Informaţiile oficiale despre statul aromânilor din Balcani au fost ocultate cu grijă în perioada comunistă, iar multe dintre relatări sunt la graniţa dintre mit şi realitate.
Una dintre cele mai ascunse episoade din istoria românilor este legată de aventura unui adevărat James Bond al românilor. Este vorba despre un superspion din timpul celui de-al doilea război mondial, care a reuşit, la un moment dat, să îşi creeze propriul său principat în nordul Peninsulei Balcanice, cu ajutorul aromânilor din zona Pindului. Datele istoriografice despre acesta sunt puţine, iar aromânii păstrează relatări aflate la graniţa dintre legendă şi adevăr.
Multe dintre aceste relatări nu au putut fi verificate cu ajutorul unor cercetări în arhive, deoarece documentele au fost incendiate în timpul celui de-al doilea război mondial. Aşa că povestea principelui Diamandi este bazată pe relatări vorbite ale celor care au trăit evenimentele. Iată cum sună povestea principatului aromânilor din Balcani.
Prieten cu Mussolini
Principele Alcibiade Diamandi di Samarina a avut ajutorul lui Benito Mussolini, conducătorul fascist al Italiei, care l-a instalat pe spionul român, în 1941, în fruntea nou-creatului stat, care a fost botezat cu numele de Principatul Pindului şi Meglenului. Principatul aromânilor nu a durat decât până în anul 1943.
Alcibiade Diamandi di Samarina a avut o viaţă tumultoasă, care aduce aminte de scenariile filmelor contemporane cu James Bond. Superspion român, a dus o viaţă de dandy, a fost rănit în dueluri pornite din cauza unor pasiuni pentru grecoaicele din Atena şi şi-a sfârşit zilele într-o închisoare românească, unde a plătit pentru apartenenţa sa la Mişcarea Legionară şi pentru prietenia cu Benito Mussolini, după cum arată documentele din arhivele serviciilor secrete greceşti, care sunt acum cercetate de o serie de istorici români.
Familie cu influenţă
Alcibiade Diamandi s-a născut pe data de 13 august 1893, într-o familie de negustori bogaţi aromâni din oraşul Samarina, din nordul Greciei. Regiunea era intens locuită de aromâni, care au avut o largă autonomie naţională în timpul ultimilor ani ai Imperiului Otoman şi care, în acea perioadă, nu se împăcau deloc cu gândul că satele lor au fost atribuite Greciei. Alcibiade Diamandi a fost trimis la şcoală, la Liceul Grecesc din Tesalonic. În timpul războaielor balcanice, din anii 1912-1913, în care au fost implicate Imperiul Otoman, Bulgaria, Grecia, Serbia şi Muntenegru şi în care România a decis de partea cui s-a înclinat balanţa istoriei, Alcibiade Diamandi a refuzat să lupte în armata grecească şi s-a refugiat în România.
Aici, liderii aromânilor din Balcani au încercat să convingă autorităţile de la Bucureşti, care deveniseră arbitrii confruntărilor armate din Balcani, să obţină crearea unui stat autonom care să îi cuprindă pe aromâni şi pe meglenoromâni şi care să fie alipit Coroanei Române, potrivit ziarelor vremii. Alcibiade Diamandi a făcut parte dintre cei care au susţinut acest plan. Vocea sa era ascultată de aromânii din Bucureşti, cu toate că era foarte tânăr. Influenţa sa era bazată pe faptul că familia lui era una deosebit de bogată, care finanţa bisericile şi instituţiile aromânilor stabiliţi în România.
Însă guvernul conservator, în care Titu Maiorescu ocupa fotoliul de ministru de Externe, a respins cererile aromânilor. „Guvernul din Bucureşti a decis să anexeze, în dauna Bulgariei, Dobrogea de Sud, adică judeţele Durostor şi Caliacra, unde autorităţile române au oferit apoi terenuri întinse aromânilor care au acceptat să fie colonizaţi în noul teritoriu”, potrivit istoricului Ovidiu Pecican, de la Universitatea Babeş-Bolyai. „Motivul era simplu: Dobrogea de Sud era mai simplu de administrat decât o enclavă aromânească din Munţii Pindului”, spune istoricul clujean Leonard Horvath. După războaiele balcanice, Alcibiade Diamandi a rămas la Bucureşti, unde s-a înscris la Academia Comercială.
Aici, în perioada studenţiei, el şi-a făurit reputaţia unui adevărat dandy balcanic, petrecăreţ, cu mulţi bani şi cu mare trecere la femei, după cum relatează unii dintre contemporanii săi. După ce România a intrat în primul război mondial, Alcidiabe Diamandi s-a oferit voluntar. Însă, după un scurt stagiu ca ofiţer, „perioadă în care există presupunerea că ar fi devenit agent secret al României”, potrivit unor supravieţuitori ai evenimentelor, el a fost trimis în regiunea sa natală. Cu ajutorul italienilor şi al francezilor care luptau în Balcani în zona Salonicului şi care erau aliaţii României, Alcibiade Diamandi ar fi urmat să pună pe picioare o forţă armată constituită din voluntari aromâni. Această forţă ar fi urmat să fie folosită de Antantă pentru a destabiliza Imperiul Otoman şi Bulgaria, care luptau de partea Puterilor Centrale.
Republica de o zi din Curceaua
Superspionul român s-a achitat strălucit de misiunea sa. Mai mult, el a mers atât de departe încât, în anul 1918, după ce România ieşise umilită din război, Alcibiade Diamandi a încercat să creeze un stat în Balcani, populat de aromâni, care să continue lupta. El a proclamat, în oraşul Korce din Albania, denumit de aromâni Curceaua, o efemeră Republică a Pindului. Însă republica sa nu a durat decât o zi, pentru că el a primit ordinul să renunţe la acest proiect, care a stârnit mânia autorităţilor greceşti, aliate cu celelalte state din Antantă. Episodul este menţionat în manualele de istorie din Albania. Drept urmare, Alcibiade Diamandi s-a refugiat în Albania controlată de italieni, apoi în Italia. Aici, el a rămas până în anul 1927, la Roma.
Salariu de nabab
Dandy-ul aromân a fost martor la ascensiunea mişcării fasciste a lui Benito Mussolini, cu care s-a împrietenit. Există părerea că Alcibiade Diamandi a fost unul dintre cei mai eficienţi spioni români din Roma, în acea perioadă. Însă, în anul 1927, tot mai desele scurgeri de informaţii din jurul ducelui Mussolini au alertat serviciile secrete italiene. În acest context, Alcibiade Diamandi a cerut Legaţiei României din Roma un paşaport şi s-a întors în ţară, după cum atestă arhiva Legaţiei de la Roma. Însă nu pentru mult timp, pentru că a primit o nouă misiune. El a fost numit în postul de vicepreşedinte al Companiei Naţionale Petroliere a României şi trimis la Atena. Postul primit îi asigura un salariu de nabab şi libertatea de a-şi desfăşura activitatea de spion sub paravanul de om de afaceri, care se ocupa cu importul de petrol românesc în Grecia. Alcibiade Diamandi locuia în elegantul district Kolonaki şi s-a implicat în numeroase aventuri galante.
Ca urmare a uneia dintre ele, la Pireus a ajuns să se dueleze cu un căpitan de navă, pentru nurii unei frumoase grecoaice. Superspionul român a fost grav rănit şi a ajuns la un pas de moarte, spun istoricii care au studiat biografia sa. În tot acest timp, Alcibiade Diamandi a fost în atenţia serviciilor de spionaj ale Greciei. Arhivele acestora arată că superspionul român „avea misiunea de a-i organiza pe aromâni şi de a procura secrete legate de economia şi de capacitatea militară a Greciei”, după cum arată un raport din perioada interbelică al contraspionajului grecesc, susţin unii dintre liderii aromânilor. Documentele arată că el avea oameni de legătură în insula Rhodos, pe atunci posesiune a Italiei. De aici, prin Roma, el transmitea secretele obţinute către Bucureşti. Istoricii nu exclud nici varianta ca Alcibiade Diamandi să fi devenit agent dublu, al României şi Italiei. Oficial, autorităţile greceşti nu au luat nici o măsură împotriva lui Diamandi, pentru că România şi Grecia erau legate printr-un tratat de alianţă, numit Înţelegerea Balcanică. Acesta fusese creat de Nicolae Titulescu şi includea, pe lângă România şi Grecia, Turcia şi Iugoslavia. Însă, ca urmare a apropierii României şi Iugoslaviei de Germania şi de Italia, în vara anului 1940, acest tratat a devenit inaplicabil. Pentru că nu mai era nevoit să accepte existenţa reţelei de spionaj conduse de Alcibiade Diamandi, conducătorul Greciei, generalul Ioannis Metaxas, a ordonat expulzarea spionului român, fapt consemnat în presa vremii din Atena.
(Citiţi continuarea în numărul viitor)
