0.6 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăLitoralul românesc - „cel mai bun sezon din ultimii 5 ani"

Litoralul românesc – „cel mai bun sezon din ultimii 5 ani”

„Nu avem locuri libere de cazare”, acesta este refrenul acestor zile de pe litoralul românesc. Hotelurile din Mamaia, staţiunea-vedetă, dar şi cele din sud sunt arhipline. Cum s-au întors românii către litoralul autohton?

E cel mai bun sezon din ultimii cinci ani”, recunoaşte Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism. În 2010 şi 2011, la mijlocul lunii august circa 180.000-190.000 de turişi îşi petreceau aici vacanţa. Anul acesta, hotelierii speră ca numărul lor să depăşească 200.000. În urmă cu şapte ani,  după o lungă perioadă în care a funcţionat din inerţie, mai mulţi actori ai acestui domeniu au luat decizia să se asocieze şi să încerce să dialogheze cu autorităţile şi cu turiştii pe o singură voce. De şapte ani, reprezentanţi ai hotelierilor, primăriilor, autorităţilor judeţene, asociaţiilor patronale  au început să se reunească în structuri comune. Ideile lor, adunate, au dus în timp la succesul de astăzi al litoralului. Printre acestea se numără evenimentele organizate pe litoral, dar şi diferitele oferte speciale.

 

Vremea bună, un atu

Corina Martin, preşedintele ANAT şi al Asociaţiei de Promovare Litoral Delta Dunării, spune că printre explicaţiile sezonului bun se numără vremea frumoasă din acest an, dar şi weekend-ul prelungit de 1 Mai, care „a dat un start bun acestui sezon”. Toate acestea nu ar fi însemnat însă nimic dacă nu ar fi existat tarife de cazare acceptabile. Preşedintele ANAT a atras atenţia asupra „tarifului fraierului”, adică tariful cu care un turist cumpără camera de hotel direct de la recepţie. Cine cumpără un bilet anticipat, prin programe de tipul „early booking”, nu numai că nu plăteşte „tariful fraierului”, dar beneficiază şi de un discount de circa 35%. „Preţurile e clar că nu sunt de speriat, din moment ce staţiunile sunt pline. De principiu, preţurile sunt aceleaşi ca acum un an şi ca acum doi ani”, spune Corina Martin. La aceste tarife se adaugă un alt program care a atras turişti, şi anume „zile gratuite de vacanţă”. O zi sau două fără plată, la un sejur de patru sau şase zile, este un motiv să vii pe litoral. În plus, multe hoteluri au acordat gratuităţi şi copiilor, ieftinind astfel preţul total al sejurului.

Grad de ocupare de aproape 110% în sudul litoralului

În staţiunile din sud, luna august a adus un grad record de ocupare. Nu mai e nici un loc liber, iar hotelierii se străduiesc, dar nu reuşesc, să onoreze toate cererile de cazare. „Vorbim, pentru luna august, de un grad de ocupare de 106-107%, faţă de 25-30% în luna iulie”, spune Tănase Barde, care deţine un hotel în staţiunea Venus. Explicaţiile acestuia pentru numărul record de turişti sunt două. În primul rând, Ministerul Educaţiei a scurtat vacanţele, astfel că luna iulie a fost una ocupată cu tot felul de examene, iar familiile nu au avut liber decât în august pentru vacanţă. În al doilea rând, un atu a fost vremea foarte bună. „De ani de zile nu a mai fost marea atât de caldă atât de multe zile”, a spus Barde.

Bulgarii, uitaţi

Temuta concurenţă din Bulgaria nu mai este nici ea atât de temută, în acest an. Explicaţia e simplă: hotelierii de la sud de Dunăre au cucerit românii cu preţuri mici, servicii all-inclusive şi hoteluri noi. Preţurile mici au rezistat cinci ani, pentru că hotelurile aveau contracte cu tour-operatorii germani, care impuneau astfel de preţuri.  Camerele rămase libere erau vândute românilor la aceleaşi preţuri accesibile. După expirarea contractelor cu germanii, bulgarii au fost nevoiţi să ridice preţurile.

Evenimentele, cheia succesului

Un alt atu al litoralului e constituit de evenimentele care au loc în acest sezon pe litoral. „Evenimentele, alături de tarifele bune, reprezintă cheia succesului. Nici în Bulgaria, Ungaria sau Grecia nu se întâmplă atâtea evenimente câte sunt de exemplu în Mamaia, care este o staţiune foarte vie”, spune Corina Martin. În acest an turiştii au avut şi vor avea parte de un număr mare de evenimente, de la paradele carelor alegorice, care au loc în fiecare sfârşit de săptămână în Mamaia, la festivalul antic, ce va începe imediat după sărbătorile prilejuite de Ziua Marinei, în Constanţa, la paradele de modă sau concertele care au loc pe tot parcursul litoralului (Liberty Parade, de exemplu, atrage în fiecare an, în sud, peste o sută de mii de turişti). Toate acestea se adresează unei palete largi de gusturi, care cuprinde atât manelişti, cât şi iubitori de muzică rock sau clasică.

Patronii îşi freacă palmele

Sezonul estival bun îi mulţumeşte pe patronii de hoteluri, restaurante, cluburi şi terase. Fie că fac eforturi financiare pentru promovarea litoralului sau nu, cu toţii sunt beneficiarii numărului mare de turişti. Încasările din acest an sunt cu circa 20% mai mari decât anul trecut. Administratorii afacerilor de pe litoral nu au tras încă linie, dar, dacă ne raportăm la numărul de turişti, aceştia pot avea, în 2012, cel mai bun an din ultimii cinci, în ceea ce priveşte încasările.

Cele mai citite

Alegerile din România și provocările economice iminente, analizate de Bloomberg

Analiza Bloomberg despre alegerile din România subliniază că, după o perioadă de creștere economică, țara se află acum într-o situație dificilă din punct de...

Expert Forum: Îngrijorări majore privind transparența, în lipsa finanțării campaniilor electorale

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) nu a publicat actualizările săptămânale, privind veniturile și cheltuielile candidaților Organizația Expert Forum (EFOR) a atras atenția asupra lipsei de transparență,...

Rețea de trafic de migranți, arme și documente falsificate, destructurată într-o amplă operațiune europeană condusă de Germania

Acțiunea a fost rezultatul cooperării între mai multe țări europene, fiind sprijinită de Europol și Eurojust O operațiune amplă desfășurată la nivelul Uniunii Europene, coordonată...
Ultima oră
Pe aceeași temă