1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăInvestiţii româneşti în asigurări maghiare

Investiţii româneşti în asigurări maghiare

Astra Asigurări a deschis în ultimele luni patru noi puncte de vânzare în Budapesta şi alte trei oraşe importante din Ungaria. Conducerea sucursalei maghiare a asigurătorului anunţă că planurile vizează investiţii de alte patru milioane de euro. Alte patru companii din România vând poliţe în afara graniţelor, iar primele brute subscrise sunt în creştere.

 
„Investiţiile în cele şase centre de servicii pentru clienţi se ridică la peste 4 milioane de euro. Obiectivul nostru este să fim cât mai aproape de clienţi, să ne găsească nu doar pe internet, să aibă acces la toată paleta de produse: RCA, asigurări de locuinţe, de viaţă şi corporate”, spune Bela Torok, directorul general al Astra Biztosito,  sucursala din Ungaria a Astra Asigurări. Compania, care îl are ca acţionar majoritar pe omul de afaceri Dan Adamescu, a intrat pe piaţa din Ungaria în toamna anului 2010.

Potrivit cifrelor furnizate de companie, în primele şase luni ale anului curent Astra Asigurări a subscris în afara României circa 9 milioane de euro. În acelaşi timp, statisticile publicate de Asociaţia Asigurătorilor din Ungaria (MABISZ) arată că în semestrul I din 2012 sucursala de la Budapesta a ASTRA Asigurări a realizat un volum care o plasează pe locul 27 din totalul de 32 de companii membre ale asociaţiei. Anul trecut a vândut poliţe de aproximativ 50 de milioane de lei. În România, compania ocupa prima poziţie pe piaţa locală a asigurărilor la finalul anului trecut, dar a coborât pe poziţia a doua la jumătatea acestui an, în urma Omniasig, compania rezultată din fuziunea vechiului Omniasig cu BCR Asigurări.

Cinci companii româneşti subscriu peste graniţă

Peste 5,5% din totalul pieţei de asigurări din România vin din subscrieri în afara graniţelor ţării. Cele cinci companii care au reuşit să vândă în alte ţări sunt CITY Insurance (peste 165 mil.lei), ASTRA Asigurări (circa 40 mil. lei), ASITO KAPITAL (18 mil. lei), CREDIT EUROPE Asigurări (6,3 mil. lei) şi FORTE Asigurări (0,7 mil. lei). CITY Insurance a fost prima companie din piaţa locală de profil care a început să vândă produse pe o altă piaţă europeană, afacerile derulate pe piaţa din Italia susţinând
într-un ritm alert creşterea cifrei de afaceri a companiei. În primul semestru din 2012, 87% din totalul subscrierilor CITY Insurance au fost realizate în afara României. În cazul ASITO KAPITAL, afacerile desfăşurate în afara ţării generează 40% din total, pentru CREDIT EUROPE Asigurări – 29%, iar în cazul FORTE Asigurări acelaşi indicator se situează la aproximativ 8%.

Opt prezenţe de top regional

Astra Asigurări (locul 18), Allianz-Ţiriac (23), Omniasig VIG (26), Groupama (27), Asirom VIG (35), BCR Asigurări VIG (40), Generali România (42) şi UNIQA Asigurări (44) sunt cele opt companii din România care s-au situat, în anul 2011, pe segmentul de asigurări generale, la nivelul Europei Centrale şi de Est, printre primele 50 de societăţi de profil. Piaţa de asigurări generale din ECE a totalizat 17,4 miliarde euro la finalul anului 2011, potrivit XPRIMM Insurance Report FY 2011, în scădere cu circa 2 puncte procentuale, raportat la situaţia consemnată la 31 decembrie 2010.

Totalul primelor brute subscrise de asigurătorii din Europa Centrală şi de Est s-a ridicat anul trecut la 31,97 miliarde euro, cu 4 puncte procentuale mai puţin decât la finalul anului 2010, asigurările non-life generând, astfel, peste 54% din acest total. Cu circa 1,4 miliarde euro prime brute subscrise şi o cotă de piaţă de 8,3% la nivel de regiune, România s-a plasat pe a patra poziţie în ierarhia statelor care alcătuiesc Europa Centrală şi de Est.

Cu un an înainte, cota de piaţă a ţării noastre s-a cifrat la 8,9%. Lideri la nivelul regiunii Europei Centrale şi de Est sunt polonezii de la PZU, care au înregistrat în 2011 subscrieri de 1,86 miliarde euro, echivalentul întregii pieţe de asigurări din România. Top 3 a fost completat de două companii din Republica Cehă: Ceska pojistovna şi Kooperativa pojistovna VIG. Demn de evidenţiat este faptul că între primele zece state doar piaţa de asigurări generale slovenă (locul 3), slovacă (locul 6), sârbă (locul 9), respectiv cea lituaniană au încheiat anul „pe plus”. Totodată, primele două mari pieţe non-life ale spaţiului ECE (Polonia şi Cehia) au consemnat scăderi de 0,2%, respectiv 4,2%, influenţând trendul negativ al pieţei consolidate, acestea generând mai bine de jumătate din totalul regiunii. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă