Fruntaşul ţărăniştilor maramureşeni a trecut cu întreaga sa companie din armata austro-ungară în armata română.
Una dintre cele mai impresionante figuri din istoria recentă a României este cea a lui Ilie Lazăr. Descendent a două familii nobiliare româneşti din Maramureş, din localităţile Purcăreţi şi Apşa de Jos, Ilie Lazăr provenea dintr-o dinastie care a dat românilor şapte generaţii de preoţi. Bunicul său a fost protopop greco-catolic al Sighetului. Ilie Lazăr a urmat şcoala primară în Sighet şi tot aici a studiat în primii ani, la Liceul Piariştilor. După un conflict cu autorităţile maghiare, care au încercat să îl aresteze pentru propagandă românească, Ilie Lazăr s-a transferat la Lugoj, apoi a urmat Facultatea de Drept la Cluj. La izbucnirea primului război mondial, el a fost înrolat, ca şi comandant de pluton, în regimentul de români bănăţeni din Lugoj, din armata austro-ungară. Trimis pe front, Ilie Lazăr a dat dovadă de mult curaj. În iunie 1916, în timpul luptelor cu ruşii din Galiţia, el a fost grav rănit, la ambele picioare, care i-au fost salvate printr-un adevărat miracol. Ilie Lazăr s-a reîntors la regiment, unde printre subordonaţii săi se afla Petru Groza, cel care avea să devină apoi un lider marcant al României comuniste.
Decizia de a dezerta la români
În anul 1918, după ce a aflat de Unirea Basarabiei cu România, Ilie Lazăr a decis să dezerteze din armata austro-ungară şi să se înroleze în cea românească. Rusia, controlată de sovietici, capitulase, iar Ucraina era în haos, scena luptelor dintre armatele Puterilor Centrale, naţionaliştii ucraineni, Armata Albă, fidelă ţarului, şi bolşevici. Acesta este contextul în care Ilie Lazăr a decis să se înroleze în armata regală română. Dar nu singur, ci cu întreaga companie. Încet-încet, i-a convins pe toţi soldaţii din subordinea sa. Apoi, a mituit un mecanic de locomotivă ca să îl ducă în gara din oraşul ucrainean Moghilev. Aici, gara era sub controlul gărzilor ucrainene înarmate. Ilie Lazăr le-a arătat ucrainenilor cele trei vagoane cu soldaţi şi i-a ameninţat că va ocupa oraşul. A fost lăsat să treacă mai departe, spre Cernăuţi.
Ajuns în oraş, Ilie Lazăr a fost întâmpinat de profesorul Sextil Puşcariu, care i-a spus că ucrainenii au pus stăpânire pe oraş, au început jafurile şi i-au arestat pe fruntaşii românilor. Ucrainenii le spuneau acestora că vor crea Ucraina Mare, până la Siret. Ilie Lazăr a intrat în oraş, a organizat detaşamente operative şi a început să se lupte cu ucrainenii. Vestea că în oraş au sosit români îmbrăcaţi în uniforme austriece a pus pe fugă gărzile ucrainene. Ilie Lazăr a mers direct la Primărie, unde, împreună cu liderul românilor bucovineni, baronul Iancu Flondor, a pus primul tricolor românesc pe clădirea Primăriei din Cernăuţi, în entuziasmul de nedescris al românilor. Apoi, Ilie Lazăr a condus operaţiunea de instaurare a administraţiei româneşti în oraş.
În cele din urmă, Ilie Lazăr şi Iancu Flondor au plecat spre sud, unde i-au convins pe comandanţii trupelor române să avanseze cât mai repede spre Cernăuţi, pentru că exista pericolul unui nou atac ucrainean. În cele din urmă, Ilie Lazăr şi bănăţenii lui au plecat mai departe, spre Maramureş, prin Borşa. Au reuşit să elibereze Sighetul, iar Ilie Lazăr a fost ales deputat în Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, unde a votat Unirea Transilvaniei cu România. Odiseea companiei de bănăţeni s-a sfârşit la Lugoj, unde militarii din compania lui Ilie Lazăr au ajuns la finalul anului 1918. Lugojul şi întreg Banatul erau ocupate de armata sârbă, iar posibilele ciocniri între sârbi şi români au fost prevenite doar prin faptul că a intervenit armata franceză.
Golgota lui Ilie Lazăr
Ilie Lazăr a mai participat la luptele din 1918 pentru eliberarea – încă o dată – a Maramureşului ocupat de ucraineni, alături de Regimentul 14 al armatei regale române. Apoi, s-a stabilit la Bucureşti, unde a devenit avocat şi a activat, alături de mentorul său, Iuliu Maniu, în cadrul PNŢ. Ilie Lazăr a fost ales de mai multe ori deputat de Maramureş. Pentru că a luptat atât împotriva fascismului, cât şi a comunismului, din anul 1938, pentru el a început un îndelungat calvar. Din acel an, el a fost trimis în închisoare de către regele Carol al II-lea. De asemenea, a fost ţinut într-un lagăr de Ion Antonescu.
Eliberat după 23 august 1944, Ilie Lazăr a fost arestat de către comunişti pentru şapte luni. Eliberat, a încercat să contribuie la formarea unui guvern anticomunist în exil. Însă a fost condamnat în cadrul procesului care a urmat înscenării de la Tămădău, în care PNŢ a fost interzis. Ilie Lazăr a petrecut 12 ani în temniţele din Galaţi, Sighetu Marmaţiei şi Râmnicu Sărat. La finalul condamnării, el a fost ţinut încă trei ani în lagărele de exterminare din Bărăgan şi Dobrogea. A fost eliberat abia în 1964 şi s-a stabilit la Cluj, unde a murit în 1976, fără să îşi renege convingerile.
