13.5 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăInternaționalCine va fi marele câştigător al Globurilor de Aur?

Cine va fi marele câştigător al Globurilor de Aur?

În această noapte va avea loc cea de-a 68-a ediţie a premiilor Globul de Aur, acordate de presa străină de la Los Angeles, eveniment ce lansează sezonul marilor trofee de la Hollywood.

Evenimentul va începe la trei dimineaţa, ora României, la hotelul Beverly Hilton din Beverly Hills, LA şi va fi prezentat de comediantul britanic Ricky Gervais, care a fost gazda ceremoniei şi anul trecut.

Filmul „”The King’s Speech” de Tom Hooper s-a impus anul acesta la Globurile de Aur cu şapte nominalizări printre care cele pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor în rol principal şi cel mai bun scenariu. 

Lungmetrajul produs de fraţii Weinstein, care au făcut din compania Miramax un client fidel la Oscaruri şi Globurile de Aur, spune povestea lui George al VI-lea al Angliei (Colin Firth), care îşi învinge bâlbâiala şi îşi asumă pe deplin rolul de rege al Marii Britanii în vreme de război, cu ajutorul unui terapeut care practică metode mai puţin ortodoxe, potrivit Mediafax.

Însă lupta pentru cel mai mare premiu este strânsă deoarece producţia concurează cu filme apreciate precum : „Începutul/ Inception”, de Christopher Nolan, „Reţeaua de socializare/ The Social Network”, de David Fincher, „The Fighter”, de David O. Russell, şi „Black Swan”, de Darren Aronofsky, toate candidate la categoriile „cel mai bun film” şi „cel mai bun regizor”.

Criticată de industria cinematografică de pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii, deoarece câştigătorii sunt decişi de un juriu format din doar 81 de reprezentanţi, faţă de cei 5.755 de membri cu drept de vot ai Academiei de film americane, ce decernează Oscarurile, gala Globurilor de Aur constituie un eveniment important la Hollywood.

Nominalizări

Artiştii nominalizaţi la Globul de Aur aduc strălucirea pe covorul roşu, printre ei numărându-se Nicole Kidman, Natalie Portman, Annette Bening, Anne Hathaway, Angelina Jolie, Julianne Moore, Helena Bonham Carter, Colin Firth, Mark Wahlberg, Johnny Depp, Jake Gyllenhaal, Kevin Spacey, Michael Douglas şi Christian Bale.

La categoria cel mai bun actor dintr-o dramă, bătălia se va da între Colin Firth, protagonistul din „The King’s Speech” şi Jesse Eisenberg care joacă rolul fondatorului Facebook, Mark Zuckerberg în „The Social Network”. Ceilalţi nominalizaţi sunt James Franco pentru rolul din „127 Hours”, Ryan Gosling – „Blue Valentine” şi Mark Wahlberg -„The Fighter”.

În competiţia pentru  cea mai bună actriţă într-o dramă, Natalie Portman este considerată favorită datorită rolului său din filmul „Black Swan”. Alte nume importante de la Hollywood ca Halle Berry, Nicole Kidman, Jennifer Lawrence şi Michelle Williams au fost nominalizate pentru acest premiu.

Iar pentru secţiunea cea mai bună comedie sau muzical au fost  nominalizate filmele : „Alice in Wonderland”, „The Tourist”, „The Kids Are All Right”, „Red”, „Burlesque” şi „The Kids” . Pentru rolurile din primele două filme, Johnny Depp s-a ales cu două nominalizări la categoria cel mai bun actor într-o comedie  sau muzical.

AFP apreciază că şi Franţa are şanse la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină”, cu „Concertul” de Radu Mihăileanu. Filmul semnat de regizorul de origine română concurează, printre altele, cu „Biutiful” de Alejandro González Iñárritu.

Anul trecut, Globul de Aur pentru cel mai bun film-dramă a revenit producţiei „Avatar”, de James Cameron, în timp ce premiul pentru cel mai bun film-comedie/ musical a revenit „Marea mahmureală/ The Hangover”, de Todd Phillips. De cealaltă parte, premiul Oscar pentru cel mai bun film a revenit peliculei „The Hurt Locker”, de Kathryn Bigelow.

Decernate de Asociaţia presei străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association/ HFPA), premiile Globul de Aur nu anticipează neapărat câştigătorii galei premiilor Oscar, dar pot, totuşi, să fixeze anumite jaloane pe drumul către râvnitele distincţii acordate de Academia de film americană. Nominalizările la premiile Oscar vor fi anunţate pe 25 ianuarie, iar gala premiilor Academiei de film americane va avea loc pe 27 februarie.

Lista completă a nominalizărilor la premiile Globul de Aur 2011:

Cea mai bună actriţă – dramă: Halle Berry („Frankie and Alice”), Nicole Kidman („Rabbit Hole”), Jennifer Lawrence („Winter’s bone”), Natalie Portman („Black swan”), Michelle Williams (Blue Valentine”)

Cel mai bun actor – comedie/ musical: Johnny Depp („Alice in Wonderland”), Johnny Depp („The Tourist”), Paul Giamatti („Barney’s Version”), Jake Gyllenhaal („Love and Other Drugs”), Kevin Spacey („Casino Jack”)

Cea mai bună actriţă – comedie/ musical: Anette Benning („The Kids are Allright”), Anne Hathaway („Love and Other Drugs”), Angelina Jolie („The Tourist”), Julianne Moore („The Kids are Allright”), Emma Stone („Easy A”)

Cel mai bun actor în rol secundar: Christian Bale („The Fighter”), Michael Douglas („Wall Street, Money Never Sleeps”), Jeremy Renner („The Town”, Jeffrey Rush („The King’s Speech”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Amy Adam („The Fighter”), Helena Bonham Carter („The King’s Speech”), Mila Kunis („Black Swan”), Melissa Leo („The Fighter”), Jackie Weaver („Animal Kingdom”)

Cel mai bun regizor: Darren Aronofsky (Black Swan”), David Fincher („The Social Network”), Tom Hooper („The King’s Speech”), Christopher Nolan („Inception”) şi David O’Russell („The Fighter”)

Cel mai bun lungmetraj animat: „Despicable Me”, „How To Train Your Dragon”, „Tangled”, „Toy Story 3”, „The Illusionist”

Cel mai bun scenariu: Danny Boyle pentru „127 Hours”, Lisa Cholodenko şi Stuart Blumberg pentru „The Kids are All Right”, Christopher Nolan pentru „Inception”, David Seidler pentru „The King’s Speech” şi Aaron Sorkin pentru „The Social Network”

Cel mai bun film într-o limbă străină: „Concertul” (Radu Mihăileanu), „Biutiful” (Alejandro González Iñárritu), „The Edge” (Alexey Uchitel), „I am love” (Luca Guadagnino), „In a better world” (Susanne Bier).

Cea mai bună coloană sonoră: Alexander Desplat pentru „The King’s Speech”, Danny Elfman pentru „Alice in Wonderland”, A.R. Rahman pentru „127 Hours”, Trend Reznor şi Atticus Ross pentru „The Social Network”, Hans Zimmer pentru „Inception”

Cea mai bună temă muzicală: „Bound to you” („Burlesque”) – Samuel Dixon, Christina Aguilera, Sia Furler; „Coming Home” („Country Song”) – Bob DiPiero, Tom Douglas, Hillary Lindsey, Troy Verges; I see the light” („Tangled”) – Alan Menken, Glenn Slater; „There’s a place for us” („Chronicles of Narnia”) – Carrie Underwood, David Hodges, Hillary Lindsey; „You haven’t seen the last of me” („Burlesque”) – Diane Warren

Cel mai bun serial de televiziune – dramă: „Boardwalk empire” (HBO), „Dexter” (Showtime), „The good wife” (CBS), „Mad Men” (AMC), „The walking dead” (AMC)

Cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial – dramă: Julianna Margulies („The Good Wife”), Elizabeth Moss („Mad Men”), Piper Perabo („Covert Affairs”), Katey Sagal („Sons of Anarchy”), Kyra Sedgwick („The Closer”)

Cel mai bun actor în rol principal într-un serial – dramă: Steve Buscemi („Boardwalk Empire”), Bryan Cranston („Breaking Bad”), Michael C. Hall („Dexter”), John Hamm („Mad Men”), Hugh Laurie („House”)

Cel mai bun serial – comedie/ musical: „30 Rock”, „The Big Bang Theory”, „The Big C”, „Glee”,”Modern Family”, „Nurse Jackie”.

Cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial – comedie/ musical: Tony Colette („United States of Tara”), Eddie Falco („Nurse Jackie”), Tina Fey („30 Rock”), Laura Linney (The Big C”), Lea Michele („Glee”)

Cel mai bun actor în rol principal într-un serial – comedie/ musical: Alec Baldwin („30 Rock”), Steve Carell („The Office”), ), Thomas Janes („Hung”), Matthew Morrison („Glee”), Jim Parsons („The Big Bang Theory”)

Cea mai bună miniserie TV: „Carlos”, „The Pacific”, „Pillars of the Earth”, „Temple Grandin”, „You don’t Know Jack”

Cea mai bună actriţă într-o miniserie de televiziune: Hayley Atwell („Pillars of the Earth”), Claire Danes („Temple Grandin”), Judi Dench („Return to Cranford”), Romola Garai („Emma”), Jennifer Love Hewitt („The Client List”)

Cel mai bun actor într-o miniserie de televiziune: Idris Alba („Luther”), Ian McShane („Pillars of the Earth”), Al Pacino („You Don’t Know Jack”), Dennis Quaid („The Special Relationship”), Edward Ramirez („Carlos”)

Cea mai bună actriţă într-un rol secundar într-o miniserie TV: Hope Davis („The Special Relationship”), Jane Lynch („Glee”), Kelly McDonald („Boardwalk Empire”), Julia Stiles („Dexter”), Sofia Vergara („Modern Family”)

Cel mai bun actor într-un rol secundar într-o miniserie TV: Scott Caan („Hawaii 5-0”), Chris Colfer („Glee”), Chris Noth („The Good Wife”), Eric Stonestreet („Modern Family”), David Strathern („Temple Grandin”)

Premiul Cecil B. DeMille pentru întreaga carieră: Robert de Niro

 

Cele mai citite

Derby-ul serii în Liga Campionilor la fotbal: Manchester City- Inter Milano 0-0

Manchester City şi Inter Milano au remizat, 0-0, miercuri seara, pe City of Manchester Stadium, în prima etapă a noului format al Ligii Campionilor...

Derby-ul serii în Liga Campionilor la fotbal: Manchester City- Inter Milano 0-0

Manchester City şi Inter Milano au remizat, 0-0, miercuri seara, pe City of Manchester Stadium, în prima etapă a noului format al Ligii Campionilor...

Germania a suspendat exporturile de armament către Israel

O sursă apropiată ministerului a citat un oficial guvernamental de rang înalt care a declarat că a oprit activitatea de aprobare a licențelor de...
Ultima oră
Pe aceeași temă