3.1 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialPoeta de origine română Ioana Gruia, premiată în Spania

Poeta de origine română Ioana Gruia, premiată în Spania

Poeta de origine română Ioana Gruia a obţinut de curând unul dintre cele mai importante premii pentru poezie tânără din Spania-premiul Andaluzia pentru poezie tânără/ Andalucía de poesía joven, pentru volumul „El sol en la fruta” (Soarele în fruct), informează Institutul Cultural Român de la Madrid, relatează Mediafax.

Distincţia este acordată de Institutul Andaluz pentru Tineret şi destinat poeţilor de limbă spaniolă sub 35 de ani, rezidenţi în regiunea Andaluzia, din sudul Spaniei.

Ioana Gruia, născută în 1978, la Bucureşti, a obţinut în 1997 o bursă la Universitatea din Granada, unde este doctor în Teoria Literaturii şi Literatură Comparată. Este cercetătoare şi predă la această universitate, unde a organizat, în octombrie 2010, vizita scriitorului Norman Manea.

Scrie proza şi poezie în limba spaniolă şi este autoarea următoarelor cărţi: „Otoño sin cuerpo” („Toamnă fără corp”), finalistă în 2002 a premiului de poezie Federico García Lorca şi publicată în 2003 de Universitatea din Granada şi Fundaţia Federico García Lorca, „Nighthawks” – premiu de povestire Federico García Lorca în 2007 şi publicată în 2008 de Universitatea din Granada şi Fundaţia Federico García Lorca, „Eliot y la escritura del tiempo en la poesía española contemporánea” („Eliot şi scrierea timpului în poezia spaniolă contemporană”), publicată în 2009 la Editura Visor din Madrid.

„El sol en la fruta” („Soarele în fruct”), cartea cu care a câştigat premiul Andaluzia pentru poezie tânăra, va fi publicată la Editura Renacimiento.

Cele mai citite

Un tânăr de 22 de ani a murit marți seara după ce a pierdut controlul mașinii și a lovit o pasarelă pietonală

Un tânăr de 22 de ani a murit, marți seara, după ce a pierdut controlul mașinii în timp ce mergea pe Șoseaua București-Ploiești, iar...

George Simion a întrerupt dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Ce spune despre legăturile cu Rusia și ofițerii GRU

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a întrerupt, marți seara, dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Acesta a fost întrebat de jurnaliștii...

Legea Arendei în dezbatere: fermierii solicită măsuri urgente pentru stabilitate în agricultură

Doar 10% din suprafața agricolă a României este utilizată de proprietarii terenurilor, restul fiind arendat Legea Arendei a revenit în atenția publicului și a Parlamentului...
Ultima oră
Pe aceeași temă