Premierul Victor Ponta crede că aderarea României la zona euro ar putea avea loc într-un „orizont“ situat „undeva în 2020“. De doi ani momentul aderării la uniunea monetară este împins mai departe, în mod superficial, de lideri. Însă toţi dau asigurări că suntem interesaţi de euro.
Intrarea României în zona euro în 2015 nu mai reprezintă o ţintă credibilă, dar obiectivul nu trebuie abandonat, orizontul pentru finalizarea acestui proces fiind acum în jurul anului 2020, a declarat zilele trecute premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax. Estimările sale, foarte aproximative, sunt mai pesimiste decât cele ale preşedintelui Traian Băsescu. Acesta a afirmat săptămâna trecută că 2015 este un termen prea optimist. Termenul avansat de şeful statului este mai apropiat, şi anume peste 3-4 ani.
Argument: Dacă Polonia nu poate, noi nici atât
Deoarece nici măcar Polonia nu îndrăzneşte să spere că va adera în 2015 la moneda unică europeană, România ar trebui cu atât mai puţin să viseze la aceasta. „Anul 2015 nu mai este o ţintă credibilă, trebuie să fim realişti, nu se pune problema de 2015. Am impresia că nici măcar Polonia nu îşi mai propune în 2015 intrarea în zona euro, care are criterii de convergenţă mult mai avansate decât România. Cred însă că nu trebuie să renunţăm la obiectiv. (…) Cred că orizontul este undeva în 2020“, a spus Ponta.
În Polonia dezbaterile publice pe tema aderării nu lipsesc. În urmă cu o lună, ministrul polonez de Finanţe, Jacek Rostowski, a subliniat nevoia unei dezbateri în privinţa condiţiilor optime necesare pentru ca Polonia să adere la zona euro. „Înainte de toate, trebuie să definim ce acţiuni trebuie luate în vederea unei aderării sigure şi avantajoase”. De ce trebuie să aderăm, ce putem face să ne fie cât mai uşor sau cât mai bine în zona euro, cum trebuie să etapizăm trecerea, sunt subiecte absente în discuţiile publice de la noi. Termenul acceptat oficial de polonezi e 2018, existând voci care menţionează însă şi anul 2020.
Putem îndeplini doar criteriile formale ale aderării
Deoarece guvernele României au amânat constant reforma economică necesară, preferând măsuri justificate electoral, şi din cauza faptului că momentul aderării la comunitatea monetară nu poate fi amânat la infinit (există un angajament al tuturor statelor membre UE în sensul aderării la euro), scade masiv plaja de timp avută la dispoziţie pentru a pune la punct mecanismele economice ce ar asigura existenţa fără probleme a României în uniune.
O reformă radicală a economiei noastre, astfel încât să fim întru totul pregătiţi la momentul aderării, nu se poate face atât de repede.
Important este însă ca statul să dezvolte instituţii puternice care să ţină sub control derapaje fiscal-bugetare de genul celor care au adus Grecia în dificultate, spune economistul Florin Cîţu.
Consecinţele aderării mecanice la zona euro
Fără o economie pregătită, care ar respecta doar indicatorii formal impuşi pentru intrarea în mecanismul ratelor de schimb, România riscă supraîncălzirea economiei şi inflaţie, dacă moneda naţională a fost subevaluată la momentul preschimbării acesteia în euro, sau la stagnare economică şi deficite persistente de cont curent, în caz contrar.
În absenţa posibilităţii devalorizării monedei naţionale, nemaiexistând instrumentul devalorizării monedei, efectele negative ale ieşirilor de capital sunt mult mai puternice. Lipsa de competitivitate se traduce în creşterea şomajului şi în inflaţie.
5 criterii impuse prin Tratatul de la Maastricht, privitoare la inflaţie, dobânzi, deficit, datorie etc., trebuie atinse timp de doi ani înaintea aderării la euro.