4.5 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăInternaționalScurtmetrajele "15 iulie", de Cristi Iftime, şi "Apele Tac", de Anca Lăzărescu...

Scurtmetrajele „15 iulie”, de Cristi Iftime, şi „Apele Tac”, de Anca Lăzărescu – la Berlinale Shorts

Peliculele „15 iulie”, de Cristi Iftime, şi „Apele Tac”, de Anca Lăzărescu, au fost selectate în competiţia dedicată scurtmetrajelor din cadrul celei de-a 61-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, care se desfăşoară în perioada 10 – 20 februarie, informează Mediafax.

„15 iulie”, de Cristi Iftime, este o producţie românească şi are o durată de 12 minute, în timp ce „Apele Tac”, de Anca Miruna Lăzărescu, este o coproducţie România/ Germania şi are 31 de minute.

Cele două pelicule concurează cu alte 23 de filme din 20 de ţări.

Filmele vor concura pentru premiile Ursul de Aur, Ursul de Argint (marele premiu al juriului), DAAD Short Film Prize şi pentru o nominalizare la premiul Academiei de Film Europene pentru cel mai bun scurtmetraj.

Anul acesta, secţiunea dedicată scurtmetrajelor – Berlinale Shorts – împlineşte cinci ani.

Juriul competiţiei este format din fotograful şi cineastul american Nan Goldin, regizorul şi directorul Sam Spiegel Film and Television School, Renen Schorr, şi regizorul şi producătorul tunisian Ibrahim Letaief.

Câştigătorii vor fi anunţaţi pe 19 februarie.

Anul trecut, România a fost reprezentată tot de două scurtmetraje la Berlinale Shorts: „Derby” de Paul Negoescu şi „Colivia” de Adrian Sitaru.

Acestea s-au alăturat filmelor „Eu când vreau să fluier, fluier”, inclus în competiţia oficială, şi „Portretul luptătorului la tinereţe”- prezentat în secţiunea Forum. De altfel, „Eu când vreau să fluier, fluier” a câştigat două distincţii la Berlinala din 2010: trofeul Alfred Bauer şi premiul juriului. Tot atunci, Adrian Sitaru a câştigat premiul serviciului german de schimb academic (DAAD) la Berlinale Shorts.

Cele mai citite

Speranță pentru soldații ucraineni: Noua Lege a Demobilizării promite întoarcerea în civilie

În prezent, ucrainenii înrolați în armată pot reveni la viața civilă, doar dacă sunt răniți pe câmpul de luptă Ministerul Apărării intenționează să finalizeze un...

Marcel Boloș a anunțat prelungirea amnistiei fiscale până pe 20 decembrie 2024

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat că termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale a fost prelungit până la 20 decembrie 2024. Boloș a precizat că...

Mircea Lucescu clarifică criteriile de selecție la echipa națională! Mesaj pentru jucătorii neconvocați

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a abordat tema convocărilor și filosofia sa de selecție într-o conferință de presă susținută înaintea...
Ultima oră
Pe aceeași temă