2.2 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăTurismul în UE, în plin avânt. S-a încheiat criza economică?

Turismul în UE, în plin avânt. S-a încheiat criza economică?

Turismul internaţional a crescut cu 5% în prima jumătate a anului 2013 şi a înregistrat cea mai mare creştere în Europa Centrală şi de Est (+9%) şi în Europa Mediteraneană (+6%).

În ciuda crizei economice, Europa rămâne destinaţia de vacanţă preferată de către turiştii din toată lumea. În timpul primelor şapte luni ale anului, Spania a rămas cea mai populară destinaţie turistică, urmată de Italia, Franţa, Austria, Germania, Grecia şi Marea Britanie. Cu toate acestea, câteva ţări, precum Lituania, Slovacia şi Letonia, au înregistrat creşteri substanţiale în domeniul turismului.

Zeci de mii de locuri de muncă sunt disponibile în Europa în sectorul turistic, la care ar putea spera o parte dintre cei 26 de milioane de şomeri din întreaga Uniune Europeană. Astfel de locuri de muncă sunt extrem de atractive pentru tineri, care se confruntă cu o rată medie a şomajului de 23,5% în Europa şi chiar cu o rată a şomajului de 50% în anumite state. Cu toate acestea, deşi companiile din sectorul turistic sunt dispuse să facă angajări, adesea este dificil pentru manageri să găsească oamenii potriviţi pentru anumite caracteristici ale locului de muncă şi ale companiilor în care activează. Pentru a stimula ocuparea forţei de muncă şi mobilitatea în domeniul turismului, Comisia Europeană a pus în aplicare proiectul EURES, primul portal de job-uri pan-european care oferă, în prezent, multe oportunităţi de angajare în sectorul turistic.

Vicepreşedintele Comisiei Europene şi Comisarul European pentru Industrie şi Antreprenoriat, Antonio Tajani, a declarat pe 27 septembrie: „Sunt foarte mulţumit să vă prezint câteva cifre bune din cadrul raportului pentru prima parte a sezonului turistic a acestui an, mai ales că ele apar în contextul în care cele mai multe dintre statele Uniunii Europene se confruntă cu dificultăţi economice şi cu un şomaj ridicat. Turismul a fost întotdeauna extrem de important pentru mine, deoarece în acest sector sunt angrenaţi peste 20 de milioane de oameni şi este strâns legat de alte sectoare-cheie, precum cultura, moda, construcţiile şi transportul”.

„Iniţiativa privind simplificarea obţinerii vizei, prin care sunt atraşi mai mulţi turişti din ţările aflate în curs de dezvoltare, este un bun exemplu pentru modul în care putem lucra împreună la înlăturarea barierelor politice şi administrative pentru a încuraja creşterea economică”, a adăugat Antonio Tajani.

Statele cu cea mai mare creştere în domeniul turistic

Spania conduce în clasamentul privind numărul de turişti care i-au trecut „pragul” în prima jumătate a anului 2013. Statul spaniol se poate lăuda cu o creştere de 4% a numărului de turişti şi cu impresionanta cifră de 34 de milioane de vizitatori înregistraţi în perioada ianuarie-iulie 2013. Turismul a crescut în Grecia cu 9,2%, cu şapte milioane de vizitatori în primele şapte luni ale anului. Malta (+10%) şi Portugalia (+8%) au înregistrat creşteri semnificative. Rezultatele din nordul Europei au fost încurajatoare, însă mai puţin semnificative (+3%), iar Marea Britanie a cunoscut o creştere a numărului de turişti cu 4% ca urmare a desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară din 2012. Franţa a profitat de creşterea numărului de turişti internaţionali, care au reuşit să compenseze scăderea numărului de turişti locali în 2013. Vedetele Europei Centrale şi de Est sunt Slovacia (+20%), Letonia (+11%) şi Lituania (+9%). Rezultate promiţătoare sunt aşteptate şi din partea celui mai nou membru al Uniunii Europene, Croaţia, unde turismul a crescut cu 5,4%. În luna august, turiştii care au ales să viziteze statul croat au fost cu 10% mai numeroşi decât în aceeaşi lună a anului 2012. Un exemplu negativ este reprezentat de Cipru, unde turismul a scăzut, în perioada ianuarie-iulie, cu 5,8%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Aceste date, furnizate de către Organizaţia Mondială a Turismului, confirmă trendul pozitiv pe care se află sectorul turistic în cadrul celor mai vizitate regiuni ale lumii.

Traficul pe aeroporturile europene, în creştere

Indicatorii industriei aviatice se află pe acelaşi trend cu creşterea turismului internaţional european. De exemplu, aproximativ două milioane de oameni au avut ca destinaţie cel mai mare aeroport al Greciei în timpul sezonului estival şi au ajutat statul elen să reducă efectele negative ale crizei economice majore care a afectat ţara în ultimii ani. Aeroportul internaţional din Malta a înregistrat un record absolut pentru micul stat european, cu 500.000 de pasageri doar în luna august.

Planuri de viitor

Pentru a exploata imensul potenţial turistic european, Comisia Europeană intenţionează să simplifice şi să îmbunătăţească procedurile de obţinere a vizelor pentru cetăţenii ţărilor aflate în curs de dezvoltare, precum Rusia sau China, încercând, totodată, să menţină la parametri optimi gradul de securitate pentru cetăţenii europeni. În ultimii patru ani, numărul turiştilor ruşi şi chinezi care au ales să viziteze statele Uniunii Europene s-a dublat, iar creşteri semnificative sunt raportate şi în cazul turiştilor indieni.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă