Regele Carol al II-lea, primul rege născut în România, a fost o personalitate extrem de controversată. În planul culturii, el a fost unul dintre marii protectori ai unor artişti de talie internaţională, precum George Enescu, iar sprijinul material acordat prin intermediul Fundaţiilor Regale a permis o adevărată înflorire a culturii româneşti din perioada interbelică. În opinia unor istorici ai culturii, această perioadă de înflorire culturală din timpul României Mari a fost un fenomen fără precedent.
Regele Carol al II-lea a fost direct implicat în stimularea efervescenţei culturale. Însă, în acelaşi timp, ultimii săi ani de domnie au fost marcaţi de apariţia unui extrem de nociv cult al personalităţii, realizat de unii dintre susţinătorii săi după modelul deja brevetat în Italia de către ducele Benito Mussolini, apoi, în plan politic, Carol al II-lea a instaurat un adevărat regim autoritar, cunoscut şi sub numele de dictatura regală.
Regimul creat de el în anul 1938 s-a prăbuşit la începutul lui septembrie 1940, când Regele Carol al II-lea a fost înlăturat de pe tronul Regatului, care pierduse Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, teritorii ocupate samavolnic de către URSS, Transilvania de Nord, ocupată de Ungaria, precum şi Cadrilaterul, a cărui cedare fusese, practic, acceptată în favoarea Bulgariei.
Celebritatea de la Estoril
După abdicarea forţată de noul dictator al României, generalul, apoi mareşalul Ion Antonescu, Regele Carol al II-lea a plecat în exil, sub ameninţarea atentatelor teroriste organizate de legionari. Ajuns în Spania lui Franco, el a continuat să se simtă ameninţat. Aşa că s-a refugiat în Portugalia, la Estoril, iar în această ţară a devenit una dintre cele mai cunoscute personalităţi româneşti.
Ieri, când s-au împlinit 60 de ani de la moartea sa, Regele Carol al II-lea a fost comemorat în cadrul unui eveniment organizat de Institutul Cultural Român din Lisabona în legendarul Hotel Palácio din Estoril. „Datorită perioadei din viaţa sa în care a trăit la Estoril şi înrudirii cu casa regală portugheză (prin bunica sa, Antonia de Bragança), Carol al II-lea este una dintre cele mai cunoscute personalităţi româneşti din Portugalia. El a dorit să fie, aşa cum o spunea pe 15 august 1930, la scurt timp după întoarcerea în România, “un Brâncoveanu al culturii româneşti”. Pe tot parcursul domniei sale,
Carol al II-lea a sprijinit şi finanţat iniţiativele culturale, dar şi pe oamenii de cultură; fie direct, fie prin instituţiile pe care le-a creat sau le-a întărit. Carol al II-lea s-a preocupat intens şi de accesul la cultură al păturilor celor mai largi din societatea românească a vremii sale.
De la Fundaţiile Culturale Regale şi până la cele peste 2.000 de cămine culturale săteşti, regele a conceput şi a pus în practică cea mai amplă şi coerentă strategie de dezvoltare culturală pe care a cunoscut-o România până la acea vreme”, spune reputatul intelectual George Savonea, reprezentantul ICR Lisabona.
Evenimentul a inclus şi prezentarea unui text al istoricului Cornel Constantin Ilie de la Muzeul Naţional de Istorie a României, care a amintit despre felul în care Carol al II-lea a înţeles să instrumenteze instituţiile culturale în vederea edificării unui cult al propriei personalităţi, în scop politic şi propagandistic. “Pionieratul” său a slujit drept bază delirantelor forme de cult al personalităţii care s-au etalat ulterior, în România postbelică.
Alteţa Sa Regală Prinţul Charles d’Orléans a pregătit o comunicare despre exilatul Carol al II-lea, despre viaţa sfârşită în anonimat a fostului suveran. Alteţa Sa Regală Prinţul Charles d’Orléans este autorul cărţii “Les Rois en Exil”, dedicată monarhilor exilaţi la Estoril în aceeaşi perioadă cu Carol al II-lea.
Un capitol consistent din acest volum îl vizează pe fostul suveran român. Istoricul Mihaela Georgescu, deţinătoare a unui master la Universitatea Harvard, a pregătit un studiu despre viaţa de familie a fostului suveran, aşa cum se desfăşura ea în reşedinţa luxoasă, dar fără glorie, a acestuia.
Hotelul capetelor încoronate
Hotel Palácio din Estoril, locul în care a fost programat acest proiect al ICR Lisabona, este unul dintre cele mai prestigioase Palace-uri din Europa. Prin saloanele sale legendare au trecut capete încoronate, şefi de stat şi diplomaţi care au desenat contururile Europei postbelice, spioni care, prin îndrăzneala lor, au asigurat întâietatea uneia sau alteia dintre ideile care au agregat profilul geopolitic al continentului nostru, aşa cum îl cunoaştem astăzi.