Directorul EUROPAfest: „Am refuzat sute de trupe”

După 18 ani de la lansare, EUROPAfest a devenit unul dintre evenimentele muzicale de referinţă ale Capitalei.

Prin concursurile festivalului au trecut o serie de muzicieni care azi sunt vedete în toată lumea, iar în serile de concerte vin cele mai cunoscute trupe de jazz şi blues ale momentului.

Luigi Gageos, directorul festivalului, este cel care a reuşit să aducă performanţa interpretativă din domeniul muzicii clasice, a jazzului şi a bluesului mai aproape de public, fiind principalul promotor al evenimentului. Într-un interviu pentru România Liberă, Luigi Gageos povesteşte cum se organizează un eveniment cu sute de invitaţi şi ce surprize ne aşteaptă la EUROPAfest 2011, ce se va desfăşura între 7 şi 13 mai.

Iniţial, EUROPAfest începuse sub titulatura de Jeunesses Musicales, adică a fost dedicat din start tinerelor talente. După 18 ani, sigur aceşti tineri au crescut valoric. Le-aţi urmărit cariera, v-au făcut surprize?

Luigi Gageos: Nu numai că le-am urmărit evoluţia, chiar am făcut lucrul acesta ca să vedem unde ne putem situa şi ne doream să vedem ce reuşesc să facă laureaţii concursului nostru şi ce alte concursuri câştigă. Am rămas uimiţi încă din primul an, în 1993, de nivelul celor care câştigau concursul aici. Discuţia cu membrii juriului era că nu aş fi vrut ca jurizarea lor să fie realizată sub aspectul că se dă un premiul I pentru că Bucureştiul, România sunt la marginea Europei. Concursul în sine trebuia să dea acele premii care s-ar fi dat la oricare din marile concursuri internaţionale. Şi surpriza mea a fost că lucrurile au stau chiar aşa. Îmi aduc aminte de Rita Meier din Elveţia, la clarinet, a câştigat la noi, pe urmă a devenit solistă la Opera din Zürich, unde cred că e şi acum. Îmi aduc aminte de violonistul Alexandru Tomescu, care pe atunci nu exista ca nume, dar a luat premiul I la noi, după care a ajuns la Gioventu Musicale din Italia şi a intrat la secţiunea Paganini, unde a fost premiat, apoi a fost solist cu Orchestra Mondială de Tineret, cu care noi eram parteneri.

La fel, îmi amintesc de un alt român, Remus Azoiţei, primul laureat de la noi care este acum profesor de vioară la Royal Academy şi solist bine-cunoscut, a cântat cu Nigel Kennedy în Festivalul Enescu şi cântă pe marile scene europene.

Să nu uităm de violonista Shi Shuai din China, care a luat premiul I, i s-au dat burse peste tot şi nu au mai lăsat-o britanicii să plece în Statele Unite.

Aţi fost o rampă de lansare pentru ei…

L.G.: Da, iar lucrul cel mai clar, vizavi de vizibilitatea şi calitatea concursurilor pe care le facem, e faptul că sunt muzicieni din străinătate care vin şi de trei ori. Şi ştiţi că în afară de concurs te mai loveşti în România şi de viaţa de zi cu zi – cazare, masă – şi, cu toate astea, găsesc extrem de bine făcut programul, comunicarea lui şi aşa mai departe.

Record pe regiune la numărul de flautişti

Cum vă simţiţi după atât timp în postura de organizator? Vă simţiţi la fel de energic ca la început?

L.G.: Mă simt şi bine, dar la un moment dat parcă aş fi vrut mai mult. Exact cum se întâmplă în viaţă: la 6-7 ani faci lucrurile mai greu, când ai 18 ani ar trebui să ai mai multă uşurinţă. Din păcate, societatea românească încă nu ştie să îşi respecte valorile, face ce a făcut de-a lungul întregii noastre istorii. Ceea ce facem noi e o valoare. Faptul că anul acesta avem la concursul de flaut un record din regiune pe numărul de muzicieni, 145 de concurenţi, ne situează în primele două concursuri în acest an pe flaut. Faptul că BBC consideră Bucharest International Jazz Competition unul din primele trei în Europa, se vede la o simplă căutare pe Google. Cine dă cuvintele-cheie Jazz Competition 2011, chiar şi 2012, o să vadă că Bucureştiul este foarte bine cotat şi bine situat. Ei, în condiţiile astea noi încă ne chinuim cu lucruri de bază, ca şi cum am începe festivalul în acest an pentru prima dată şi nu este normal pentru public, pentru muzicieni, pentru cultură.

Concret, care sunt piedicile pe care le întâmpinaţi?

L.G.: Cele banale, de zi cu zi. Am avut aproape 10-12 ani partener Primăria Generală. Primăria acum n-are buget, deci noi nu avem un leu din partea primăriei. Era un partener important, a rămas doar cu numele. Apoi uitaţi-vă ce puţine săli avem în Bucureşti, foarte puţine, şi cu toate acestea începem să le dăm mai mult la companii decât să le lăsăm pe partea de evenimente care au ceva doză culturală. Şi atunci preţurile s-au făcut ca pentru companii. Ajungi să iei, de exemplu, Sala Auditorium, care are o acustică bună, dar pentru care trebuie să plăteşti 10.000 lei pe zi, ca o companie… Astea sunt preţurile fixate. Sunt lucruri care devin prohibite pentru cultură şi cultura e cea care transmite, până la urmă, o viaţă mai bună românilor şi României. Cultura şi educaţia. Suntem undeva mai rău ca în anii ‘90, când speram că în 20 de ani vom construi o generaţie care va moderniza România.

Credeţi că aţi ajuns să aveţi un public specializat, care aşteaptă evenimentele din festival?

L.G.: Aşa este. Dacă vă uitaţi, nici nu mai trebuie, la un moment dat, să punem imediat trupele sau zonele de concert pe site pentru că după prima conferinţă de presă, pe internet, la cuvintele Europafest 2011 sunt aproape 100.000 de pagini. Asta spune ceva. Pe pagina de Facebook a festivalului avem deja, în ultimele trei săptămâni, peste 135.000 de cititori pe subiectele lansate acolo. Lumea ne urmăreşte şi se informează. Din punctul acesta de vedere putem spune că da, e un public dedicat, sunt oameni care spun că nu ascultau jazz înainte sau muzică clasică şi că o dată cu noi au făcut acest pas şi nu mai dau înapoi. Important este consumul de muzică.

„Am făcut o selecţie dură”

Sloganul dvs. este „Festivalul oferă. Tu alegi!”. Oferta este atât de generoasă pe cât se sugerează?

L.G.: Vreau să vă spun un singur lucru: nu cred că puteţi să vă închipuiţi ce selecţie dură am făcut, câte zeci, poate chiar sute de trupe am refuzat la selecţie ca să avem ce e acum în programul de concerte. Au vrut să vină mai mulţi şi noi i-am refuzat. Asta pentru că punem accentul pe calitate şi trebuie să nu creăm o diferenţă foarte mare între ceea ce publicul consumă şi ceea ce noi credem că trebuie să primească. Şi atunci, într-un fel, dăm mai mult decât publicul este obişnuit să primească, dar tocmai de aici vin şi dorinţa, şi progresul lui, dorinţa de a asculta muzică de o anumită calitate.

Secţiunea de concerte – jazz, blues, pop – pare foarte generoasă, cu cele 23 de trupe. Pregătiţi şi surprize?

L.G.: Pe lângă acea seară de jam sessions care este clipa, minutul, o formulă pe care o singură dată în viaţă o auzi, normal că vom aduce şi anumite surprize, orice surpriză este plăcută. Aceste seri de jam sessions sunt printre cele mai căutate din festival. Încercăm ca în fiecare ediţie să avem lucruri care să aducă ceva nou. Pentru Caffe Festival avem două spaţii, clubul Tribute, unde vom introduce new generations, în fiecare seară câte o trupă dintre cele mai bune din concursul de jazz şi poate şi cu trupele invitate. Şi mai avem şi Clubul Loft, unde este programat un concert.

Wayne Brown, Ari Borger Quartet şi Merry Poppins, vedetele din festival

Care sunt vedetele acestui an?

L.G.: Aş rămâne în zona unor muzicieni ca pianistul Wayne Brown, care este în acest an şi directorul competiţiei de jazz, un muzician de excepţie. Apoi sunt două trupe în concert: Ari Borger Quartet, Brazilia şi Statele Unite, care într-adevăr au un blues, un sunet deosebit, sunt vedete în Brazilia, invitaţi special în tot felul de emisiuni populare, şi, din Austria, Merry Poppins, cameleonicii pe care i-am anunţat deja. Acestea vor fi vedetele festivalului.

Când poate fi consultat programul festivalului?

L.G.: Cel târziu săptămâna viitoare va putea fi găsit pe site, vom începe cu invitaţii, cu agenda detaliată, vor fi date şi pe biletele care deja sunt puse în vânzare.