Orgoliul dureros al Bucovinei
Tinut de negraita frumusete, Bucovina este astazi una dintre cele mai cautate zone turistice, atat de romani cat si de straini. In peisajul ei mirific licareste "Arhipelagul Manastirilor", cu vestite ctitorii de voievozi si de mari boieri moldoveni, unele cu o culoare specifica: Voronet – albastru, Humor – rosu, Sucevita – verde, Moldovita – galben, Arbore – combinatie de culori s.a.m.d. Tot in Bucovina, la vremelnicul hotar dintre Nordul si Sudul acestui taram, se inalta Putna, cea mai de seama manastire a lui stefan cel Mare si Sfant.
In Bucovina au visat si au lucrat oameni de cultura de prima marime, printre care: profesorul Aron Pumnul, arheologul si cronicarul vietii stiintifice Dionisie D. Olinescu, istoricii Eudoxiu Hurmuzachi si Dimitrie Onciul, scriitorul si istoricul Teodor Stefanelli, folcloristul Simion Florea Marian, scriitorii Iraclie Porumbescu si Constantin Morariu, pictorul Epaminonda Bucevschi si compozitorii Ciprian Porumbescu, Tudor Flondor, Eusebiu Mandicevschi. In Bucovina, pe care a pomenit-o mereu cu o profunda iubire, a copilarit si a scris Mihai Eminescu.
Nu e granita, ci rana sangeranda!
N-avem cum intelege viata si opera lui Ciprian Porumbescu fara o revedere a istoriei Bucovinei sale natale. Insa, pana la anul 1775, cand a fost rapita de austrieci, Bucovina nu a avut o istorie deosebita de cea a voievodatului Moldovei, din care a facut parte in tot Evul Mediu. A fost locuita din cele mai vechi timpuri de geto-daci, mostenita fiind de urmasii acestora, romanii. In impartirea administrativa a Moldovei medievale, acest tinut se numea Tara de Sus. Denumirea de Bucovina, adoptata oficial odata cu inceputul administrarii habsburgice, nu e decat o varianta, romaneasca dar si slava, pentru Tara Fagilor sau Faget, cum o mai numeau ai nostri. Pana cand numele de Bucovina s-a impus, o vreme a continuat si folosirea in paralel a unor apelative mai vechi: Tara de Sus / Tara Moldovei, Plonina, Cordon / Cordun si Arboroasa. Aceasta ultima denumire a fost reafirmata de un grup de studenti romani de la Cernauti, in frunte cu Ciprian Porumbescu, Zaharia Voronca, si Constantin Andreevici Morariu, care au infiintat societatea cu acelasi nume in anul 1875. In veacul al XIX-lea, in Bucovina au imigrat numerosi straini din Galitia, astfel incat, in jurul anului 1880, romanii au fost depasiti numeric de acestia. Fata de celelalte teritorii ale Imperiului Habsburgic, Bucovina a ramas o provincie inapoiata, iar din 1918 a devenit una din zonele dezvoltate ale Regatului Romaniei.
Politic, pana in anul 1848, bucovinenii aveau doar opt reprezentanti ai lor, deputati, in Parlamentul de la Viena; ei aveau drepturi egale, participau la dezbateri, iar discursurile celorlalti parlamentari le erau traduse in romaneste. La 13 februarie 1848, o delegatie a bucovinenilor a inaintat un memorandum cerand mai multa autonomie, prin unirea sub coroana Austriei si crearea unui ducat romanesc, iar "imparatul sa poata purta si titlul de mare duce al romanilor". Drept urmare, la 4 martie 1849 ei au obtinut un statut de autonomie a Bucovinei in Imperiul Austro-Ungar, la titlurile imperiale ale imparatului Franz Josef adaugandu-se si acela de mare duce al Bucovinei.
A fost creata Dieta Ducatului Bucovinei, intrunita pentru intaia oara la 6 aprilie 1861. In aceasta erau reprezentate toate minoritatile, iar romanii detineau majoritatea. Astfel, presedintele Dietei, Eudoxiu Hurmuzachi, a devenit maresal al Bucovinei. Prin rezolutia imperiala din 26 august 1861, Bucovinei i se acorda dreptul de a avea drapel propriu, cu culorile albastru si rosu, dispuse vertical, avand la mijloc stema cu capul de bour, precum si toate drepturile adiacente statutului de Ducat al Imperiului Austriac.
La patru ani de la proclamarea Bucovinei ca ducat, adica in anul 1853, la 14 octombrie, intr-o casa modesta de tara, s-a nascut Ciprian Golembiovski, ca fiu al preotului ortodox Iraclie si al Emiliei, la sipotele Sucevei, astazi pe actuala granita de Nord a Romaniei.
Cum se stie, dupa prabusirea monarhiei austro-ungare, Consiliul National al Bucovinei, intrunit la 28 noiembrie 1918, a decis in majoritate unirea cu Romania. Unirea Bucovinei cu Romania a fost recunoscuta oficial, in 1919, prin tratatul de la Saint Germain. In anul 1944, sovieticii au impus arbitrara granita care desparte si astazi Sudul de Nordul Bucovinei. Aceasta granita a taiat comuna sipotele Sucevei, unde s-a nascut viitorul mare compozitor, in doua!
Incantecul copilariei
In poloneza, golemb inseamna porumbel. Desi, sub presiunea autoritatilor straine, a adoptat numele Golembiovski, este exclus ca preotul ortodox Iraclie, tatal lui Ciprian, sa fi fost polonez. Numele parintilor lui Iraclie erau romanesti neaose: Tanase si Varvara. Pe de alta parte, in Nordul Moldovei este raspandit si astazi numele de familie Porumb, inclusiv derivate ca Porumbescu, Porumbeanu, Porumboiu, Aporumboaie s.a.
Iraclie, care mai tarziu si-a "retradus" numele de familie in Porumbescu, a fost coleg de idei si generatie cu pasoptisti ca Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu, Costache Negri, Gheorghe Baritiu, Aron Pumnul etc. La sipotele Sucevei, sat frumos, cum sunt atatea in Bucovina, venea spre a-si petrece verile in familia preotului compozitorul Carol Miculi, om foarte cultivat si cu multiple preocupari, discipol al lui Fr. Chopin si dirijor al Conservatorului din Lemberg. De la el a invatat Ciprian, la sase ani, notele muzicale, pregatindu-se apoi in particular cu invatatorul violonist Simion Mayer. Pentru talentul deosebit al fiului sau, preotul Iraclie a primit o vioara Amati, datand din anul 1626, de la un tigan batran, ca recunostinta pentru hrana daruita lui si cetei sale de lautari in vremea secetei din 1866. Batranul tigan l-a invatat pe fiul preotului sa cante si la alte instrumente din recuzita tarafului. Este de la sine inteles ca micul Ciprian asista la toate horele din sat precum si la alte manifestari muzicale din partea locului.
Artistul, spre implinire
Copilul a luat apoi lectii regulate de pian, orga si vioara la Gimnaziul din Suceava. Tot aici a organizat intaiul concert alcatuit dintr-un cvintet de instrumente muzicale, bucurandu-se de primele succese de artist. Plin de entuziasm patriotic, cum a fost in toata scurta lui viata, in august 1871 a participat la pregatirea serbarii de la Manastirea Putna, in amintirea lui stefan cel Mare. Cu acest prilej, i-a cunoscut pe Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Mihail Kogalniceanu, precum si pe alti studenti romani de la Bucuresti, Budapesta, Viena si Paris.
Inscris in anul 1873 la Seminarul Teologic din Cernauti, a studiat in profunzime vioara, pianul, violoncelul. Alaturi de materiile obligatorii de la Teologie, a audiat si cursuri de filosofie. Aici a creat si intaia sa compozitie, "O dorinta", pe versurile poetei Matilda Cugler. A organizat si a condus numeroase concerte corale si instumentale, devenind repede cunoscut, fiind indragit si solicitat de cultivatul public din Cernauti, oras artistic si muzical, in care au poposit adesea instrumentisti vestiti din Viena.
Revolutionarul
In anul 1875, studentii romani din Bucovina au infiintat la Cernauti Societatea Arboroasa. In scurta vreme, Ciprian Porumbescu, cel mai inflacarat fondator, a devenit presedintele societatii, iar Zaharia Voronca – vicepresedinte. La cele mai multe sedinte aveau loc si concerte. Ciprian a compus atunci lucrari valoroase, ca "Tabara Romanilor" si "Altarul Manastirii Putna". El a creat si intaiul ansamblu coral al Societatii Arboroasa. Tot atunci a initiat si un recensamant al tuturor studentilor romani, pentru a sti de ce forte dispun tinerii lui compatrioti. Prin diferite conferinte culturale si artistice, s-a facut legatura cu alte asociatii patriotice din Moldova, Tara Romaneasca, Ardeal, din Budapesta, Viena si Munchen.
In anul 1877, a absolvit Facultatea de Teologie, dar nu a fost niciodata preot, preferintile sale fiind muzica, istoria nationala si universala, literatura romana si limbile clasice.
Detinutul Habsburgilor
In octombrie 1877, la Iasi se comemorau 100 de ani de la decapitarea lui Grigore Ghica, voievodul moldovean care se impotrivise turcilor la cedarea Bucovinei catre autrieci. La 12 octombrie 1877, la Cernauti, autoritatile habsburgice pregateau festivitatea dezvelirii monumentului imparatesei Maria Tereza. Atunci, membrii Societatii Arboroasa au trimis o telegrama de condoleante Primariei din Iasi, deranjand teribil autoritatile din Cernauti. In acest sens, au fost arestati cinci membri ai Arboroasei, intre care si Ciprian Porumbescu, iar societatea a fost desfiintata. Anul urmator, s-a desfasurat la Cernauti, vreme de trei zile, intaiul proces politic al Bucovinei. Acuzatii au fost pusi in libertate, dar Ciprian Porumbescu nu a mai obtinut o bursa de studii. Mai grav, mostenind o boala de familie, ftizia, cat timp a stat in temnita, boala s-a agravat. Ca sa-si refaca sanatatea, s-a intors acasa, la Stupca, unde tatal sau era preot, si a devenit invatator la scoala din sat.
Pe propriile cheltuieli, tatal si-a trimis fiul la Viena, unde acesta s-a inscris la Facultatea de Filosofie si la Conservator, luand legatura si cu studentii de la Societatea Romania Juna, atent monitorizata de spionii habsburgici. Atentie: din aceasta societate facea parte si Mihai Eminescu!
Din noiembrie 1881 a fost profesor de muzica la Brasov, unde i s-a oferit si conducerea corului Sfantul Nicolae din Schei. In acest oras a desavarsit opereta "Crai Nou", pe textul lui Vasile Alecsandri. Brasovenii si multi altii il socoteau atunci pe Ciprian Porumbescu cel mai mare muzician roman in viata. Din pricina bolii, a fost nevoit sa plece din Brasov la Nervi, in Italia. Foarte bolnav, s-a intors la Stupca, unde s-a stins din viata la 9 iunie 1883.
Comuna Stupca, unde e inmormantat compozitorul si unde se afla si casa memoriala si un muzeu memorial, se numeste astazi Ciprian Porumbescu. Am trecut de curand pe acolo.
O biografie romantica
Pe la inceputul anilor ‘50 ai secolului XIX, aparea o carte al carei mare succes a dus la deasa ei reeditare. Este vorba de volumul "Canta la Stupca o vioara" de C. Ghiban, cu biografia lui Ciprian Porumbescu, foarte documentata. Pe deplin romantica, inclusiv cu o dragoste imposibila intre un baiat si o fata de confesiuni diferite, viata marelui muzician ucis de ftizie, boala secolului sau, nici nu a mai trebuit sa fie romantata, ca sa se bucure de interesul publicului larg. Dupa aceasta carte s-a realizat si filmul "Ciprian Porumbescu", de asemenea cu mare succes de public.
Vreme de 10 ani, el a scris peste 200 de lucrari muzicale, din toate genurile. Cea mai cunoscuta si cea mai gustata de public este "Balada pentru vioara si pian". Aceasta se bucura de o mare popularitate si in tari straine, indeosebi in Japonia, interpretata in multe concerte si in mari orase ale lumii de una dintre cele mai mari violoniste nipone, Atsuko Temma. Tot in Japonia a aparut o carte biografica purtand numele compozitorului, ce contine si o parte din "jurnalul intim" tinut de Ciprian Porumbescu la Viena. Autoarea acestei carti este pianista si scriitoarea Shoko Tacheuki. Amandoua artistele nipone au imprimat cate un C.D. cu "Balada".
Ne-am fi asteptat ca, dupa o asemenea viata si opera, Ciprian Porumbescu sa se bucure acum de o binemeritata glorie. Destinul sau post-mortem ramane insa destul de ciudat. Astfel, muzica vestitului sau cantec patriotic, "Pe-al nostru steag e scris Unire", a fost preluata si de catre Albania, pentru imnul national "Hymni i Flamurit", cantat si astazi. Pe de alta parte, textul frumosului cantec "Trei culori" a fost modificat pana la blasfemie de catre comunisti, fiind impus ca imnul de stat al R.S.R.
Posturile romanesti nationale de radio si televiziune ii difuzeaza cantecele rarisim, cele particulare – deloc. Sa zicem ca marsurile lui patriotice nu prea suna a "corectitudine politica". Dar celelalte cantece, dar mai ales "Balada"?
