Multe dintre cărţile literaturii române clasice au fost trecute în fondurile secrete ale bibliotecilor.
În anii imediaţi de după 1989 a apărut prima carte din România care a publicat şi analizat cu mjloace ştiinţifice şi spirituale solide – ni se spune în prefaţă – un segment din documentele arhivei secrete ale unei instituţii de talia Bibliotecii Centrale Univesitare Cluj, din epoca comunistă. Ni se dezvăluie, astfel, ofensiva necruţătoare pe care regimul a dus-o împotriva cărţii încă de la începuturile sale de după 1945.
Cartea apărută la B.C.U. este, de fapt, un „studiu de caz”, efectuat cu scrupulozitate ştiinţifică de către Doru Radosav, Ionuţ Costea şi Istvan Kiraly, fiind intitulată „Fond secret, fond special; Contribuţii la Istoria Fondurilor secrete de bibliotecă din România”, apărută la editura ,,Dacia” de atunci.
Citind-o, observăm că este vorba, cu adevărat, despre un ,,război secret” pe care regimul comunist l-a dus împotriva cărţii. Şi că acesta s-a înscris organic în conceptul ,,luptei de clasă”, menit a preveni şi înăbuşi din start orice încercare de alterare, prin scris, ideologia şi practica comunistă. De unde şi lupta înverşunată prin înfiinţarea ,,fondurilor secrete” şi ,,speciale”, menite a retrage unele volume din circuitul public şi, în unele cazuri, chiar a trece la distrugerea lor.
Cărţile de pe lista neagră
Autorii ne spun că dacă în anul 1946 au fost retrase din circuitul public circa 3.000 de titluri, în anul 1948 s-a ajuns la 8.000 de titluri, astfel că ,,volumul” cuprinzând ,,lista neagră” avea nu mai puţin de 500 de pagini, fiind mult amplificate faţă de cele anterioare, numeroase şi ele.
Interesant de subliniat un paradox, redat de autori: anume faptul că unele volume intră sub regimul interdicţiei, conţinând chiar şi cuvântări sau alte scrieri ale liderilor comunişti care, mai ales după moartea călăului Stalin, au încercat astfel să-şi ascundă stalinismul şi, deci, să se menţină în scaunele din vârful piramidei de partid şi de stat. Este vorba de scrierile şi cuvântările lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica etc. Se putea, în felul acesta, credeau ei, şterge şi memoria recentă. Pentru ele că s-au scos din circuitul public şi trecute la ,,secret” sau, după caz, la ,,fondul special”.
Acum ni se pare ,,normal”, cunoscând în detalii structura şi politica fostului regim comunist, dar, iată, tot paradoxal, s-a ajuns cu „dosirea „ până şi la corifeii comunismului, adică la cărţi semnate de Karl Marx, Fr. Engels etc… În unele cazuri, modul cum se executau directivele venite de sus erau verificate de chiar de chestorul poliţiei -,,să n-avem vorbe” – iar mai târziu s-a înfiinţat Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor, devenită în timp scurt, instituţia cenzurii celei mai aspre, cu oameni instruiţi anume în acest scop şi repartizaţi pe instituţii, ziare, biblioteci, edituri etc., astfel încât să nu scape nici un cuvânt tipărit necontrolat. Printre autorii trecuţi la index se numărau: Agârbiceanu, Arghezi, Vasile Alecsandri, Lucian Blaga, Ovidiu Drâmba, Victor Eftimiu. I.L.Caragiale (notiţe şi fragmente literare).
