În urmă cu 50 de ani, pe 2 iulie 1961, Ernest Hemingway s-a trezit în casa lui din Munţii Sawtooth, Idaho, a coborât din pat fără să-şi trezească soţia, s-a dus la dulapul cu puşti, a ales-o pe cea cu care împuşca, de obicei, porumbeii, s-a dus în spatele casei şi şi-a tras un glonţ în cap, scrie publicaţia The Independent, în ediţia electronică.
Ani de zile, biografii AE Hochtner, Carlos Baker, KS Lynn, AJ Monnier şi Anthony Burgess i-au analizat viaţa şi opera, încercând să explice motivele pentru care scriitorul s-a sinucis. Însă, în cele din urmă, un psihiatru din Houston, Texas, a descoperit ce l-a deteminat pe laureatul premiului Nobel să se împuşte.
Legiştii au constatat moartea scriitorului la 7 dimineaţa. Martorii spun că purta unul din costumele lui preferate, pe care-l numea „pelerina împăratului”. La vremea respectivă, soţia lui, Mary, a declarat presei că Ernest murise în timp ce îşi curăţa puşca, iar ea s-a descărcat accidental.
I-a luat mult femeii să recunoască faptul că scriitorul se sinucisese şi încă o jumătate de veac pentru ca cercetătorii să pună cap la cap motivele pentru care una din cele mai mari personalităţi ale secolului trecut a ales să se omoare.
Viaţa lui Ernest Hemingway părea una de vis: el însuşi era combinaţia echilibrată între cultură şi acţiune. Mare amator de coride, pescuit, vânătoare, corespondent de război, şi-a văzut opera literară răsplătită cu cea mai mare distincţie pentru literatură.
Într-un studiu din 2006 („Ernest Hemingway: A Psychological Autopsy of a Suicide”), apărut în Revista Americană de Psihiatrie, un psihiatru de la Baylor College of Medicine, din Houston, Texas i-a pus un diagnostic lui Hemingway: tulburare bipolară.
După ce a citit opera şi 15 biografii ale scriitorului, Cristopher D. Martin a dat următorul diagnostic: „tulburare bipolară, dependenţă de alcool, traumatisme craniene şi înclinaţii narcististe”.
De altfel, în familia lui Hemingway, sinuciderile erau frecvente, probabil pentru că aproape toată familia lui suferea de depresie maniacală, explică Martin. Tulburarea bipolară de care suferea scriitorul îşi are rădăcinile în două întâmplări din copilărie.
Omor peşti şi animale, ca să nu mă omor pe mine
Mama lui, Grace, obişnuia să îl îmbrace în fetiţă, îi spunea „păpuşă” şi „dulceaţă”, iar, într-o zi, în faţa mamei lui, copilul Ernest a mimat un pistol şi a tras: „Bang, am omorât-o pe dulceaţă /Sweetie/”.
Şi pe tatăl său şi-a dorit să-l omoare. Clarance Hemingway era un bărbat masiv, care îşi bătea copilul cu cureaua de ascuţit briciul (de bărbierit). Ernest nu şi-a manifestat intenţiile în mod direct. A luat cureaua, a împins-o într-o sticlă, pe care a îngropat-o în hambar, apoi a luat puşca şi a tras, cu gândul la capul tatălui său.
Psihiatrul speculează că, atunci când tatăl lui s-a împuşcat,în 1928, Ernest s-a simţit extrem de vinovat, pentru că şi el îi dorise moartea. Totuşi, şi-a inhibat vina şi a acuzat-o pe mama lui. „O urăsc şi mă urăşte. Ea l-a împins pe tata să se omoare”, scria Hemingway, în 1949.
Când tatăl lui a murit, scriitorul i-a mărturisit unui prieten că ajunsese să bea prea mult, din cauza vieţii lui. Suferea o criză de identitate, explică psihiatrul. „De aceea avea stări atât de schimbătoare, nu putea să ţină o prietenie, iar relaţiile cu femeile, pline de certuri”, arată Martin.
Întreaga lui viaţă s-a simţit urmărit de moartea tatălui său şi şi-a dorit să aibă sfârşitul lui Clarance. De aceea, s-a refugiat în războaie şi vânători crude. „Omor aici animale şi peşti, încercând să nu mă omor pe mine”, îi scria el Avei Gardner.
Şi s-a refugiat în scris. Când a primit Nobelul în 1954, s-a simţit preţuit, însă s-a temut că, la fel ca majoritatea scriitorilor, nu va mai fi capabil să creeze nimic.
În anii ’60, a temerile i s-au adeverit. A devenit depresiv şi avea halucinaţii. Avea senzaţia că doi agenţi federali îi verificau, în fiecare zi, conturile, ca să descopere dacă făcea afaceri ilegale. Credea şi că prietenii lui voiau să-l omoare. Obsesiile lui îl împingeau către demenţă.
A început un tratament medicamentos şi unul cu electroşocuri. În primăvara lui 1961, i s-a cerut să contribuie măcar cu o propoziţie la prefaţa unui volum dedicat lui JFK. Nu a reuşit să scrie nici măcar un rând.
El a mai încercat să se sinucidă de două ori, o dată- prin împuşcare, iar, de cealaltă dată, aruncându-se în faţa unui avion care decola.
Au urmat două luni de spitalizare. Apoi, s-a purtat normal o zi. S-a dus la picnic, iar, în dimineaţa următoare, s-a împuşcat.
Literatură printre accidente
Hemingway avea numai 18 ani când s-a înrolat, pentru prima dată, voluntar la Crucea Roşie.
În Paris, a trăit, o vreme, o idilă cu prima lui soţie, Hadley, şi cu copilul lor, John, şi a început să-şi facă un nume ca scriitor. Totuşi, începuse să aibă un comportament ciudat, cu schimbări bruşte- irascibilitate şi o dorinţă de a se întoarce împotriva celor care încercau să-l ajute. Astfel, şi-a părăsit soţia şi băiatul şi a plecat cu cea de-a doua soţie, Pauline Pfieffer, o decizie urmată de multe nopţi cu coşmaruri, scrie The Independent.
Apoi, a devenit obsedat de luptele cu tauri: de altfel, multe dintre cărţile lui au ca temă centrală ori adiacentă coridele, iar, pentru că nu putea participa el însuşi, a plecat la Mombasa, să vâneze lei şi kudu.
Simţindu-se nesatisfăcut, şi-a cumpărat un iaht şi a plecat la pescuit în Key West şi Havana. Din 1928, până în 1936, aşa şi-a petrecut timpul.
A plecat în Spania în timpul războiului civil, ca să relateze informaţii pentru Statele Unite şi pentru că noua lui iubire, Martha Gellhorn, era acolo.
Când America a intrat în cel de-Al Doilea Război Mondial, în 1944, a plecat în Anglia şi a relatat despre aviaţia britanică. A relatat din prima linie despre război, plecând în Normandia cu soldaţii.
Când termină de scris „Adio, arme”/ A Farewell to Arms/, în 1928, află că tatăl lui s-a împuşcat cu un revolver din timpul Războiului Civil. Acela a fost momentul în care viaţa scriitorului intră pe o pantă descendentă.
A început să apară cu diverse lovituri la cap, iar una dintre ele îi lasă amintire nouă copci, după ce şi-a trântit luminatorul din baie în cap. Când a făcut un accident de maşină, a avut nevoie de 57 de copci. Acuza dureri de cap, diplopie şi a avut probleme de vorbire şi de memorie mai multe luni.
După război, când s-a întors în Cuba, şi-a spart fruntea, după ce a trecut cu capul prin oglinda retrovizoare, după ce maşina lui a derapat. Cinci ani mai târziu, beat fiind, pe iahtul lui, a alunecat şi a leşinat.
Cel mai grav s-a rănit în ianuarie 1954, când, împreună cu soţia lui,Mary, este implicat într-un accident aviatic. Când avionul a aterizat forţat, şi-a luxat umărul. Iar cei 12 pasageri au fost transportaţi cu o maşină care a explodat pe drum, iar Hemingway s-a oferit voluntar să spargă geamurile vehicului cu propriul cap, ca oamenii să poată ieşi.
Şi-a fracturat craniul, şi-a ars faţa şi aproape nu mai vedea cu ochiul drept, nu mai auzea cu ureche stângă, avea o mână, umărul şi un picior luxate , o vertebră fracturată şi ficatul, splina şi rinichii rupţi.
Cu toate astea, o lună mai târziu, se alege cu arsuri de gradul II, după ce cade în foc, în timp ce încerca să stingă un incendiu.
Hemingway ajunsese şi dependent de alcool: trei sticle de vin Valpolicella la micul-dejun, iar, în restul zilei, scotch, tequila, martini şi whisky.
În 1957, prietenul lui doctor, AJ Monnier, îi scria: „Ernie, trebuie să renunţi la alcool. Asta e cel mai important”. Totuşi, scriitorul nu a vrut.
1898– se naşte Ernest Hemingway, în Oak Park, Illinois
1918– se răneşte în Primul Război Mondial, ca voluntar la Crucea Roşie
1921– se căsătoreşte cu prima lui soţie, Hadley Richardson, se mută la Paris
1923– se naşte fiul lui, John
1927– divorţează de Hadley, se căsătoreşte cu Pauline Pfeiffer
1928– tatăl lui se sinucide
1937- e corespondent de război, în timpul Războiului civil din Spania
1940- Romanul „Pentru cine bat clopotele” este publicat, se căsătoreşte cu Martha Gellhorn
1944- scrie despre eliberarea Parisului, începe relaţia cu Mary Welsh, cu care se căsătoreşte în 1946
1952- se publică Bătrânul şi marea
1954- primeşte premiul Nobel pentru Literatură
1961– se sinucide, împuşcându-se
