Spectatorii care au avut șansa de a vedea la Opera Națională din București spectacolul de dans „Dunas“, în cadrul celei de-a XV-a ediții a Întâlnirilor JTI, se pot socoti cu certitudine niște răsfățați ai sorții. Căci rareori le-a fost dat să vadă bucureștenilor o creație pe măsura spectacolului fabulos realizat de Sidi Larbi Cherkaoui, un autentic filosof al dansului, și de Maria Pagés, cea mai mare dansatoare de flamenco din lume.
De o sensibilitate aproape dureroasă, spectacolul a „lovit“ cu o forță teribilă. Povestea „spusă“ de trupurile celor doi dansatori era ca o litanie sfâșietoare prin care era plânsă fragilitatea omului a cărui viață durează atât cât o poate face un desen pe nisip. O secundă doar din timpul divinității. Bărbatul și femeia, eternii Adam și Eva, în groaza lor de moarte, se prind când într-o încleștare erotică menită să-i facă să uite de durere, când într-o luptă surdă, un fel de pas de deux al dragostei și-al urii. Nimic însă din zbaterea lor nu le poate alunga sentimentul acut de singurătate.
Perisabilitatea omului și scurta lui trecere pe pământ a fost sublim redată de Sidi Larbi Cherkaoui prin desene în nisip la propriu. De altfel, el mărturisise în interviul pe care l-a acordat României libere că prima lui iubire a fost cea pentru desen și că, pentru el, dansul este o continuare a pensulei.
Cherkaoui a dansat fabulos. Trupul lui ajunsese la un moment dat fluid, cu mâinile de o expresivitate rară, cu picioarele ca din plastilină moale, corpul lui părea un lichid care poate lua orice formă. Era mai mult spirit decât materie.
Iar muzica pe care au dansat cei doi venea din toate locurile și din toate timpurile pentru a ilustra parcă continuitatea dureroasă a dramei cuplului Adam și Eva prin istorie. Muzica interpretată live de niște cântăreți excepționali era când un imn religios în latina medievală, când cântări sfâșietoare ale unui soi de muezin arab, când ritmuri erotice intense de flamenco. Maria Pagés dansa flamenco cu o patimă nebună, de parcă ziua de mâine nu ar mai exista. Iar atunci când se arunca în brațele lui Cherkaoui o făcea cu o dăruire totală, legându-se de bărbat cu puterea cu care se lega de viață, efort cu atât mai dureros, cu cât, la scara istoriei, el părea de-a dreptul inutil. Iubirea lor nu avea să fie până la urmă decât încă o pagină scrisă pe nisip.
