3.2 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăInternaționalGary Moore: Ultimul blues

Gary Moore: Ultimul blues

Legendarul chitarist blues Gary Moore a murit, duminicã, la vârsta de 58 de ani.  Ieri, anunţul i-a luat prin surprindere pe membrii familiei chitaristului, pe fanii şi prietenii acestuia şi pe artiştii cu care a colaborat de-a lungul timpului.

„Cu profundă tristeţe şi regret vă anunţăm că Gary Moore a decedat azi-noapte, în timp ce se afla în vacanţă în Spania. Suntem alături de copiii săi, de familie şi de prietenii lui în aceste momente triste”, stă scris pe site-ul oficial al chitaristului.

Faptul că Gary Moore a murit în somn, la câteva ore după ce s-a cazat la hotelul de lux Kempinski din Estepona, a fost confirmat de managerul chitaristului, Adam Parsons.
Autopsia va fi realizată azi în Malaga, potrivit ziarului Irish Times. Pe corpul cântăreţului nu au fost găsite urme de violenţă.

Gary Moore a ajuns la hotelul din Estepona însoţit de o femeie, potrivit Daily Mail. Cei doi vroiau să petreacă şase zile pe litoralul spaniol.

„Vroiau să meargă la restaurantul hotelului, după ce s-au cazat, dar era închis aşa că au mâncat un hamburger şi un sandviş la bar, apoi au băut şampanie. După aceea s-au dus să se plimbe pe plajă şi când s-au întors la bar Gary a mai băut câteva pahare de brandy. A fost recunoscut de un fan şi au vorbit despre muzică, iar el (n.r Gary) a fost foarte vorbăreţ şi prietenos. Părea că se simte bine când a plecat în jurul orei 23”, declară un martor din hotel, citat de tabloidul britanic.
Medicii l-au găsit fără suflare, în pat, doar în lenjerie intimă. Partenera lui Moore a refuzat să facă declaraţii, plângând în hohote. În camera de hotel, chitara cântăreţului se afla lângă pat.

Ce spun artiştii despre moartea lui Gary Moore?

Brian Downey, membru fondator al trupei Thin Lizzy, din care Gary Moore a făcut parte în anii ’70, declară că a fost bulversat de vestea morţii legendarului chitarist.
„Sunt şocat. Va fi mereu în gândurile şi rugăciunile mele şi nu-mi vine să cred că a murit”, precizează Downey, citat de Daily Mail.
„Nu-mi vine să cred. Era robust, un tip sănătos. A fost un chitarist excelent şi un muzician pasionat”, a declarat Eric Bell, chitaristul formaţiei Thin Lizzy, citat de BBC.
„A fost unul dintre cei mai mari chitarişti de blues din toate timpurile. Van Morrison, Rory Gallagher şi Gary Moore-trio-ul glorios al cântăreţilor de blues irlandezi”, a declarat Bob Geldof, citat de The Sun.

Cariera

Gary Moore s-a născut în Belfast pe 4 aprilie 1952. Şi-a inceput cariera muzicală în 1969 alături de trupa Skid Row.

A fost influenţat de artişti ca Albert King, Elvis Presley, Jimi Hendrix, John Mayall, Peter Green, etc.
Spre sfârşitul anului 1973, Gary Moore s-a alăturat trupei Thin Lizzy, după plecarea lui Eric Bell. Nu a rezistat în  trupă decât până în aprilie 1974, timp în care a înregistrat trei piese, printre care şi „Still in Love With You”. Moore a părăsit trupa, dar s-a întors în iulie 1978 şi a mai rezistat un an.

Piese precum „Parisienne Walkways”, „Out in the Fields”, „Empty Rooms”, „Over the Hills and Far Away”, „Wild Frontier”, „Friday on My Mind”, „After the War”, „Still Got the Blues (For You)”, „Cold Day in Hell” sau „Story of the Blues” au făcut istorie în interpretarea lui Gary Moore.
De-a lungul timpului a colaborat cu George Harrison, Albert Collins, Ozzy Osbourne, The Beach Boys, Ginger Baker, etc.
Românii l-au putut vedea pe chitarist în luna iulie a anului trecut într-un concert la Bucureşti.

Cele mai citite

Tragedie în lumea boxului! Paul Bamba a încetat din viață la 35 de ani, la o săptămână după ce a devenit campion mondial

Paul Bamba, pugilistul portorican care devenise campion mondial la categoria grea în urmă cu doar o săptămână, a murit la vârsta de 35 de...

Radu Drăgușin, gata să joace împotriva lui Wolves după accidentarea din meciul cu Nottingham!

Radu Drăgușin a ieșit accidentat în finalul partidei dintre Nottingham Forest și Tottenham, pierdută de londonezi cu 1-0, dar jurnaliștii englezi anunță că fundașul...

Medhi Benatia, protagonistul unui scandal legat de salariu în perioada Bayern Munich!

Fostul fundaș marocan Medhi Benatia, în prezent director sportiv al Olympique Marseille, a trecut printr-un episod controversat în perioada în care evolua pentru Bayern...
Ultima oră
Pe aceeași temă