Una dintre cele mai temerare expediţii militare din istoria Transilvaniei s-a soldat cu o răsturnare profundă a echilibrului de forţe din Europa de Est, ca urmare a eşecului militar al ardelenilor. Este vorba de încercarea principelui Transilvaniei, Gheorghe Rakoczi al II-lea, de a deveni rege al Poloniei. Eşecul său a modificat profund echilibrul de forţe din Europa de Est. În primul rând, Imperiul Otoman şi-a adâncit dominaţia asupra Transilvaniei, Moldovei şi Valahiei. Transilvania a pierdut, în favoarea Porţii Otomane, Banatul de Lugoj – Caransebeş, care a fost alipit Paşalâcului de Timişoara. Aliatul lui Gheorghe Rakoczi al II-lea, hatmanul cazacilor, Bogdan Hmelniţki, a pierdut o mare parte a vechilor drepturi ale Siciului Zaporojean. Ucraina, pe care Bogdan Hmelniţki dorea să o conducă în calitate de autocrator, deci de suveran, a intrat sub pulpana Rusiei. Sub pretextul restabilirii vechii unităţi a Rusiei kievene, Rusia a anulat, treptat, autonomia Ucrainei, iar cazacii şi-au pierdut drepturile de care se bucuraseră atunci când erau supuşii Poloniei. Ruşii au ajuns să stăpânească teritoriile de până la Nipru şi au început să conteze tot mai mult în relaţiile internaţionale din Europa de Est. La rândul său, ca urmare a înfrângerii din Polonia, Gheorghe Rakoczi al II-lea a fost detronat de Dieta Transilvaniei, la cererea Imperiului Otoman. El a înălţat steagul revoltei, s-a luptat cu turcii şi a murit ca urmare a rănilor suferite în bătălia de la Gilău, în 1660.
Legături periculoase
Gheorghe Rakoczi al II-lea a fost proclamat drept principe al Transilvaniei încă din timpul vieţii tatălui său, principele Gheorghe Rakoczi I, în 1642. În anul 1643, el s-a căsătorit cu una dintre rudele fostului rege al Poloniei, Ştefan Bathory. Este vorba de prinţesa Sofia Bathory de Şimleu. În calitate de soţ al descendentei fostului rege al Poloniei, el a emis pretenţii la tronul Uniunii polono-lituaniene. Istoricii cred că nu este tocmai o coincidenţă faptul că Bogdan Hmelniţki a înălţat steagul revoltei cazacilor în anul 1648, exact în perioada în care Gheorghe Rakoczi al II-lea a urcat pe tronul Transilvaniei, în locul tatălui său decedat. Cel mai probabil, Bogdan Hmelniţki, care s-a răsculat sub pretextul că a fost deposedat de o moşie de către starostele Daniel Czaplinski, a primit promisiuni de ajutor din partea principelui transilvănean. Obiectivul lor ar fi fost răsturnarea regelui Ioan al II-lea Cazimir de pe tronul Poloniei şi unificarea sub acelaşi suveran, Gheorghe Rakoczi al II-lea, a Poloniei, Lituaniei, Ucrainei şi Transilvaniei. Prilejul unei campanii în Polonia s-a ivit în timpul celui de-al treilea Război Nordic, care a avut loc între 1655 şi 1660, între Suedia şi Polonia. Regele suedez Carol al X-lea Gustav a debarcat, în fruntea unui corp expediţionar, în nordul Poloniei. El s-a aliat, în 1657, cu Gheorghe Rakoczi al II-lea şi cu Bogdan Hmelniţki. În Est, cazacii au cucerit Belarusul de la Uniunea polono-lituaniană şi au închinat aceste teritoriii Rusiei. Gheorghe Rakoczi al II-lea a atacat dinspre Sud. Principele Transilvaniei a cucerit vechea capitală regală a Poloniei, Cracovia, şi a intrat în Varşovia. Însă pentru că şi regele Suediei viza coroana Poloniei, s-a rupt alianţa dintre Carol al X-lea Gustav şi Gheorghe Rakoczi al II-lea. Principele Transilvaniei, care conducea o armată formată din 40.000 de oameni, a fost înfrânt în bătălia de la Czarny Ostrow. Polonezii i-au permis să se reîntoarcă în Transilvania. Însă, la presiunile Porţii Otomane, la 3 noiembrie 1657, Dieta Transilvaniei l-a demis din funcţia de principe, pe motiv că a purtat un război fără permisiunea sultanului.
În ianuarie 1658, Gheorghe Rakoczi al II-lea a fost proclamat din nou principe, în locul lui Francisc Rhedei. Turcii au cerut din nou demiterea sa şi încă o dată Dieta l-a ales principe pe Gheorghe Rakoczi al II-lea. Drept urmare, armata otomană a invadat Transilvania. Gheorghe Rakoczi al II-lea a fost înfrânt, iar Transilvania şi-a pierdut statutul de putere europeană pe care îl câştigase în urma Războiului de 30 de ani, în timpul principelui Gheorghe Rakoczi I, atunci când la masa negocierilor care au precedat Tratatul de la Westfalia reprezentanţii transilvănenilor au fost aşezaţi în rând cu cei ai marilor puteri.
Gheorghe Rakoczi al II-lea a încercat, fără succes, să devină rege al Poloniei
