2.6 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSpecialAna Blandiana: Mă simt mai scriitor în străinătate decât acasă

Ana Blandiana: Mă simt mai scriitor în străinătate decât acasă

Poeta Ana Blandiana a afirmat, într-un interviu acordat Agerpres, că se simte mai scriitor în străinătate decât acasă.

„Culmea este că, mi-e puţin ruşine chiar să recunosc, în ultimul timp, însemnând mulţi ani de după Revoluţie, mă simt mai scriitor în străinătate decât acasă. Sunt mai multe motive şi foarte interesante. Primul este acela că, în timp ce la noi a fost o scădere catastrofală de audienţă şi de interes la lectură. Al doilea este foarte personal. În Apus retrăiesc ceea ce am trăit în primele două decenii când scriam, când era o continuă explozie de uimire. De exemplu, în Spania, o cronică se termina: Cum am trăit până acum fără Ana Blandiana? Nici un critic din România nu mi-a dat această frază!”, a declarat Ana Blandiana.

Cunoscuta scriitoare şi activistă civică, care are trei cărţi traduse în Spania, a vorbit despre creşterea interesului occidentalilor pentru poezie, despre invitaţiile pe care le are în străinătate la diverse festivaluri de gen, ca şi despre proiectele sale, despre munca la cartea la care lucrează de mai mulţi ani.

Fals tratat de manipulare este de fapt un eseu despre faptul că tot ce ni se întâmplă este pentru că suntem împinşi ca într-o mişcare browniană, într-o parte sau în alta. În permanenţă suntem influenţaţi să facem foarte puţin din lucrurile pe care noi am hotărât să le facem. Tocmai că am ales această temă şi pentru că ea este exemplificată cu fapte din viaţa mea, pentru un cititor obişnuit cred că va părea o carte de memorii. Nu este toată viaţa mea, sunt selectate doar întâmplări care sprijină această idee. Tot timpul se adaugă încă o întâmplare, încă ceva ce-mi amintesc. Pe de altă parte e greu, resimt un fel de jenă să nu fie prea personală, în acelaşi timp să spun cât mai mult”, spune Ana Blandiana.

 

Cele mai citite

AUR organizează un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va organiza un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie. "Duminică, 12 ianuarie, la ora 14:00,...

AUR organizează un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va organiza un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie. "Duminică, 12 ianuarie, la ora 14:00,...

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital joi, după finalizarea "cu succes" a intervenţiei de ablaţie a prostatei, a anunţat biroul premierului,...
Ultima oră
Pe aceeași temă