Situatie. Sfarsitul anului nu se anunta unul prea optimist pentru investitorii din zona imobiliara.
Anul acesta, investitiile imobiliare s-ar putea reduce cu aproximativ 70-80% fata de anul precedent, deoarece investitorii au devenit mult mai interesati de proprietati care sunt capabile sa asigure lichiditati. Este vorba despre spatiile industriale sau logistice, spatiile comerciale si stradale. Expertii din piata spun totusi ca segmentul spatiilor de birouri este inca unul dinamic, deoarece aici exista cerere, dar si investitii in derulare sau in stadiul de proiect.
Previziune: si mai multe santiere inchise
Maria Avramescu, consultant imobiliar la agentia Ideal Casa, este de parere ca situatia existenta pe piata nu este una care va putea fi rezolvata prea curand. "Retragerea treptata a investitorilor straini, spre exemplu, va influenta negativ gradul de interes pe care alti investitori, care nu au dezvoltat inca afaceri in Romania, l-ar fi putut manifesta la un moment dat", explica Maria Avramescu. Experta adauga faptul ca este de asteptat ca, in viitorul apropiat, sa creasca vizibil numarul santierelor unde lucrarile sunt amanate sau chiar inchise definitiv.
Pe de alta parte, Florin Panaitescu, consultant imobiliar al agentiei Casa Mea, spune ca, daca o persoana ar face un tur al tarilor situate in apropierea Romaniei, ar putea lesne observa ca situatia de la noi este mai grava decat cea intalnita in respectivele state. "In Grecia se construieste, in Turcia la fel, iar Bulgaria se mentine inca la un ritm alert al investitiilor imobiliare, fapt care arata ca tara noastra a resimtit mai mult criza economica, in general, si pe cea imobiliara, in particular", crede specialistul Florin Panaitescu.
Capacitatea de cumparare, esentiala pentru revenire
Tot pe un ton pesimist vorbeste si Florin Dragomirescu, manager la compania Luxury Imob. Invest. El nu crede ca vom putea asista la o revenire a pietei in urmatorul an si jumatate si prognozeaza o scadere a investitiilor, pana la finalul anului in curs, de pana la 80-90%. "O reluare a investitiilor este strict conditionata de capacitatea de cumparare a romanilor, care, in actualele conditii de acordare a creditelor, este una aproape de zero", opineaza specialistul. El mai spune ca, privind din alta perspectiva, exista si multi investitori care au gresit demarand proiecte de mare anvergura, fara a avea certitudinea vanzarii locuintelor realizate. "Acestia au actionat, practic, orbeste, fara a realiza anterior niste studii de piata relevante", considera expertul imobiliar.
Viitor incert
Este greu de prognozat momentul revenirii la ritmul investitiilor inregistrat in anii precedenti. Am putea vorbi de cateva luni sau de cativa ani. Cert este faptul ca prezentul nu anunta un viitor optimist in piata imobiliara, cel putin pe termen apropiat si mediu. Efectele stagnarii sunt resimtite atat de investitori, cat si de beneficiari, multe cladiri fiind departe de a fi finalizate, in timp ce clientii au achitat o parte din valoarea acestora.
Sursa: Florin Dragomirescu, manager al Luxury Imob. Invest