„Este o carte care vrea să arate că nu e rentabil să fii sclav şi, dacă, citind ce am scris eu, fie şi numai o singură persoană renunţă la statutul de sclav, atunci consider că a meritat să consacru şase ani de muncă pentru a o scrie”, spune Adam Burakowaski, care va fi prezent duminică, începând cu ora 12.00 la Salonul de Carte Bookfest pentru a prezenta acest volum. Pe 30 mai, autorul va lansa cartea la Iaşi.
–Care au fost motivele pentru care aţi ales pentru studiu şi temă de doctorat dictatura comunistă din România? De ce nu comunismul polonez, bulgar sau iugoslav?
În vara lui 1996 am făcut o excursie în România ca turist. Am fost la munte, dar am vizitat şi oraşe. Ţara dumneavoastră mi-a plăcut atât de mult încât i-am învăţat limba, iar mai târziu am început să fiu interesat şi de istoria ei. Şi întrucât întotdeauna m-a preocupat istoria comunismului, m-am hotărât să unesc aceste două opţiuni. Cu timpul am început să scriu şi despre alte ţări ale Europei Central-Răsăritene. Într-o altă carte, intitulată „1989 – Toamna Popoarelor”, pe care am scris-o împreună cu Aleksander Gubrynowicz şi Paweł Ukielski, colegii mei de la Institutul de Studii Politice, am redactat capitolul despre căderea comunismului în Bulgaria.
– Cât de mare este diferenţa între lucrarea dvs. de doctorat şi cea prezentă? Aţi adăugat capitole noi sau doar le-aţi dezvoltat pe cele incluse iniţial?
O lucrare de doctorat trebuie să îndeplinească anumite cerinţe, care reprezintă de fapt o povară pentru carte. Tocmai de aceea am hotărât să renunţ la câteva fragmente referitoare la metodologia cercetării istorice. În ediţia românească am eliminat de asemenea anumite note explicative care erau necesare cititorului polonez.
–Spuneţi că v-a fost greu să ajungeţi la documentele de arhivă româneşti, deşi trecuseră 20 de ani de la căderea lui Ceuşescu, şi că în Polonia a fost mult mai uşor. Cum s-ar putea explica acest lucru?
În Polonia este acordată mult mai multă atenţie cercetării sistemului comunist ceea ce, după părerea mea, este util şi în fond absolut necesar pentru înţelegerea corectă atât a trecutului, cât şi a prezentului unei ţări. Evident că şi în Polonia situaţia este departe de a fi ideală – multe arhive sunt în continuare necercetate, iar unele nici măcar n-au fost catalogate corespunzător. Aşa încât este nevoie de timp şi de bani. Instituţiile chemate să efectueze cercetarea perioadei comuniste se lovesc de veşnicele probleme financiare – ceea ce e foarte rău, deoarece printr-o astfel de politică ne scapă printre degete ceva ce ne-ar putea ajuta să ne înţelegem propria identitate.
– În urma evenimentelor din Budapesta, din 1956, conducerea maghiară a fost arestată şi adusă la Snagov. Ulterior, capii unguri au fost duşi înapoi la Budapesta şi executaţi. Apoi, Partidul Muncitoresc Român s-a angajat să ofere Uniununii Sovietice sprijin logistic şi ajutor în reorganizarea serviciilor secrete maghiare. A primit avizul şi a infiltrat în Ungaria maghiari ardeleni, agenţi racolaţi de Securitatea din România. Ce efecte a avut pe termen lung infiltrarea serviciilor secrete maghiare de către Securitate?
Cuvântul „infiltrare” nu este cel mai potrivit pentru definirea a ceea ce s-a întâmplat atunci. Întreaga operaţie s-a desfăşurat sub supravegherea sovieticilor care au avut grijă tocmai ca acest lucru să nu se întâmple.
Pe de altă parte, pe toată durata cât a exercitat funcţia supremă în stat, Kadar a evitat cu străşnicie să abordeze tema minorităţii maghiare din Transilvania, cu toate că a fost criticat din această cauză, inclusiv de cercuri apropiate partidului. Era o schimbare uriaşă faţă de cele două decenii interbelice, când cereri ca această provincie să fie retrocedată ungurilor formula inclusiv Partidul Comunist Român, al cărui membru era, printre alţii, şi Nicolae Ceauşescu. După cum se vede aşadar, Janos Kadar îşi amintea foarte bine cui îi datorează succesul său politic.
„În ’68 inclusiv Ceauşescu prevedea faptul că se poate ajunge la un atac asupra României”
-Reţeaua Caraman a fost deconspirată în 1968 de un agent KGB, care a dezertat la americani. El a spus că Mihai Caraman trimitea informaţiile despre structurile NATO, unitătăţi militare, tehnică militară etc., şi Bucureştiului şi Moscovei. De asemenea, în carte se sugerează că Ceuşescu ar fi fost omul Moscovei prin care KGB voia să introducă cârtiţe în structurile NATO şi serviciile secrete occidentale.
Dacă Ceauşescu era omul Moscovei, demascat prin activităţile „reţelei Caraman” care furniza ruşilor informaţii NATO, cum se face că Occidentul nu şi-a răcit relaţiile cu România Socialistă, dimpotrivă, chiar i-a acordat sprijin?
În politica internaţională rareori se întâmplă ca lucrurile să fie văzute în „alb-negru”. Până la un moment dat, ţările occidentale l-au sprijinit pe Ceauşescu pentru că aşa rezulta din calculele lor politice. Ceea ce nu însemna însă că românilor li de dădea acces liber la anumite informaţii secrete.
– În august 1968, mari armate ale Uniunii Sovietice, Ungariei şi Bulgariei făceau manevre militare la toate graniţele României, după ce Nicolae Ceauşescu a criticat intervenţia împotriva „Primăverii de la Praga”. Erau aceste armate pregătite să invadeze România? De ce nu au invadat-o? Este adevărat că şi chinezii au desfăşurat atunci trupe la graniţă cu Uniunea Sovietică, în semn de solidaritate cu România?
În 2008 postul internaţional de radio chinez a celebrat a 40-a aniversare a înfiinţării redacţiei în limba polonă. Aceasta a apărut pe data de 28 august 1968, adică la o săptămână după invadarea Cehoslovaciei, acţiune la care luase parte şi Polonia comunistă. Este un exemplu mărunt, dar semnificativ legat de interesul chinezilor faţă de situaţia din Europa Central-Răsăriteană.
La nivelul Statelor Majore se pregătesc diferite planuri pentru diferitele variante în care se poate dezvolta o anumită situaţie. Cred că posibilitatea invadării României n-a fost exclusă, dar până la urmă ea s-a dovedit inutilă. Fără îndoială că inclusiv Ceauşescu prevedea faptul că se poate ajunge la un atac [asupra României]. În august 1968 au fost create unităţile de Gărzi Patriotice care urmau să îndeplinească rolul de apărare a teritoriului sau chiar de luptă de partizani în caz de invazie. Unităţi asemănătoare au fost create în perioada respectivă şi în Iugoslavia vecină care se temea şi ea de un atac.
– Stejărel Olaru spune despre dvs. că aveţi acurateţea cercetătorului atunci când vorbiţi pe teme de actualitate. Care este, totuşi, poziţia dvs. intimă, de cetăţean, faţă de comunism şi urmările sale? Ce fel de activism social practicaţi şi cum sunt percepute argumentele dvs. de către politicienii polonezi? Aţi avut succes, aţi reuşit să schimbaţi/obţineţi ceva pentru societatea polonă?
În calitate de cetăţean al Republicii Polone consider că trecutul comunist trebuie cercetat cu cât mai multă exactitate. Trebuie de asemenea să facem comparaţie între ceea ce s-a întâmplat în Polonia şi ceea ce s-a întâmplat în celelalte ţări – lucru care ne va ajuta să înţelegem adevărata natură a comunismului.
În plus consider că opinia publică trebuie informată cât mai pe larg în legătură cu evenimentele actuale din celelalte ţări, în special din Europa. În acest sens eu desfăşor o activitate foarte intensă în cadrul postului Radio Polonia ca şi în cadrul proiectului european al reţelei de radio Euranet, fiind membru în comitetul managerial al acesteia. Sunt convins că informaţiile referitoare la situaţia din celelalte ţări le permit cetăţenilor să înţeleagă mai bine procesele care au loc în ţările lor. În România membri ai Euranet sunt Radio România Internaţional şi RFI Romania.
„În Pakistan a fost construită o şosea care traversează masivul Himalaya pe lângă care Tranfăgărăşeanul nu este decât o replică palidă”
-Urmările comunismului pot fi şterse din memoria colectivă? Poate noua formă socială aparent democrată să salveze generaţiile ce vor urma de tarele dictaturilor recente?
Aşa s-a întâmplat de mai multe ori în trecut, în alte ţări. Cel mai cunoscut exemplu îl constituie în acest sens Germania, unde s-a tras linie în urma nazismului, un sistem la fel de criminal ca şi comunismul. Iar acest lucru l-a realizat generaţia care a urmat imediat după război.
Pe acelaşi principiu se judecă şi în legătură cu apartheidul sau colonialismul deşi, fără îndoială, moştenirea transmisă de aceste fenomene este ceva mai diferită decât cea a comunismului, care este aproape exclusiv negativă.
Cei care se străduiesc să găsească în comunism anumite elemente pozitive se referă de cele mai multe ori la lichidarea analfabetismului, la ridicarea nivelului de educaţie şi la aşa-numitele „măreţe înfăptuiri”, în cazul României fiind vorba de metroul din Bucureşti şi de Traseul Transfăgărăşean. În Polonia este vorba de reconstruirea Varşoviei în urma distrugerilor războiului. Toate sunt mari realizări, într-adevăr, dar analfabetismul a fost lichidat şi în alte ţări cum ar fi Portugalia. În Pakistan a fost construit Karakoram Highway, o şosea care traversează masivul Himalaya şi pe lângă care Tranfăgărăşeanul nu este decât o replică palidă. Japonezii la ora actuală îşi reconstruiesc ţara în urma unui tsunami – şi pe drept cuvânt n-au nevoie în acest scop de niciun fel de comunism.
Traducere din limba polonă de Vasile Moga
