Avocatul Amos Frâncu a fost un adevărat continuator al luptei Crăişorului Munţilor şi s-a remarcat atât la procesul memorandiştilor, cât şi la Unirea din 1918.
Una dintre cele mai importante personalităţi ale românilor ardeleni a fost avocatul Amos Frâncu. În epoca sa, el era considerat drept un adevărat moştenitor spiritual al lui Avram Iancu. La fel ca şi Crăişorul Munţilor, el a devenit avocat şi s-a luptat pentru drepturile locuitorilor Munţilor Apuseni. În vremuri de cumpănă, el nu a ezitat să ia arma în mână. Însă posteritatea i-a fost puţin recunoscătoare. Manualele de istorie aproape că nu pomenesc numele său. „Des-cinzând din tribuni, nepot de frate al lui Amos Frâncu, fiul lui Ioan Frâncu si al Anei, odraslă a protopopilor Adamovici de la Hălmagiu; Dr. Amos Frâncu, prin structura sa sufletească, cât şi prin strălucitele sale studii juridice, a fost un combatant temerar şi mare animator de mase în momentele decisive ale vieţii noastre politice”, scrie Traian Mager.
Fiu al Apusenilor
„Dr. A. Frâncu s-a născut la 28 ianuarie 1866 în Baia de Criş, unde tatăl său era proto-fisc comitantes. Rămas orfan la vârsta de 6 ani, crescu sub îngrijirea mamei sale, care s-a dedicat cu totul educaţiei unicu-lui său fiu. În acest scop, se mută la Sibiu unde avea sprijinul lui Ilie Măcelariu, fost consilier regesc, mare om politic pe vremuri şi care prin soţia sa era înrudit cu mama lui Frâncu. În Sibiu termină liceul catolic de stat, fiind un elev emitent. În familia lui Măcelariu, tinerul fu iniţiat la toate tainele vieţii naţionale. La vârsta de 18 ani, ajunse la facultatea de drept din Budapesta, unde se mută şi mama-sa. Aici isprăvi studiile de drept cu distincţie si fu promovat doctor «sub auspictis regis», dăruit cu un inel cu briliante. După ce mai petrecu un an la Paris pentru complectarea studiilor, trecând şi examenul de cenzură, după un an de stagiu advocaţial la Budapesta, îşi deschise birou advocaţional în Sibiu. Curând, Frâncu deveni cel dintâi advocat în Sibiu, cucerind lumea prin cultura sa aleasă. Vorbea perfect trei limbi, româneşte, ungureşte, nemţeşte, şi binişor şi franţuzeşte. Specializându-se în procese politice cari erau multe pe vremea aceea, fiindcă acestea se desbăteau la Cluj, unde avu ocazia să esceleze în procesul Memorandumului de la 1894″, scrie Traian Mager.
Avocat al memorandiştilor şi lider militar
În acest proces, Amos Frâncu a fost apărătorul liderului Partidului Naţional Român, dr. Ioan Raţiu. Deşi era cel mai tânăr ca vârstă, el a condus întrea-ga apărare colectivă a Memorandiştilor, puşi sub acuzare pentru că au îndrăznit să publice în presa internaţională un document prin care denun-ţau oprimarea naţională a românilor ardeleni.
„Din acest proces cu răsunet european, prestigiul Ungariei şi, implicit, al Monarhiei ieşi foarte şifonat şi tocmai din acest motiv, la anul, întemniţaţii fură graţiaţi de restul pedepsei”, mai scrie Traian Mager, într-o monografie dedicată personalităţilor din Ţara Hălmagiului. Astfel, graţie şi îndemânării juridice a lui Amos Frâncu, memorandiştii s-au transformat din acuzaţi în acuzatori. Amos Frâncu a continuat să rămână unul dintre conducătorii mişcării naţionale române. În anul 1918, el a fondat Senatul Naţional Român din Cluj, înainte de Unirea de la Alba Iulia. Practic, în inima Clujului maghiar, el a format primul organism politic al românilor. Iar pentru a-i proteja pe liderii românilor de răz-bunarea unor organizaţii paramilitare maghiare, precum Garda Secuiască, dr. Amos Frâncu a apelat, asemenea lui Avram Iancu, tot la moţi.
Astfel că gărzi înarmate, formate din locuitorii Apusenilor au coborât în oraşul Cluj, pentru a face ordine, în condiţiile în care capitala Transilvaniei era scena unor tulburări produse de sol-aţii maghiari bolşevizaţi. Tocmai pentru această activitate, Regele Ferdinand I i-a oferit avocatului gradul onorific de ofiţer al armatei române, titlu cu care acesta s-a mândrit foarte mult. Însă, în urma unor divergenţe cu tinerii din Partidul Naţional Român, Amos Frâncu nu a fost ales în Consiliul Dirigent şi nici în Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. Însă, moţii săi l-au trimis în Parlamentul României Mari. În această perioadă, moţii, recunoscători, l-au numit Tribun al Apusenilor. Amos Frâncu a murit în anul 1933. În contextul crizei economice de atunci, moartea sa nu a prilejuit funeraliile naţionale pe care le merita. Moţii săi, însă, i-au organizat o înmor-mântare impresionantă. Mii de oameni s-au adunat la capătul celui care le reprezentase interesele în Parlament şi în Justiţie.