5 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăInternaționalRadu Beligan, Marin Moraru și Mircea Albulescu, omagiați la Noaptea Albă a...

Radu Beligan, Marin Moraru și Mircea Albulescu, omagiați la Noaptea Albă a Filmului Românesc

Actorii Radu Beligan, Marin Moraru și Mircea Albulescu vor fi omagiați la Noaptea Albă a Filmului Românesc, care va avea loc pe 16 septembrie, în zece spații din București.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis miercuri AGERPRES, spectatorii îi vor (re)vedea pe regretații mari actori în câteva dintre cele mai bune roluri ale lor, iar un tribut în memoria cineastului Ovidiu Bose Paștina va marca 10 ani de la dispariția sa.

Pe marele actor Radu Beligan, care a încetat din viață în iulie anul acesta, la 97 de ani, publicul va avea ocazia să-l vadă în „După-amiaza unui torționar” (r. Lucian Pintilie, 2001), iar Marin Moraru are un rol memorabil în „Operațiunea Monstrul” (r. Manole Marcus, 1976), una dintre cele mai populare comedii românești din toate timpurile, cu peste 1,6 milioane de spectatori înainte de 1989. De asemenea, Mircea Albulescu face unul dintre rolurile carierei lui în filmul „La capătul liniei” (r. Dinu Tănase, 1982).

Ajuns la a șaptea ediție, maratonul Noaptea Albă a Filmului Românesc va aduce pe ecrane, pe 16 septembrie, filme de ficțiune și documentare premiate în marile festivaluri sau cu succes la public, drame, comedii și thrillere în proiecții speciale sau în avanpremieră.

La 10 ani de la dispariția sa neașteptată, la doar 50 de ani, regizorul Ovidiu Bose Paștina va fi comemorat printr-o proiecție-tribut a câtorva dintre cele mai valoroase scurtmetraje ale sale: „Arta apărării individuale”, „Atelier cu călăuză”, „Iar ca sentiment un cristal”, „Oameni care povestesc”.

Totodată, la Noaptea Albă a Filmului Românesc, spectatorii vor avea ocazia să vadă producții românești recente, precum „Ilegitim” (r. Adrian Sitaru), „Dincolo de calea ferată” (r. Cătălin Mitulescu), „Acasă la tata” (r. Andrei Cohn), „București NonStop” (r. Dan Chișu) sau „Lumea e a mea” (r. Nicolae Constantin Tănase), dar și o selecție de documentare și scurtmetraje noi de la TIFF 2016.

Proiecțiile vor avea loc la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvira Popescu, Centrul Cultural „Casa Artelor”, Parcul Titan (Parcul Artelor), Parcul Crângași, J’ai Bistrot, Deschis Gastrobar, Unteatru, Make a Point și Clubul de Educație Alternativă (Ferentari), mai informează comunicatul.

Cele mai citite

China este interesată să cumpere din România lucernă și piei de bovine

În perioada următoare, vor fi deschise piețele din Tunisia și Kuweit pentru exportul de animale, anunță ANSVSA Una dintre destinațiile importante în care țara noastră...

Bucureștiul ar putea deveni o singură primărie prin unificarea sectoarelor – propunerea discutată înaintea referendumului local

Referendumul convocat de primarul Nicușor Dan propune unificarea administrativă a Capitalei pentru o mai bună gestionare a bugetului și dezvoltarea urbanistică unitară Un referendum local...

De ce ciubărul este alegerea ideală pentru serile reci și cum te ajută să te relaxezi?

Ciubărul este o opțiune din ce în ce mai populară pentru relaxarea acasă, în special în sezonul rece, oferindu-ți o experiență de relaxare completă...
Ultima oră
Pe aceeași temă