4.3 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăInternaționalBond, „încătuşat" de un regizor român

Bond, „încătuşat” de un regizor român

„Încătuşat”, lungmetraj câştigător al concursului CNC, îl va avea în rolul principal pe Pierce Brosnan, afirmă regizorul Adrian Popovici, deşi site-urile de specialitate anunţă un realizator indian.

Pierce Brosnan şi fiul său, Sean, ar putea lucra în România, în coproducţia româno-americană „Bonded/Încătuşat”, după cum spune regizorul Adrian Popovici. Proiectul, pe un scenariu semnat de indianul Mo Ramchandani, a câştigat în urmă cu două zile concursul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC). „Bugetul obţinut este mult mai mic decât cel cerut (812.500 lei faţă de 1.485.000) şi încă nu ştim dacă ideea iniţială de a filma în România va mai fi valabilă. Dacă nu, se va lucra numai în Los Angeles”, explică regizorul.
Dar cât de reală este această afirmaţie? O astfel de propunere a avut cu şase ani în urmă şi Sergiu Nicolaescu precizând, în dosarul filmului „15″, propus spre finanţare CNC, că una dintre actriţele principale va fi Isabelle Adjani. Rolul a fost încredinţat, în final, Maiei Morgenstern.

„Pierce Brosnan îl susţine pe Mohit”

Acelaşi film „Bonded” este înscris pe site-urile de specialitate sub scenariul şi regia tânărului cineast indian Mohit Ramchandani, cu cei doi actori din familia Brosnan, dar şi cu Alfred Molina. Nici unul dintre site-uri nu pomeneşte însă de România, de casa de producţie autohtonă Artis Film sau de regizorul Adrian Popovici. Compania realizatoare este Irish DreamTime, iar ţările în care se va turna sunt SUA şi Irlanda. Momentan, potrivit
IMDb, filmul se află în faza de pre-producţie.
Mai mult decât atât, într-un interviu acordat de Mohit Ramchandani publicaţiei „The Times of India” în luna iulie, cineastul susţine că el este regizorul filmului „Bonded”. Sub titlul „Pierce Brosnan îl susţine pe Mohit”, tânărul cineast vorbeşte despre film şi despre prietenia care îl leagă de fiul lui „James Bond”: „Îl ştiu pe Sean de 10 ani. E ca un frate mai tânăr pentru mine. Ne-am întâlnit când fratele lui, Christopher, m-a invitat la petrecerea lui Sean de 16 ani, în Londra. Am fost eu, Sean, Chris, tatăl lor şi aproximativ 100 de fete. Am ştiut atunci că ne vom apropia pentru mult timp”. Întrebat de jurnalişti cum de Pierce Brosnan a apelat la el să regizeze acest film, Ramchandani afirmă: „Pierce este un actor carismatic şi extrem de versatil. (…) Toată lumea îl iubeşte. N-am auzit pe nimeni să spună ceva rău despre Pierce. De asemenea, este unul dintre cei mai plăcuţi şi profesionişti oameni pe care i-am cunoscut vreodată. El m-a susţinut în carieră şi îi sunt foarte recunoscător pentru asta”.

Ce-ar fi să vină şi Robert de Niro?

La rândul său, regizorul român explică situaţia astfel: „Lucrăm cu un agent american, el a fost cel care ne-a propus această colaborare şi am aplicat la concursul CNC. Abia acum, după ce am câştigat finanţarea, vom anunţa agentul şi se vor face modificările. Nu avea cum să pomenească de noi dacă nu ştiam sigur că vom avea cu ce să fim parteneri. Casa de producţie care a pornit pro¬iectul este a lui Sean şi agentul este cel care ne-a pus în legătură. Mai mult decât atât, ne gândiserăm şi la Robert de Niro pentru un rol principal, dar să vedem cum vom sta cu bugetul”.

FILMOGRAFIE
Adrian Popovici

A debutat ca regizor şi producător în 2002, cu „Dracula, The Impaler / Vlad Nemuritorul”, film ce nu s-a bucurat de cronici favorabile, dar nici publicul nu a fost sedus (circa 24.500 de spectatori). A mai regizat şi produs „Un acoperiş deasupra capului” (2006) şi „Eva” (2009), a coprodus pelicula „Maria” (2003). Potrivit cinemagia, a mai produs filmele „Aquarium” (2002) şi „Azucena” (2005). Regizorul filmează acum la Chişinău lungmetrajul „Se caută o mamă”, povestea unei victime a războiului din Transnistria.

SINOPSIS
„Bonded/Încătuşat”

Povestea filmului „Bonded/Încătuşat” sună cam aşa: după moartea mamei sale, Jesus, un adolescent mexican, este vândut de tată unor contrabandişti care îl duc în SUA, unde este obligat să lucreze încătuşat, ca sclav, într-o cofetărie din Los Angeles. Deşi e închis, se împrieteneşte cu tânăra Elena. Când fata este revendicată de un traficant de carne vie, Jesus va evada spectaculos pentru a o salva.

Cele mai citite

INS: Gospodăriile din România au înregistrat, la sfârșitul anului trecut, o creștere modestă a veniturilor

Diferențele dintre urban și rural rămân semnificative, gospodăriile urbane raportând venituri cu 1,3 ori mai mari decât cele rurale Potrivit datelor INS, gospodăriile din România...

Avertizare de tsunami emisă după un cutremur puternic care a lovit coasta Japoniei

Un cutremur puternic cu magnitudinea preliminară de 6,8 a lovit coasta prefecturii Miyazaki din Japonia, luni seara, conform Serviciului Geologic al Statelor Unite (USGS). Avertizare...

Românii pot investi în titlurile de stat Tezaur cu dobânzi atractive

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a încurajat cetățenii să investească, subliniind că dobânzile rămân în țară și contribuie la echilibrarea bugetului național Începând de luni, 13...
Ultima oră
Pe aceeași temă