Butters Stotch e un puşti blonziu, cu faţa lată şi accent sudist. Mama şi tatăl lui sunt, de fapt, copiii familiei. Am văzut doar un episod al serialului celebru în urmă cu câţiva ani, pe care îl difuzează acum MTV. E tipul de film de animaţie care poate provoca reacţii extreme. Autorii, Matt Stone şi Trey
Parker, şi-au propus în anii ’90 să ia la mişto societatea americană. Dar asta‑şi propun toţi autorii de sitcom-uri americane. În linia lui „Beavis şi Butthead”, însă umorul negru din „South Park” plafonează valorile şi „banalizează răul”. Pentru oricine a trăit măcar o experienţă dură în viaţă, filmul ar putea să pară scandalos. Ce-am văzut eu: tatăl lui Butters devine un sex addict homosexual, mama află şi încearcă să-l omoare pe micul Butters (un fel de Bud Bundy mai mic şi mai înţelept), dar el, evident, scapă. Disperaţi, părinţii declară presei adunate în faţa casei că un portorican le-a răpit copilul. Apare şi O.J.Simpson, care spune că acelaşi portorican i-a ucis nevasta. Butters reapare, familia recunoaşte că a minţit. Sec, dur, absurd de stupid. Asta ce-o mai fi?
