1.8 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIsărescu se răzgândeşte: Reducerea CAS, un risc necesar

Isărescu se răzgândeşte: Reducerea CAS, un risc necesar

Deşi prezintă un risc, reducerea contribuţiilor sociale ar fi „cea mai binevenită măsură pentru a stimula economia”, potrivit guvernatorului băncii centrale.

„Sub nici o formă nu am spus că sunt împotriva reducerii CAS. Dacă ar fi să-mi asum un risc, merg mai departe şi fac o judecată mai clară. Dacă ar fi să-mi asum un risc pentru a stimula economia, cred că reducerea CAS ar fi cea mai binevenită, întrucât munca este supraîmpovărată”, a declarat miercuri Mugur Isărescu la Romania Financial Forum. Declaraţia nuanţată a guvernatorului vine după ce cu doar o zi înainte declarase că măsurile cum ar fi reducerea CAS şi a impozitelor „ar putea eşua după primele şase luni”, din lipsă de finanţări. De asemenea, Mugur Isărescu mai afirmase că „reducerea CAS ar împinge creşterea investiţiilor în sectorul privat, dar ar însemna o resursă în minus pentru investiţiile publice”.

Raport defavorabil

Miercuri însă, Mugur Isărescu a lăsat să se înţeleagă că reducerea cotei de contribuţii de asigurări sociale pentru angajatori ar fi o măsură benefică, ce ar stimula munca, în condiţiile în care există un raport defavorabil între numărul persoanelor angajate şi cele care beneficiază de protecţie socială. „Raportul-cheie sau locul unde se va realiza iz-bânda este raportul între munca şi protecţia socială în această societate, şi ştiţi că este defavorabil”, a mai spus Isărescu. Numărul de contribuabili trebuie să fie mai mare decât al celor care beneficiază de impozitele plătite, dar în prezent sunt doar puţin peste patru milioane de angajaţi, susţine guvernatorul.

„Este izbitor cât în defavoarea muncii, a contribuabilului, este acest raport fizic între cei care plătesc impozite şi cei care beneficiază din aceşti bani”, a continuat Mugur Isărescu.

Politici structurale

Mai mult, el consideră că această situaţie nu va putea fi rezolvată prin măsuri simple, cum ar fi reducerea CAS, ci este nevoie de politici structurale care să stimuleze munca, dar şi de fonduri de pensii funcţionale.

„Nu avem fonduri de pensii funcţionale. Probabil că acest mesaj trebuie repetat oricât de dureros ar fi”, a mai spus Isărescu. Reducerea cotei de contri-buţii de asigurări sociale pentru angajatori a fost lansată ca o pro-misiune asumată chiar de guvernanţi la începutul acestui an, însă în luna august, premierul Emil Boc a anunţat că această decizie va fi amânată până la momentul optim, deoarece si-tua-ţia economică actuală nu permite adoptarea unei astfel de măsuri. Reducerea CAS a fost solicitată în repetate rânduri de reprezentanţii mediului de afaceri, care argumentau că o astfel de strategie va descuraja munca la negru. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă