Mărturii tulburătoare despre despre misiunile unui fost agent CIA, desfăşurate în deceniul şase în America Latină şi Vietnam
„Luptătorul din umbră: un agent CIA şi bătăliile sale secrete” este un volum autobiografic al fostului agent CIA, Felix I. Rodriguez, scris cu ajutorul jurnalistului John Weisman. Cartea a apărut la editura Polirom cu o prefaţă semnată de Marius Oprea, în traducerea Adelei Teodorovici. Istoricul povesteşte nu numai că l-a cunoscut pe agent, dar l-a adus şi în România să povestească despre faptele sale studenţilor de la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti.
Emigrant cubanez, agent american
Felix I. Rodriguez a emigrat din Cuba natala împreună cu familia, în urma venirii la putere a lui Fidel Castro. Ajuns în Statele Unite, a devenit agent CIA şi a participat la multe dintre evenimentele politice cheie din perioada 1960-1980, de la invazia din Golful Porcilor până la afacerea Iran-Contra. Acest volum autobiografic surprinde idealismul şi fervoarea anticomunistă de la începutul anilor 1960 şi descrie operaţiunile de spionaj desfăşurate de Rodriguez în America Latină şi Vietnam, cu accent pe acţiunile care au dus la capturarea şi executarea lui Che Guevara în Bolivia. John Weisman este jurnalist şi scriitor.
Comunismul nu e rău sau bun, ci doar criminal
„Felix Rodriguez demontează, cu date şi fapte la care a participat direct, multe dintre miturile contemporane. Şi anume că, în fond, nu există ‘comunism bun’ şi ‘comunism rău’, ci doar comunism criminal. Împotriva căruia e moral şi drept să lupţi, cu orice risc şi cu orice preţ.” – (Marius Oprea)
Marius Oprea povesteşte în prefaţa cărţii cum l-a cunoscut pe fostul agent CIA, „un om volubil şi vesel, care degajă însă o stranie energie şi forţă”. Rodriguez a fost cel care a coordonat trupele boliviene în octombrie 1967, capturându-l pe Che Guevara, şi totodată acela care a transmis ordinul de executare a lui „El Comandante”. Bolivia a fost capătul de drum pentru Che Guevara, iar guvernul din La Paz a trimis pe urmele lui o unitate de 200 de militari, antrenaţi şi coordonaţi de agenţi secreţi americani, printre care s-a aflat şi Felix Rodriguez. În dimineaţa de 8 octombrie 1967, după câteva ciocniri cu gherilele comuniste, Che Guevara a fost prins de armata boliviană.
Marius Oprea povesteşte: „’Guvernul american ştia că Che Guevara este în Bolivia. Un jurnalist francez ne-a dat informaţii că el este acolo. Am anunţat batalionul bolivian, partea de intelligence, unde se află şi ei au trimis acolo o echipă. Era în septembrie, a fost o operaţiune foarte rapidă, am reuşit să anihilăm foarte repede micul grup de gherilă pe care îl coordona. Nu era protejat de popor, cum se spune; cât timp a fost în Bolivia, nu a recrutat nici un bolivian în micul său grup’, mi-a povestit Rodriguez, după ce mi-a fãcut cadou o fotografie cu Che Guevara cu puţin înainte de executarea acestuia şi chiar o bucăţică de cărămidă sărită din zidul în faţa căruia liderul comunist a fost executat. ‘Mai am încă şase’, mi-a mărturisit, în vreme ce primeam acest straniu cadou cu o strângere de inimă. Mi-a observat stânjeneala şi a zîmbit. ‘Nu pot spune că mi-a fost milă de el’, mi-a mai spus. ‘În realitate, Che era un asasin! Mi-a părut însă rău pentru această decizie a executării lui, care nu îmi aparţine, dar din alte motive’. Rodriguez merge mai departe cu demitizarea celui de pe tricourile şi băştile purtate de o mulţime de tineri care încă mai văd în el un idol, un erou care s-a putut sacrifica pentru o cauză. ‘El a fost declarat un simbol. A fost, cum îţi spun, în realitate un asasin. De pildă, în Havana a fost responsabil de moartea a mii de oameni, a împuşcat până şi un copil de 15 ani, a cărui vinã a fost doar aceea că a furat o cutie de lapte’, mai spune Rodriguez despre Guevara. Sunt foarte mulţi oameni care îi poartă cu admiraţie chipul, fără să ştie cine este, considerându-l un simbol al curajului. În realitate, susţine agentul CIA, lucrurile au stat altfel.
Bolivienii au vrut executarea lui Guevara
‘Sunt Che, nu trageţi, vă sunt mai de folos viu decât mort, a spus acesta când l-au prins’, mi-a povestit Rodriguez despre momentul capturării lui Guvera, deşi El Comandante afirmase deseori că nu se va lăsa niciodată prins viu. După capturarea sa, a doua zi, pe 9 octombrie 1967, Înaltul Comandament al armatei boliviene i-a transmis personal lui Felix Rodriguez ordinul de execuţie a lui Guevara. Agentul CIA nu s-a putut împotrivi, deşi avea ordin din partea superiorilor săi să-l păstreze în viaţă şi să îl transporte în Statele Unite. Comandanţii armatei boliviene nu au fost cu nici un chip de acord cu solicitarea transmisă de agentul CIA. ‘A fost o operaţiune în totalitate boliviană, am avut oameni care doar i-au asistat pe bolivieni. Instrucţiunile din partea SUA erau să îl prindem viu. Cred că Che Guevara ar fi putut sfârşi prin a colabora cu noi împotriva lui Castro, care de fapt îl trimisese la moarte. Aveam însă două coduri din partea Comandamentului armatei boliviene, 600 însemna să îl ucidem şi 700 să îl păstrăm viu. S-a confirmat de două ori codul pentru a fi ucis. A fost exclusiv decizia guvernului bolivian să îl ucidă, nu a mea. Am aflat apoi cã, odată luată decizia, ziariştii au fost anunţaţi că El Comandante Che fusese ucis în luptă, deşi era încă în viaţă”, îşi aduce aminte agentul secret care şi în zilele noastre este considerat de autorităţile de la Havana un ‘criminal sângeros'”.
La apariţia cărţii, publicaţia americană Publishers Weekly nota: „Aventurile personale ale lui Rodriguez constituie o lectură captivantă, însă de un interes istoric mai larg se bucura comentariile sale despre ultimele ore ale lui Che Guevara, disensiunile din cadrul comunităţii cubaneze din Miami şi gafele operaţionale americane în America Centrală.”
Fragmente din „Luptătorul din umbră” – Prolog
„Era 9 octombrie 1967, ora locală 14.15, şi aveam senzaţia că mă aflu în mijlocul unui vis. Nu visam însă. Elicopterul era real. Sângele era real.
Che Guevara era mort.
Privirea îmi aluneca dinspre cer către junglă, apoi spre trupul lui Che, apoi spre sângele de pe uniforma mea. În Statele Unite, ţara adoptivă al cărei cetăţean nici nu devenisem încă, familia mea n-avea idee despre locul în care mă aflam sau despre ceea ce făceam, deşi în cartierul general al CIA din Langley, Virginia, vestea execuţiei lui Che probabil circula deja. Avusesem ocazia să transmit un scurt mesaj codat înainte de venirea elicopterului trimis să preia cadavrul. Ar fi fost imposibil să contactez Biroul CIA de la Ambasada din La Paz, din cauza bruiajului provocat de munţi, dar eram sigur că mesajul meu fusese retransmis acolo din Langley.
Aveam douăzeci şi şase de ani, eram tatăl a doi copii şi, asemenea multor alţi exilaţi cubanezi, mă aflam în război de aproape un deceniu. Un război împotriva lui Fidel Castro şi a tot ceea ce reprezenta el. Un război împotriva lui Che Guevara şi a revoluţiei pe care încerca să o răspândească de-a lungul întregii emisfere vestice”.
(…) „ Câteva minute mai târziu, mă aflam în mica şi întunecata cameră în care, rănit, legat şi întins pe podeaua murdară, zăcea Che. L-am privit şi i-am spus :
– Che Guevara, vreau să-ţi vorbesc.
Ochii i-au scăpărat :
– Nimeni nu mă interoghează pe mine, a replicat sarcastic.
– Comandante, n-am venit să te interoghez. Idealurile noastre sunt diferite, dar te admir. Ai fost ministru de stat în Cuba. Iar acum iată-te eşti în starea asta pentru că ai crezut în propriile idealuri. Am venit doar sã vorbesc cu tine.
M-a privit pentru câteva clipe, întrebându-se dacă eram sincer. Trebuie să fi fost un bun cunoscător al firii oamenilor, întrucât şi-a dat seama că-i vorbesc din suflet.
În cele din urmă, a spus :
– Ai vrea, te rog, să mă dezlegi ? Pot să mă aşez ?
– Bineînţeles.
I-am cerut unuia dintre soldaţii de afară să intre.
– Dezleagă-l pe comandantul Guevara, i-am ordonat.
Soldatul s-a uitat la mine, nevenindu-i să creadă. Cum puteam să tratez un inamic cu o asemenea demnitate? I-am repetat ordinul, iar mâinile lui Che au fost dezlegate. Luptătorul de gherilă a gemut în timp ce funiile îi erau îndepărtate. Articulaţiile îi erau probabil înţepenite, de vreme ce fusese legat aproape o zi întreagă, şi ne-a luat, mie şi soldatului, ceva vreme până când am reuşit într-un final să-l aşezăm pe o bancă de lemn şubredă.
Mi-a cerut tutun pentru pipă. N-aveam, aşa că am luat o ţigară de la unul dintre soldaţi şi i-am oferit-o. I-a îndepărtat cu grijă foiţa şi a îndesat tutunul în scobitura pipei, a aprins-o şi a inhalat adânc.
Am vorbit mult – nu despre chestiuni strategice, ci despre Cuba şi despre comunism, despre diferitele noastre filosofii de viaţă.”
(…) „Mi-am petrecut aproape trei ore cu el, foindu-mă între clădirea şcolii şi alte zone din La Higuera, unde aveam de terminat diverse treburi ce ţineau de specificul muncii în serviciul de informaţii. Poate că amânam inevitabilul, poate că eram doar foarte ocupat. Nici astăzi nu sunt sigur. Ştiam totuşi ce urma să se întâmple. Şi mi-a devenit şi mai clar în momentul în care, în timp ce fotografiam jurnalul lui Che, a venit la mine o învăţătoare.
– Mi Capitán, a întrebat ea, când o să-l împuşcaţi?
M-am întors surprins către ea.
– De ce mă-ntrebaţi asta ?
– Pentru că, mi-a rãspuns ea, la radio deja s-a anunţat că a murit în urma rănilor primite în luptă.
Era, prin urmare, inutil să mai prelungesc momentul. Am coborât în camera lui din clădirea şcolii cu puţin înainte de ora unu după-amiază. M-am întors către el şi l-am privit în ochi :
– Comandante, i-am spus, am făcut tot ce mi-a stat în putinţă, dar ordinele au venit de la Comandamentul Suprem al Boliviei…
A înţeles imediat. Expresia din acea clipă a feţei sale arăta că îşi pierduse orice speranţă de supravieţuire. Nu i-a tresărit nici un muşchi, dar chipul i-a devenit alb ca hârtia. M-a ţintuit cu privirea, cu ochi umezi şi blânzi, cu faţa liniştită, calmă.
– E mai bine aşa, Félix, mi-a spus. N-ar fi trebuit să mă las capturat în viaţă.
M-am uitat la el, studiindu-l de sus şi până jos: piciorul rănit nu părea să-l mai doară. Părul îi era încâlcit, murdar. Hainele îi erau zdrenţuite, mâinile încă rigide după ce zăcuse, legat, pe podeaua umedă şi rece. A fost un moment de incredibile emoţii contradictorii. Aici, în faţa mea, se afla inamicul împotriva căruia luptasem de atâta vreme. Şi totuşi, nu reuşeam să-mi trezesc sentimente de ură faţă de el. Singurele senzaţii erau compătimirea şi poate chiar admiraţia.
Şi-a scos pipa.
– Mi-ar plăcea să-i dau pipa asta unui soldatito (soldăţel) care s-a purtat bine cu mine, a spus Che.
În acel moment, sergentul Mario Terán, care trebuie să fi ascultat de afară, a năvălit în încăpere :
– Mi Capitán, o vreau eu, o vreau eu! a strigat.
Che şi-a retras imediat pipa la piept.
– Nu, nu ţie, a zis. N-o sã ţi-o dau ţie.
I-am ordonat lui Terán să iasă.
– Dar o vreau eu! a insistat.
– Afară! Ieşi afară! i-am urlat.
În cele din urmă a ieşit.
Che îşi ţinea în continuare pipa aproape de piept. L-am privit:
– Ai vrea s mi-o dai mie, comandante? l-am întrebat.
S-a gândit câteva secunde.
– Da. Ţie ţi-o dau.
-Comandante, am adăugat, vrei sã transmit ceva familiei tale dacă voi avea vreodată ocazia?
A tăcut pentru câteva clipe. Într-un final, a spus :
– Da. Spune-i lui Fidel că în curând va vedea o revoluţie triumfătoare în America. Şi spune-i soţiei mele să se recăsătorească şi să încerce să fie fericită.
A fost un moment extrem de emoţionant. Amândoi eram vizibil mişcaţi.
Pe neaşteptate, şi-a întins mâna spre mine, iar eu i-am strâns-o. Apoi m-a îmbrăţişat puternic. Era un abrazo (îmbrăţişare) al unui om care ştie că e pe cale să privească moartea în faţă.
S-a dat înapoi, preocupat. Se gândea că eu îi voi fi călăul. M-am apropiat de el, i-am strâns mâna şi l-am îmbrăţişat în acelaşi mod în care m-a îmbrăţişat el. Apoi am ieşit. Nici unul dintre noi nu a mai spus nimic.”
