Celebrul tenor Jose Carreras a susţinut, vineri seara, pe scena Sălii Palatului din Capitală un concert excepţional alături de invitaţii săi speciali soprana Natalia Kovalova şi dirijorul David Gimenez, care a condus Orchestra Radio din Bucureşti, reuşind să smulgă ropote de aplauze şi să ridice publicul în picioare aproape după fiecare reprezentaţie.
Concertul a debutat cu câteva minute întârziere faţă de ora programată, în faţa unei săli aproape pline, cu „Der Zigeunerbaron” de Johann Strauss al II-lea în interpretarea orchestrei, după care pe scenă a urcat Jose Carreras, primit cu aplauze de publicul bucureştean. Prima arie interpretată de marele tenor a fost „L’ultima canzone” de Francesco Tosti, urmată de „Vurria” de Furio Rendine. După cele două momente susţinute de Jose Carreras pe scenă a urcat soprana ucraineană Natalia Kovalova care a încântat publicul cu „Song of te moon” din „Rusalska” de Antonin Dvorak. Au urmat „Roso – pel teu amor” de Josep Ribas cântată de celebrul tenor, „Merce dilette amiche” din „I vespri siciliani” de Verdi şi „Spartacus” de Aram Khachaturian, în interpretarea Nataliei Kovalova, respectiv a orchestrei.
Prima parte a spectacolului s-a încheiat cu „The impossible dream” din „Man of La Mancha” cântată de Jose Carreras, care a primit din partea unei spectatoare o plantă în ghiveci. Marele tenor s-a arătat surprins de acest gest, însă a acceptat cadoul pe care l-a luat cu el în culise.
După 20 de minute de pauză concertul a fost reluat cu ariile „Pecche” şi „Passione” cântate de Carreras. Au urmat „Vissi d’arte” din „Tosca”, „Lamento di Frederico” din „L’Arlesiana” şi „La Boda de Luis Alfonso. Intermedio”, care au fost interpretate, în ordine, de sporana ucraineană, Jose Carreras şi Orchestra Radio.
Duetul Carreras-Kovalova pe „Duo y Jota” din „El Duo de la Africa” de Caballero a fost unul dintre cele mai impresionante momente ale spectacolului, publicul aplaudând minute în şir, care a continuat cu „Heia! Heia!” din „Die Csardausfurstin”, interpretată de Kovalova şi „Core n’grato”, cântată de Carreras.
Interpretarea marelui tenor şi a invitaţilor săi, de peste două ore, a fost îndelung aplaudată de spectatori, la insistenţa cărora programul a fost prelungit cu patru bisuri, ultimul fiind „Traviata” cântată în duet de Jose Carreras şi Natalia Kovalova.
La sfârşitul spectacolului, maestrul Jose Carreras şi invitaţii săi au fost răsplătiţi cu buchete de flori şi numeroase aplauze, timp de minute în şir, din partea celor aproximativ 4.000 de spectatori potrivit Agerpres.
Biletele la concertul susţinut de Jose Carreras alături de soprana Natalia Kovalova şi dirijorul David Gimenez au avut preţuri cuprinse între 200 şi 1.000 de lei.
Jose Carreras a mai încântat publicul român în 2008, când a susţinut un concert caritabil pe scena Sălii Palatului din Capitală.