Azi şi mâine, de la ora 19.00, Orchestra Simfonică şi Corul Filarmonicii „George Enescu“, dirijate de Cristian Măcelaru, vor avea un program integral Johannes Brahms. În programul Filarmonicii „George Enescu“, susținut joi și vineri seară pe scena Ateneului, vor fi lucrările „Nänie, op. 82“, „Rapsodia pentru alto, cor bărbătesc şi orchestră, op. 53“, liedul „Schicksals, op. 54“ și „Simfonia nr. 1, în do minor, op. 68“, de Johannes Brahms.
Bântuit de fantoma lui Beethoven
„Nu voi compune niciodată o simfonie! Nu-ţi poţi imagina cum e când simţi un uriaş tropăind în urma ta!“ Autorul acestor rânduri era tânărul Brahms, iar destinatarul – un dirijor celebru, pe nume Hermann Levi. Cât despre „uriaş“, umbra lui îi speriase pe mulţi, căci aproape că nu existase vreun compozitor romantic nebântuit de fantoma lui Beethoven. De altfel, când, în cele din urmă, Simfonia nr. 1 de Brahms s-a făcut auzită, nimeni altul decât Hans von Bülow s-a grăbit să o proclame drept „A Zecea a lui Beethoven“, apreciază muzicologul Mihai Cojocaru.
„Era şi timpul. Trecuseră nu mai puţin de cincizeci şi şase de ani de la apariţia Simfoniei cu cor, şi cultura muzicală germană deplângea decăderea marilor genuri absolute, în favoarea mariajului cu poezia. Desigur că Schumann sau Berlioz fuseseră aclamaţi şi în timpul vieţii drept simfonişti respectabili, dar tradiţia «tare» părea să se fi încheiat odată cu Beethoven.
Conservatorii o numeau neputinţă a contemporanilor, avangardiştii – o binecuvântare, în frunte cu Wagner, care profeţise sfârşitul muzicii instrumentale per se. Privind înapoi, Brahms nu a reprezentat o revigorare, ci mai degrabă o confirmare singulară, prin atributul geniului, a unui sistem de gândire în care nu mai credeau decât puţini. Ulterior, Mahler avea să construiască piramide sonore, dar nu pentru defuncţi, ci pentru generaţia secolului XX.
Deşi încă nu purta barbă, Brahms devenise deja o figură serioasă a secolului al XIX-lea şi singurul compozitor de la care se mai aştepta o simfonie memorabilă. Din perfecţionismul său proverbial şi presiunea socială constantă s-a declanşat poate cel mai lung şi frământat travaliu simfonic din istorie – după mărturisirile autorului, nu mai puţin de douăzeci şi unu de ani, precizare care trădează satisfacţia epuizată a atingerii unui capăt de drum, dincolo de care nu mai era nimic de demonstrat. Într-adevăr, deşi a mai realizat trei opusuri de gen la fel de consistente, nu se poate vorbi de o evoluţie, aşa cum se întâmplă sistematic la clasici. Brahms sondează în sine şi în trecut, ultima parte a Simfoniei nr. 4 fiind chiar o passacaglia severă, desprinsă din baroc. (…)
Caracter aspru, interiorizat, dar mucalit şi jovial, compozitorul îi transcrie pe marginea unei cărţi poştale prietenei sale de-o viaţă, Clara Schumann, o melodie pe care tocmai o auzise într-o drumeţie montană: «De sus, din munţi, de jos, din văi, te salut de mii de ori!». Acest cântec simplu, popular, intonat de corn în introducerea lentă a părţii a patra, devine pivotul transformării întregii simfonii, într-un scenariu beethovenian per aspera ad astra, căruia compozitorul ajuns la maturitate îi adaugă o tuşă bucolică.
Nimic din «melancolia neputinţei» taxată de Nietzsche la opera lui Brahms: avem în faţă unul dintre cele mai exuberante şi strălucitoare finaluri din istoria muzicii“, subliniază, în caietul-program, muzicologul Mihai Cojocaru.
Artiştii
Cristian Măcelaru, în vârstă de 35 de ani, laureat al concursului de dirijat „Georg Solti“, ediţia din 2014, e unul dintre cei mai apreciați dirijori români, cu mare succes în străinătate. A început studiul viorii la University of Miami şi apoi a studiat la Rice University, absolvind clasa de vioară şi pe cea de dirijat a profesorului Larry Rachleff. A fost cel mai tânăr concertmaestru la Miami Symphony Orchestra şi a debutat la vârsta de 19 ani în calitate de solist la Carnegie Hall. A condus, de asemenea, Houston Youth Symphony, alături de care a conceput un program de muzică de cameră.
Solista Aura Twarowska, care va reveni joi și vineri seară pe scena Ateneului, s-a dedicat vieţii muzicale încă de la vârsta de 6 ani prin studiul pianului, al mandolinei şi cel al cântului în Lugojul natal. Colaborările şi turneele internaţionale i-au facilitat întâlnirea cu teatrele europene, toate acestea conducând la angajarea sa ca solistă a Operei de Stat din Viena în 2007.
