Nicholas Sarkozy, Angela Merkel şi Silvio Berlusconi s-au întâlnit sâmbătă seara la Berlin, la gala unde Academia Europeană de Film şi-a decernat premiile pentru 2011.
Nu este vorba de o prezenţă la propriu, dar toată gală a fost presărată cu glume sarcastice la adresa celor trei, iar umorul – deşi foarte negru – a fost de calitate. Şi, se spune că anul viitor cel mai bun film va fi o coproducţie franco-germană. Citiţi mai jos să aflaţi mai multe.
Cele 17 + 1 (o surpriză) statuete ale Academiei au fost acordate pe ritmuri de muzică balcanică, în cadrul unei ceremonii ceva mai tensionate ca în anii trecuţi – poate din cauza crizei cu care se confruntă Europa, a lipsei banilor pentru filme, dar şi a lipsei spectatorilor pentru acest gen de filme.
Cum s-a transformat Europa în Danemarca într-o singură seară
„Lars von Trier câştigă tot anul acesta! Este cât se poate de clar!”, comentau jurnaliştii spanioli – gălăgioşi ca în fiecare an – imediat după începutul galei decernării premiilor Academiei Europene de Film. Comentariile, oarecum răutăcioase – slavă domnului că Spania nu a avut anul acesta nici un film la categoriile principale! -, nu se refereau la cele opt nominalizări pe care le avea filmul regizat de von Trier, „Melancholia”, ci la momentul care a deschis gala.
Amfitrioana galei din acest an (ca şi anul trecut la Tallin, unde avea totuşi un partener), comedianta germană Anke Engelke, şi-a făcut apariţia pe scenă, la începutul ceremoniei, îmbrăcată într-o rochie de mireasă şi ţinând în mână un băţ cu o sârmă îndoită la capăt – scenă parcă ruptă din filmul „Melancholia”. Momentul ne-a adus aminte tuturor de faptul că asistăm la o gală ce se poate transforma în „Gala von Trier”.
Nu a fost neapărat o gală dedicată lui von Trier, însă au fost mulţi danezi care au primit premii în acest an. „La naiba, sunteţi toţi danezi!” a spus regizorul Stephen Frears („Regina/The Queen”) salutând câştigătorii dinaintea sa atunci când şi-a primit premiul pentru întreaga activitate.
„Melancholia” a fost declarat cel mai bun film european al anului, dar nu a luat chiar toate premiile, pierzând chiar la unele dintre cele mai importante categorii – cel mai bun regizor şi cea mai bună actriţă. La aceasta din urmă, filmul avea două nominalizate – Kirsten Dunst (premiată deja în primăvară la Cannes), precum şi Charlotte Gainsbourg.
În sală, momentul în care a fost anunţat cel mai bun film pentru 2011 – care a marcat şi finalul ceremoniei – a fost primit cu aplauze, însă, la centrul de presă, jurnaliştii au avut nevoie de câteva secunde pentru a se dezmeticii şi a realiza că „Discursul regelui / King’s Speech” nu a primit statueta.
Câştigătorul nu a avut parte de „huiduieli” – ca anul trecut când „Marioneta” lui Roman Polanski primea acest premiu – însă, jurnaliştii au fost mai mulţi decât suprinşi de decizia membrilor Academiei. Singurul care s-a făcut auzit la centrul de presă – cu un „Bravo!” extrem de tare (bine, la ce linişte mormântală se făcuse, şi bâzâitul unei muşte era „prea tare!”) – a fost un jurnalist finlandez.
Regizorul Lars von Trier a lipsit de la ceremonie, însă premiul a fost ridicat de soţia acestuia, Bente Frøge. Aceasta a spus că von Trier transmite acelaşi mesaj ca şi alte dăţi: „Nu am nimic de declarat!”. „Oare de ce?”, s-a întrebat retoric, şi zâmbind, soţia acestuia.
În luna mai, la Cannes, von Trier a făcut mai multe declaraţii controversate, printre care şi cea că este un admirator al lui Hitler. Declaraţiile sale au cauzat un tir de acuzaţii din partea presei şi a majorităţii cineaştilor prezenţi pe Croazetă, iar regizorul a spus că va fi mai retras de acum încolo.
Să ne dăm mână cu mână… în Scandinavia
Pe ziaristul din Finlanda îl întâlnisem cu o seară înaine, la petrecerea dată pentru jurnaliştii sosiţi la Berlin, în duplexul folosit de membrii echipajelor companiei aeriene americane Pan Am. Într-o atmosferă a anilor ’60 – duplexul păstrează obiectele şi designul de acum 40 de ani – l-am întrebat pe cine ar vrea să vadă el luând premiul pentru cel mai bun film.
„Este o decizie grea…”, a spus jurnalistul luându-şi câteva secunde de gândire. „E greu, avem un film finlandez („Le Havre” – regia semnată de finlandezul Aki Kaurismaki – n.a.) şi unul danez („Melancholia” – n.a.)”, a conchis aceasta.
Judecând pe baza acestor declaraţii, am făcut şi o mică numărătoare a membrilor Academiei Europene de Film din Scandinavia – 179 din Danemarca, 66 din Suedia, 52 din Finlanda şi 51 din Norvegia. Chiar dacă pare exagerat, dintr-o singură lovitură, filmul lui von Trier ar fi putut aduna 348 de voturi.
Ţinând cont de faptul că Academia are în total 2000 de membri, este clar că şi alţii au votat în favoarea filmului lui von Trier. „Din compasiune pentru evenimentele de după Cannes”, spuneau unele voci răutăcioase în autocarul care ne-a transporat de la ceremonie la hotelul unde urma să aibă loc petrecerea câştigătorilor (dar şi a pierzătorilor).
Politica europeană faţă-n faţă cu cinematografia
Preşedintele Franţei Nicholas Sarkozy, cancelarul german Angela Merkel şi premierul italian Silvio Berlusconi au fost şi ei prezenţi la gala Academiei Europene de Film. Nu fizic, dar au fost pe buzele tuturor.
„I can see Silvio Berlusconi coming, but not here, somewhere else”, a spus amfitrioana Anke Engelke la începutul galei în timp ce audienţa din sală – dar şi jurnaliştii de la centrul de presă – râdeau în hohote la glumiţa cu tentă vădit sexuală a nemţoaicei.
Francezul Michel Piccoli, care nu a luat premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul său din „Habemus Papam!”, a fost luat la un moment dat prin suprindere, atunci când actorul german Bruno Ganz şi Volker Schloendorff l-au luat din scaunul său din primul rând şi l-au urcat pe scenă. Piccoli a primit un premiu de excelenţă din partea Academiei pentru întreaga sa activitate, premiu care nu a figurat pe listele cu cele 17 categorii anunţate înainte de ceremonie.
Ganz i-a spus un singur lucru lui Piccoli, în momentul când acesta a ajuns pe scenă: „ Je vous aime”.
Piccoli şi-a îndreptat privirea către Bruno Ganz: „Şi eu îl iubesc pe omul acesta însă nu ştiu cum îl cheamă…”, apoi uitându-se în sală: „Văd aici un regizor care nu m-a chemat niciodată să joc într-un film de-al lui”. În discursul său, Piccoli nu a putu să nu facă câteva „glumiţe” cu tentă politică: „ Şeful vostru e o femeie, şeful meu este un om micuţ. A fost preşedinte al Frantei… ah nu, mai e, dar nu pentru multă vreme”.
Când Maria de Medeiros a urcat pe scenă pentru a decerna premiul câştigătorului pentru coproducţia anului, Anke Engelke a întrebat-o cum crede că se va numi o viitoare filmul al cărui co-producător va fi câştigător al acestei categorii… anul viitor. Medeiros a întrebat dacă este vorba de o coproducţie franco-germană şi răspunsul fiind afirmativ cele două au stabilit că la anul vom avea coproducţia „Saving Private Banking” cu preşedintele Sarkozy şi cancelarul Merkel în rolurile – cel mai probabil – principale.
Umorul, banii şi spectatorii – problemele cinematografiei europene
„De obicei te duci cu iubita sau iubitul la cinematograf. Anul acesta a trebuit sa-ţi iei doctorul psihiatru cu tine”, şi-a început Anke Engelke prezentarea galei. Şi pe bună dreptate, printre filmele europene din acest an aflate pe lista nominalizaţilor, s-au aflat puţine filme cu ceva umor, majoritatea tratând probleme sociale grave sau fiind ancorate într-o dimensiune filozofică destul de greu accesibilă publicului larg.
Chiar şi filmele cu umor negru – „Le Havre”, în care Andre Wilms face un rol foarte bun – te pot face doar să zâmbeşti uşor, pentru că în subconştient vei avea tot timpul drama din spatele glumei de pe ecran.
În interviul exclusiv pe care l-am făcut înaintea galei cu Andre Wilms – şi pe care-l veţi citi săptămâna aceasta în România liberă – actorul francez spunea că publicul european s-a tâmpit din cauza peliculelor americane şi că din această cauza cinematograful european suferă foarte mult.
Acest crez a fost întărit chiar în timpul galei de celebrul regizor Stephen Frears. „Fac filme vesele pentru că nu mai suport mizeria în care trăim, spectatorilor le plac unele filme, iar altele nu, iar asta e deprimant”, a spus Frears. Acesta a mai adăugat că nu şi-a dorit niciodată să devină regizor, iar că la începutul carierei nu ştia ce înseamnă cinematograful european. „Eram britanic, pentru numele lui Dumnezeu! (sala a izbucnit aici în râs – n.a.). Apoi am descoperit-o pe Brigitte Bardot, pe Sophia Loren… apoi a venit cinematograful ceh, cel polonez şi altele. Şi aşa am descoperit cinematograful european”.
Wim Wenders, Preşedintele Academiei Europene de Film, a spus în discursul său de început, că în ciuda crizei economice cinematografia eruopeană trebuie neapărat să găsească o cale să ajungă la spectatori. Însă, Wenders vine dintr-o ţară – Germania – în care se găsesc sponsori pentru filme „de artă” (în traducere liberă, diferite de stilul comercial al filmelor venite de peste ocean).
Criticul de film Irina Margareta Nistor spunea în cadrul unei emisiuni dedicate filmului românesc şi transmisă joi (înaintea galei filmului european) pe romanialibera.ro, că pentru scurt metraje se găsesc bani mai uşor – bugetele necesare fiind mai mici – şi de asta Europa are tot mai multe scurtmetraje de la an la an. Însă pentru filme de lung metraj este nevoie de bani de la stat sau din afara ţării.
Aceaşi situaţie este întâlnită în mai toate ţările est-europene – lucru confirmat de jurnaliştii prezenţi la Berlin – dar şi în ţări precum Belgia sau Olanda. Iar acum şi Marea Britanie se pare că are o criză a fondurilor pentru cinematografie.
Regizorul Stephen Frears, i s-a adresat – după ce a primit statueta pentru întreaga sa activitate – actorului danez Mads Mikkelsen: „Aveţi bani în Danemarca? Eu vin dintr-o ţară falimentară. Daţi-mi mie banii!”.
Şi totuşi, ce vrea publicul
La categoria People’s Choice Awards am văzut exact ce-i place publicului european. Pe listă au fost opt filme, iar marele câştigător a fost nimeni altul decât „Discursul regelui”, cu Colin Firth şi Helena Bonham Carter în rolurile principale.
Aici nici nu era loc de vreo îndoială că ar publicul ar alege o altă peliculă, aceasta ocupând locul al doilea în box office-ul mondial al peliculelor europene. Astfel, la 30 octombrie 2011, Academia Europeană de Film anunţa că pe primul loc în box office se află ultimul film din seria Harry Potter („Harry Potter şi Măştile Morţii-Partea a II-a/Harry Potter and The Deathly Hallows-Part2″) cu încasări de peste 880 milioane de euro, iar pe locul al doilea se afla „Discursul regelui” cu încasări de 276 milioane de euro.
Ambele filme au rulat în 57 de ţări. Era clar că filmul lui Tom Hooper va avea întâietate în faţa publicului european care a votat online prin intermediul a peste 30 de site-uri de specialitate cu care Academia Europeană de film are închietate parteneriate.
Dezamăgirile regelui
Faptul că „Discursul Regelui” nu a luat un premiul pentru cel mai bun film al anului din partea juriului de specialitate – deşi poate îl merita – pelicula a reuşit să puncteze, pe lângă People’s Choice Awards, la categoria cel mai bun actor în rol principal (Colin Firth în rolul regelui George al VI-lea) şi premiul pentru montaj.
Tim Hooper a ridicat statueta în numele lui Firth, care nu a fost prezent la ceremonie. Premiul pentru cea mai bună actriţă a revenit Tildei Swinton pentru rolul său din „We Need to Talk about Kevin”, actriţa detronându-le pe cele două protagoniste ale peliculei „Melancholia”, pe care mulţi dintre jurnalişti pariaseră înainte de ceremonie.
„Regele” a mai pierdut şi la cel mai bun regizor, unde membrii Academiei Europene de Film au dat o lovitură de teatru oferind premiul lui Susanne Bier pentru regia mediocră a peliculei „Într-o lume mai bună/In A Better World”. Membrii juriului ar fi avut cel puţin, pe lângă Tom Hooper, trei alţi regizori căruia puteau să-i ofere premiul – Aki Kaurismaki pentru „Le Havre” sau fraţilor Jean-Pierre şi Luc Dardenne pentru regia „The Kid with a Bike/Le Gamin au Velo”.
Cum şi-a dat preşedintele Academiei un premiu… singur
Controversat rămâne şi premiul pentru cel mai bun documentar al anului care a mers la Wim Wenders – da, Preşedintele Academiei Europene de Film – pentru pelicula „Pina”, dedicată balerinei şi coregrafei Pina Bausch, un nume de referinţă în cultura mondială. „Wim a folosit tehnologia 3D ca un adevărat pictor, nu ca un efect special cum fac alţi regizori”, a spus Gian-Piero Ringel, producător al documentarului alături de Wenders.
În ciuda faptului că documentarul este extrem de bun, gurile rele spun totuşi că acordarea unui asemenea premiu chiar către preşedintele Academiei nu este chiar un lucru cu care membrii juriului ar trebui să se mândrească şi că poate fi considerat un elogiu adresat liderului organizaţiei.
Un „Bună seara!” la Berlin
România nu a fost reprezentată ca în anii trecuţi pe listele cu nominalizaţii la premiile Academiei Europene de Film – anul acesta având doar două filme la categoria scurt metrajul anului, ambele pierzând în faţa italianului „The Wholly Family”, a cărui regie a fost semnată de Terry Gilliam.
Cu toate lipsa cinematografiei româneşti, atmosfera de la Tempodrom a fost cât se poate de românească prin muzica cântată de Shantel and the Bucovina Club Orkestar, formaţie condusă de un german de origine română.
De asemenea, actriţa de origine română Alexandra Maria Lara a spus un răspicat „Bună seară!” înainte de a prezenta una dintre peliculele nominalizate pentru cel mai bun film al anului – „Discursul regelui”.
Premianţii celei de-a 24-a editii a Premiilor EFA
Filmul european al anului 2011 – „Melancholia” de Lars Von Trier
Regizorul european 2011 – Susanne Bier pentru „Într-o lume mai bună/In a Better World”)
Actorul european 2011 – Colin Firth („Discursul regelui/The King’s Speech”)
Actriţa europeana 2011- Tilda Swinton („We Need to Talk about Kevin”)
Scenaristul european 2011 – Jean-Pierre şi Luc Dardenne („Le gamin au velo/The Boy With a Bike”)
Premiul de imagine „Carlo di Palma” – Manuel Alberto Claro („Melancholia”)
Monteurul european 2011 – Tariq Anwar („Discursul regelui/The King’s Speech”)
Scenograful european 2011 – Jette Lehmann („Melancholia”)
Compozitorul european 2011 – Ludovic Bource („The Artist”)
Descoperirea europeană 2011 – Prix FIPRESCI – „Oxygen” (Belgia-Olanda) de Hans Van Nuffel
Cel mai bun documentar 2011 – Prix ARTE – „Pina” de Wim Wenders (Germania)
Cea mai bună animaţie 2011 – „Chico &Rita” de Tono Errando, Javier Mariscal si Fernando Trueba (Spania-Insula Man)
Cel mai bun scurtmetraj 2011 – „The Wholly Family” de Terry Gilliam (Marea Britanie)
Premiul pentru coproducţie europeană – Prix Eurimages – Mariela Besuievsky (Spania)
Premiul pentru întreaga carieră – Stephen Frears
Premiu de excelenţă pentru întreaga activitate – Michel Piccoli
European Achievement in World Cinema – Mads Mikkelsen
Premiul People’s Choice – „Discursul regelui/The King’s Speech”