Autorităţile de pe litoral se pregătesc pentru minivacanţa de 1 mai. Deşi mai sunt aproape şase săptămâni, acum se pun la punct evenimentele care vor avea loc în acea perioadă. Cel mai important lucru pe care îl încearcă investitorii este să convingă reprezentanţii guvernului să declare ziua de 2 mai zi nelucrătoare pentru bugetari.
În cursul acestei săptămâni, Asociaţia de Promovare Litoral – Delta Dunării – ALDD şi Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistice din România – FAPT au solicitat oficial Guvernului României, printr-o scrisoare, emiterea unui act normativ pentru decretarea zilei de 2 mai 2014 ca zi natională liberă, urmând ca această zi sa fie recuperată in cursul lunii mai. Cele două organizaţii au iniţiat un demers similar şi anul trecut, cu succes.
”Această solicitare a fost facută în vederea sprijinirii turismului românesc, ţinand cont de faptul că, în toate destinaţile turistice din România agenţiile de turism, hotelierii şi autorităţile locale au pregătit pachete speciale de cazare pentru mini-vacanţa de 1 Mai, precum şi activiţăti specifice: concerte, concursuri, spectacole, etc. În ceea ce priveste litoralul Românesc, se ştie deja că este destinaţia vedetă pentru sărbătorirea zilei de 1 Mai, perioada în care, se lansează oficial sezonul estival pentru anul în curs, fiind pregătite atât pachete de cazare speciale, cât şi multe evenimente dedicate tinerilor sosiţi pe litoralul românesc”, spun reprezentanţii Asociaţiei Litoral Delta Dunării.
„ Şi în acest an am solicitat Guvernului României – domnului prim-ministru Victor Ponta acordarea zilei de 2 mai liberă la nivel naţional în vederea impulsionării turismului românesc şi a creşterii circulaţiei turistice în toate staţiunile turistice din România şi sunt convinsă că şi în acest an vom fi sprijiniţi în acest sens”, a precizat Corina Martin, preşedinte Asociaţia Litoral – Delta Dunării şi Federaţia FAPT.
Ca în fiecare an, Asociaţia Litoral – Delta Dunării va promova toate acţiunile şi evenimentele din această perioadă prin postarea periodică a acestora pe site-ul oficial http://www.asociatia-litoral.ro, sau pe pagina de facebook https://www.facebook.com/pages/Asociatia-Litoral-Delta-Dunării.
Parada litoralului
”Pachetele turistice speciale de 1 Mai au fost lansate deja de colegii din toată ţara la Târgul de Turism al României, fiecare destinaţie in parte fiind pregatită să-şi primească turiştii cu aceată ocazie. Pe litoralul românesc turiştii care vor sosi in mini-vacanţa de 1 Mai vor avea parte de pachete speciale de cazare şi bineînţeles de numeroase activităţi şi evenimente organizate atât de autorităţile locale cât şi de agenţii economici de pe Litoral, respectiv: Parada Litoralului Românesc – eveniment organizat de catre Asociaţia Litoral – Delta Dunării, concerte în aer libere, jocuri pe plajă, petreceri organizate de catre cluburile de pe Litoral,etc”, a precizat Corina Martin, preşedinte Asociaţia Litoral – Delta Dunării şi Federaţia FAPT.