De curând, jurnalista Tatiana Niculescu Bran a lansat volumul „Regina Maria. Ultima dorinţă“, apărut în colecţia Istorie a Editurii Humanitas.
În testamentul său, Regina Maria a cerut ca inima să-i fie depusă după moarte în capela Castelului de la Balcic, loc foarte drag ei. Însă realităţile geopolitice au făcut ca, începând din 1940, la doar doi ani de la decesul suveranei, acest lucru să nu mai fie posibil.
O soluţie temporară a fost păstrarea ei la Castelul Bran, însă capela de acolo a fost desacralizată în perioada comunistă. Inima a fost transferată apoi la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti. În situaţia dată, în care Balcicul se află în afara teritoriului naţional, Regele Mihai a decis ca, pentru o perioadă nedeterminată, locul inimii bunicii sale să fie în Salonul de Aur de la Castelul Pelișor, unde suverana şi-a găsit sfârşitul.
„Țării mele și Poporului meu“, așa începe Regina să-și scrie ultima dorință. “Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă o dată, chiar de dincolo de liniştea mormântului. (…) Nimeni nu e judecat pe drept cât trăiește: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veți aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele și dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veșnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare.
Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate (…).
Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeș lângă iubitul meu soț Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie așezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieți atâția au venit la inima mea încât moartă chiar, ași dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria și bucuria. (…)
Și acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate amintește-ți, Poporul meu, că te-am iubit și că te binecuvântez cu ultima mea suflare. Acest testament a fost făcut, scris, datat și semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi, Joi 29 iunie 1933,Maria, Regina României“.
Tatiana Niculescu Bran aduce cu acest volum un omagiu poate celei mai importante regine din istoria țării noastre.
„Cum anul acesta se împlinesc 140 de ani de la nașterea reginei Maria, mi-am spus că o carte despre povestea inimii ei ar fi cea mai potrivită declaraţie a admiraţiei şi iubirii mele faţă de această desăvârşită româncă englezoaică, mare regină şi cuceritoare scriitoare“, scrie Tatiana Niculescu Bran.
De ce a cerut regina ca inima să-i fie înmormântată în alt loc decât trupul? Care sunt simbolurile şi înţelesurile ultimei ei dorinţe? Cum se vor fi petrecut toate acestea? Cartea de faţă nu epuizează nici pe departe istoricul şi semnificaţiile ritualului funerar privitor la înhumarea inimii, nici universul cultural şi religios căruia Maria îi aparţine şi nici sofisticata ei heraldică sufletească. Este doar o readucere în actualitate a modului ei de a privi oamenii și lumea, cu încredere, curaj şi cu o poftă de viaţă inegalabile.
Dacă epoca noastră mai are nevoie de modele – şi eu cred că are, acum, mai mult ca oricând – atunci nu există în istoria României un model mai puternic şi mai pasionant decât cel al Reginei Maria.“
Autoarea
Tatiana Niculescu Bran este scriitoare, autoare a romanelor „Spovedanie la Tanacu“, „Cartea Judecătorilor“, „Nopţile Patriarhului“, „În Ţara lui Dumnezeu“, „Povestea Domniţei Marina şi a basarabeanului necunoscut“ şi a două piese de teatru („Spovedania“ şi „Brâncuşi contra SUA“). Romanul ei de debut, „Spovedanie la Tanacu“, a devenit piesă de teatru în dramatizarea autoarei şi în regia lui Andrei Şerban.
Acelaşi roman a stat la baza filmului „După dealuri“, care a obţinut premiul pentru cel mai bun scenariu și premiul pentru cele mai bune actrițe (Cosmina Stratan și Cristina Flutur) la Festivalul de Film de la Cannes în 2012. Între 1995 şi 2008, a fost redactor, prezentator şi apoi redactor-şef al secţiei române a BBC World Service.
În perioada decembrie 2014–aprilie 2015, a îndeplinit funcţia de consilier prezidenţial.
