Curtea de Conturi consemnează, în raportul public pe 2012, mai multe abateri la nivelul Ministerului Muncii şi al instituţiilor din subordine, legate de imobilizarea nejustificată de credite bugetare sau raportarea eronată a unor plăţi pentru cheltuieli de capital, informează Mediafax.
În raport se arată că plăţile totale făcute de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), în sumă de 30.411 milioane lei, din punct de vedere al destinaţiei sumelor, au cuprins: transferurile în sumă totală de 13.622 milioane lei, care reprezintă 44,79 la sută din totalul plăţilor din bugetul de stat pentru acoperirea deficitului bugetar al bugetului asigurărilor sociale de stat, în valoare de 13.149 milioane lei, sumă transferată la CNPP şi bugetului asigurărilor pentru şomaj, în valoare de 473 milioane lei, sumă transferată la ANOFM, dar şi plăţile pentru cheltuieli de asigurări şi asistenţă socială, în sumă totală de 16.789 milioane lei, care deţin o pondere de 55,21 la sută (finanţarea prestaţiilor de asistenţă socială, a pensiilor, pentru agricultori şi a celorlalte indemnizaţii reparatorii, precum şi a programelor de interes naţional administrate de diferite structuri ale MMFPSPV, dar şi planificarea, elaborarea şi implementarea strategiilor şi politicilor în domeniul social).
În auditarea situaţiilor financiare, Curtea de Conturi a constatat abateri la mai multe obiective: fundamentarea proiectului de buget propriu, precum şi autorizarea, legalitatea şi necesitatea modificărilor aduse prevederilor iniţiale, exactitatea şi realitatea datelor reflectate în situaţiile financiare, modul de stabilire, evidenţiere şi urmărire a încasării veniturilor bugetare, dar şi în calitatea gestiunii economico-financiare.
Abaterile legate de fundamentarea proiectului de buget propriu se referă, în cazul MMFPSPV, la nedisponibilizarea la bugetul de stat, la termenele prevăzute de legislaţia în vigoare, a unor credite bugetare, în sumă de 39.514 mii lei, aprobate şi neutilizate, fapt ce a condus la imobilizarea nejustificată de credite bugetare, iar la Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (OIR-POSDRU), la supradimensionarea creditelor bugetare cu suma de 121 mii lei faţă de plăţile efectuate pentru cheltuieli cu bunuri şi servicii (OIR-POSDRU Brăila).
Curtea de Conturi a constatat şi abateri legate de exactitatea şi realitatea datelor reflectate în situaţiile financiare. Astfel, la MMFPSPV s-a constatat raportarea eronată prin contul de execuţie bugetară centralizat a unor plăţi pentru cheltuieli de capital care aparţin unităţilor din subordinea ministerului, deoarece acestea nu au fost raportate la aceleaşi subcapitole, împreună cu celelalte plăţi similare, neraportarea unitară prin contul de execuţie bugetară a plăţilor aferente sentinţelor civile rămase definitive şi irevocabile, în sumă totală de 3.595 mii lei, neanalizarea şi neclarificarea sumei de 1.587 mii lei, existentă în soldurile conturilor de disponibilităţi la finele exerciţiului financiar al anului 2012, reprezentând prefinanţare aferentă unor proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile, care au fost sistate încă din anul 2011, înregistrarea eronată în categoria obiectelor de inventar a unor bunuri achiziţionate în anul 2012, deşi acestea îndeplineau criteriile cumulative aplicabile activelor fixe privind valoarea şi durata de utilizare, nerespectarea concordanţei între natura cheltuielilor angajate şi subdiviziunea corespunzătoare clasificaţiei bugetare din bugetul aprobat de la care s-a efectuat plata şi majorarea cheltuielilor exerciţiului financiar al anului 2012 cu cheltuieli aferente altor exerciţii financiare, în sumă totală de 51 mii lei, fapt ce a condus la denaturarea rezultatului patrimonial.
La Inspecţia Muncii, Curtea de Conturi a constatat neînregistrarea în contabilitate a unor creanţe în litigiu, în sumă totală de 71 mii lei, aflate pe rolul instanţelor de judecată, iar la ITM-uri au fost descoperite menţinerea în evidenţa contabilă a unor creanţe bugetare în sumă de 89 mii lei aferente unor persoane juridice radiate de la Oficiul Registrului Comerţului (ITM Cluj şi ITM Dâmboviţa) şi neînregistrarea în evidenţa contabilă a imobilizărilor necorporale achiziţionate, plătite şi recepţionate în luna decembrie 2012 (ITM Cluj).
Curtea de Conturi a mai reţinut la OIR-POSDRU neconcordanţe, în sumă totală de 660 mii lei, între creditele bugetare iniţiale din contul de execuţie încheiat la 31.12.2012 şi prevederile iniţiale din bugetul transmis şi aprobat de ordonatorul principal de credite (OIR-POSDRU Brăila).
În ce priveşte modul de stabilire, evidenţiere şi urmărire a încasării veniturilor bugetare, în raport se arată că la ITM, în unele cazuri, nu au fost continuate măsurile de executare silită în vederea recuperării creanţelor fiscale, în sumă de 175 mii lei, reprezentând comision datorat de către angajatori inspectoratelor teritoriale de muncă, pentru păstrarea şi completarea carnetelor de muncă până la 31 decembrie 2010, respectiv pentru certificarea legalităţii înregistrărilor efectuate (ITM Buzău, ITM Bihor, ITM Brăila, ITM Olt, ITM Giurgiu) şi nici nu a fost clarificată, până la finele lui 2012, suma de 113 mii lei, existentă în soldul contului „Decontări din operaţiuni în curs de clarificare” (ITM Olt, ITM Cluj).
De semenea, la ITM Bihor, ITM Cluj, ITM Olt nu au fost calculate şi evidenţiate dobânzi şi penalităţi de întârziere, în sumă de 108 mii lei, aferente obligaţiilor fiscale restante, sub formă de comision, datorate de către angajatori inspectoratelor teritoriale de muncă.
Referitor la calitatea gestiunii economico-financiare, în raport se arată că la MMFPSPV s-a făcut plata nelegală a sumei de 637 mii lei, aferentă unor lucrări de cercetare-dezvoltare provenind din supradimensionarea unor cheltuieli directe cuprinse în devize, în sumă de 364 mii lei şi din neactualizarea cheltuielilor indirecte cu costurile efective, în sumă de 273 mii lei, nu s-au urmărit şi nu s-au încasat creanţe bugetare în sumă totală de 268 mii lei, care provin din plata, în perioada 2006-2009, a indemnizaţiilor pentru concediile medicale ale salariaţilor instituţiei, pentru care dreptul de a cere restituirea sumelor de la Casa de Asigurări de Sănătate a municipiului Bucureşti s-a prescris, acestea fiind suportate integral din credite primite de la bugetul de stat şi s-a menţinut în Inventarul centralizat al bunurilor aparţinând domeniului public al statului a unui imobil restituit în natură în anul 2006, fără ca ministerul să asigure întocmirea documentaţiei, pentru operarea modificărilor necesare în evidenţa domeniului public gestionat de către MFP.
La Inspectoratele Teritoriale de Muncă s-a constatat neefectuarea inventarierii anuale, la termenul prevăzut de lege, pentru toate elementele patrimoniale deţinute (ITM Constanţa), nerespectarea principiilor economicităţii, eficienţei şi eficacităţii utilizării fondurilor publice, prin achitarea utilităţilor aferente unor spaţii închiriate, în condiţiile în care funcţionarea punctelor de lucru nu se mai justifica (ITM Buzău), neluarea, în termen, a tuturor măsurilor legale ce se impun în vederea clarificării şi recuperării creanţelor bugetare (ITM Argeş şi ITM Covasna).
Nereguli au fost găsite şi la Centrul de Monitorizare a Unităţilor cu Risc Profesional Criscior, judeţul Hunedoara, din subordinea Inspecţiei Muncii, constatându-se o prejudiciere a bugetului entităţii cu suma totală de 47 mii lei prin decontarea unor cheltuieli cu cazarea, în baza unor facturi false/nereale, şi prin neefectuarea reevaluării activelor fixe corporale de natura construcţiilor şi a terenurilor aflate în patrimoniu, conform prevederilor legale.
La OIR-POSDRU, Curtea de Conturi a constatat efectuarea de plăţi fără documente justificative, în sumă de 42 mii lei, pentru utilităţile aferente unui imobil închiriat pentru funcţionarea instituţiei (OIR-POSDRU Muntenia), dar şi faptul că inventarierea anuală a patrimoniului nu a cuprins verificarea şi confirmarea, pe baza extraselor de cont, a soldurilor conturilor de creanţe şi datorii, nu au fost inventariate toate elementele de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii (OIR-POSDRU Muntenia, OIR-POSDRU Alba, OIR-POSDRU Bucureşti-Ilfov).