Elitele româneşti vor fi recompensate în cadrul unui eveniment deosebit, care, pentru prima dată, este deschis tuturor românilor.
Gala Oamenii Timpului va avea loc la Iaşi, sub Înaltul Patronaj al Custodelui Coroanei, Principesa Moştenitoare Margareta a României şi în organizarea uneia dintre cele mai prestigioase reviste din România, în paginile căreia au semnat giganți ai culturii române precum Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale şi Ioan Slavici.
Este vorba de revista Timpul, care a îndeplinit în capitala Moldovei un rol similar celui pe care l-a avut la București redacția „României libere“ în perioada domniei Regelui Carol I și după aceea. De altfel, unele dintre personalitățile care au semnat de-a lungul anilor articole în revista Timpul s-au regăsit și în paginile „României libere“ și viceversa. Dacă revista Timpul a apărut în anul 1876, „România liberă“ a ieșit pe piață un an mai târziu. În premieră în acest an, Gala Oamenii Timpului va fi organizată la nivel naţional, însă nu vor lipsi nici reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din Chişinău şi din Cernăuţi. Până la începutul lunii decembrie, când vor fi acordate premiile, românii sunt invitaţi să îi nominalizeze pe cei mai potriviţi candidaţi şi să îi voteze pe Internet. Anul trecut, peste 200.000 de voturi au fost acordate pe platforma OameniiTimpului.ro.
Nevoie de a recunoaște adevăratele valori
Gala Oamenii Timpului a pornit de la nevoia de a recunoaşte public adevăratele valori în literatură, artă, istorie, jurnalism, dar şi în domeniul antreprenoriatului sau în cel al diplomaţiei publice, în contextul în care, tot mai des, în România, celebritatea oferită de ecranul televizorului înlocuieşte meritele academice sau civice, spune preşedinta Asociaţiei Timpul din Iaşi, Adriana Nazarciuc.
Premiile care vor fi acordate nu vizează în primul rând personalităţi care deja se bucură de o recunoaştere unanimă, ci îi vor stimula pe tineri mai puţin cunoscuţi, care au obţinut însă rezultate deosebite în domeniile lor de activitate, spune Emanuel Copilaş, cadru didactic la Universitatea de Vest din Timişoara, cel care va coordona campania Oamenii Timpului în zona Banatului.
O astfel de gală este necesară în condiţiile în care statisticile arată că educaţia se bucură de puţină preţuire în România, spune Sergiu Mişcoiu, de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Din Cluj, Gala se mai bucură de sprijinul Muzeului de Artă, prin directorul său, prof. univ. dr. Lucian Năstasă-Kovacs, de cel al Consiliului Judeţean Cluj, reprezentat de vicepreşedintele său, Istvan Vakar, de cel Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei şi al Clubului Monarhiştilor Clujeni, reprezentate de Valentin Lungu şi de istoricul Cornel Jurju, de intelectuali precum dr. Leonard Horvath, cadru didactic al Universităţii Babeş-Bolyai, dar şi de Asociaţiile Cluj Today şi Transylvania Today.
Gala Oamenii Timpului va avea loc în data de 10 decembrie, la Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi. Cei interesaţi îi pot nominaliza pe cei care consideră că ar trebui premiaţi până în data de 31 august, pe platforma OameniiTimpului.ro. Propunerile vor fi evaluate de un juriu care include personalităţi de prestigiu, iar notele acordate de membrii juriului vor reprezenta 60 la sută din nota finală. Restul de 40 la sută va fi reprezentat de rezultatul votului publicului, pe platforma on-line creată de organizatorii Galei.