Acordul de Parteneriat cu UE ar putea fi aprobat de Comisia Europeană în februarie sau martie, dar proiectele vor fi finanţate în continuare, cu riscul ca, ulterior, Comisia Europeană să nu deconteze cheltuielile respective.
Cheltuieliele vor fi astfel suportate de către statul român, a precizat, joi, Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici în cadrul unei dezbateri cu societatea civilă, organizată de Institutul pentru Politici Publice.
Teodorovici a afirmat faptul că există întârzieri foarte mari în ceea ce priveşte semnarea acordurilor de parteneriat ale tuturor statelor membre şi stabilirea programelor operaţionale pentru viitorul exerciţiu financiar 2014-2020, din cauza Comisiei Europene, care nu are suficiente resurse pentru a analiza documentele transmise de toate statele membre.
Citeşte şi: 550 de milioane de lei “scoase” din Trezorerie pentru beneficiarii fondurilor UE
„În mod normal, dacă întregul mecanism funcţiona normal structurile europene ar fi trebuit să aibă totul aprobat: cadrul legal, abordări de parteneriate, programe operaţionale, un sistem mult mai simplu, astfel încât de la 1 ianuarie toate statele să înceapă să implementeze efectiv aceste proiecte pe noul cadru financiar”, a declarat Teodorovici.
Acesta a spus că anul viitor vor fi lansate noi cereri de proiecte şi că la jumătatea lunii decembrie vor fi scoase în dezbatere publică Programele Operaţionale pentru viitoarea alocare financiară. În februarie 2014, Comisia Europeană urmează să discute aceste programe cu oficialii români.