21.1 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăInternaționalFormaţia Taxi, în DOLIU. Chitaristul George Pătrănoiu a murit la vârsta de...

Formaţia Taxi, în DOLIU. Chitaristul George Pătrănoiu a murit la vârsta de 42 de ani

Chitaristul George Pătrănoiu, membru fondator al trupei Taxi şi colaborator al formaţiei în perioada 1999 – 2006, a murit, sâmbătă dimineaţă, la vârsta de 42 de ani, în urma unei lungi suferinţe. El va fi depus, sâmbătă după-amiază, la capela Bisericii Sfântul Ilie din cartierul Titan din Bucureşti, scrie Mediafax. 

„Unul dintre cei mai buni chitarişti ai acestei ţări, omul cu mâini şi suflet de aur, membru fondator al trupei Taxi, colegul nostru în perioada 1999 – 2006, prietenul nostru, George Pătrănoiu, a plecat. Acolo, sus. Unde ştim că e deja pregătită o chitară. La care doar el poate să cânte”, a anunţat trupa Taxi, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

George Pătrănoiu suferea de câţiva ani de cancer amigdalian. După două operaţii suferite de George Pătrănoiu a urmat o perioadă în care părea că boala intră în remisie, însă aceasta a revenit în diferite forme, în ultima perioadă a vieţii sale, artistul având multiple metastaze. În luna noiembrie, acesta a suferit o nouă intervenţie chirurgicală.

Pentru ajutorarea sa, trupele Taxi şi Sarmalele Reci, alături de alţi artişti, au susţinut pe 6 decembrie, pe scena Berăriei H din Bucureşti, un concert caritabil.

Născut pe 4 august 1973, George Pătrănoiu a fost cotat ca fiind unul dintre cei mai buni chitarişti din România. El a activat în trupele Taxi (membru fondator), Schimbul 3, Metrock, Raza şi Act. A fost implicat în numeroase proiecte muzicale inedite: a interpretat „Simfonia 40” de Wolfgang Amadeus Mozart, împreună cu Orchestra Simfonică a Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Brăila, a susţinut un workshop pentru Jackson’s Guitars şi a fost unul dintre cei patru chitarişti selectaţi pentru evenimentul Guitaromania, care a avut loc într-un club bucureştean, în 2011.

Cele mai citite

Economia mondială arată ca în anii 1920, declară șefa Băncii Centrale Europene

Christine Lagarde spune că există paralele între cele două perioade, dar azi avem instrumente să gestionăm schimbările structurale Economia globală se confruntă cu fisuri comparabile...

Economia mondială arată ca în anii 1920, declară șefa Băncii Centrale Europene

Christine Lagarde spune că există paralele între cele două perioade, dar azi avem instrumente să gestionăm schimbările structurale Economia globală se confruntă cu fisuri comparabile...

Boloș nu exclude creșterea taxelor după alegeri

Ministrul de Finanțe reamintește că România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025 Marcel Boloș a declarat, într-o intervenție televizată, că România...
Ultima oră
Pe aceeași temă