluj pentru a-şi ridica distincţia.
Madame Marguerite, rolul-fetiş
Deşi a intrat în memoria publicului ca actriţă de film, Girardot a fost o puternică actriţă de teatru. Încă de tânără, în 1954, a intrat în rândurile Comediei Franceze şi nu s-a despărţit de scenă până în ultimii ani de viaţă.
A jucat fără întrerupere rolul titular din piesa „Madame Marguerite”, din 1974 până în 2002, acesta devenind rolul său fetiş.
„Cea mai bună actriţă de după război”
Regizorul Claude Lelouch, colaboratorul ei de o viaţă şi singurul pe care îl mai recunoştea în ultima vreme, când uitase până şi faptul că ea însăşi fusese o mare actriţă, i-a adus un omagiu plin de emoţie: „Annie a fost poate cea mai mare actriţă franceză de după al doilea război mondial. Ea va rămâne cea mai frumoasă amintire a vieţii mele, atât ca regizor, cât şi ca prieten.”
Pentru ca amintirile mamei ei să nu se piardă pentru totdeauna, fiica sa, Giulia Salvatori, a notat, pe când Annie Girardot era încă pe deplin conştientă, toate întâmplările pe care actriţa şi le amintea. Acestea au fost adunate într-o carte biografică publicată în 2007 cu titlul „Memoria mamei mele”, ce cuprinde o serie de mărturii tulburătoare ale actriţei care ştia că-şi va pierde definitiv amintirile.
O altă carte dedicată actriţei a fost scrisă de secretarul acesteia, Leo Bardon, cu titlul „Annie, îţi aminteşti?”. Leo Bardon povesteşte cum au apărut primele semne ale bolii în 2000, când, în timpul unui turneu, Annie a uitat textul pe scenă tocmai pe când juca „Madame Marguerite”, rol pe care îl avea la degetul cel mic. „Producătorul m-a sunat şi mi-a spus: «Annie are pierderi de memorie şi face fixaţii ciudate”, a povestit Bardon, care a mai povestit că la început familia i-a ascuns actriţei dignosticul pentru că ea ameninţase că dacă va afla că are Alzheimer se va sinucide.
