Chiar daca au lipsit lozincile, pancartele si megafoanele, totul desfasurandu-se in nota sobra pe care o impune piata de capital, Bursa de Valori Bucuresti (BVB) s-a confruntat ieri cu o greva de o ora. Un protest similar a avut loc si la Sibiu, la Bursa Monetar Financiara si de Marfuri. Nemultumiti de obligativitatea de a plati impozit chiar daca au pierdut bani din tranzactiile bursiere, investitorii au protestat prin amanarea cu o ora a inceperii sedintei Bursei. Fara a avea un ecou imediat la Ministerul Finantelor, greva a atras o atentionare a BVB din partea Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) si a fost speculata politic.
Disensiunile dintre operatorii de pe piata de capital si Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) au inceput sa se manifeste inca din primele zile ale anului.
Conducerea ANAF a precizat ca vor fi impozitate castigurile obtinute din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, care au fost dobandite si instrainate intr-o perioada mai mica de 365 de zile. Practic, este vorba de o plata anticipata in contul impozitului pe castigul anual din astfel de tranzactii. Termenul de virare a impozitului a fost stabilit pentru data de ieri, 25 ianuarie.
Posibile noi suspendari
Consiliul Bursei a reactionat dur, considerand ca astfel se va ajunge la situatii “aberante”, care pot afecta grav perceptia investitorilor despre regimul fiscal romanesc si increderea in piata de capital.
“Asa cum este scris in Codul Fiscal, asteptam revenirea la impozitarea pe castigul net. Daca Ministerul Finantelor nu vrea sa vorbeasca cu noi, vom incerca sa vorbim la nivelul Guvernului. Mai mult decat atat, exista intentii de a actiona in Justitie Ministerul Finantelor pe acest subiect, nu de catre noi, ci de catre investitori si alte forte care se considera prejudiciate”, a declarat ieri presedintele BVB, Septimiu Stoica. El a precizat ca in viitoarea sedinta a Consiliului Bursei va fi analizata si posibilitatea unor noi suspendari a tranzactiilor, subliniind insa ca actiunea de ieri si-a atins scopul.
De aceeasi parere este si presedintele Asociatiei Brokerilor, Dan Paul, care ne-a declarat ca acest semnal a fost suficient. In opinia lui Paul, toata confuzia a fost generata nu de Codul Fiscal, ci de un ordin al ministrului Finantelor care reinterpreteaza legea. “De ce mai avem nevoie de Parlament, daca vine un ministru si schimba legile votate de ei printr-un simplu ordin?”, s-a intrebat el retoric.
La randul lui, presedintele societatii de servicii de investitii financiare (SSIF) Prime Transaction, Ionel Uleia, crede ca, de fapt, “autoritatile nu inteleg suficient tranzactiile si activitatea bursiera”. El a explicat ca se poate ajunge la situatia absurda in care un investitor cu un portofoliu de actiuni sa plateasca impozit mai mare decat profitul realizat. Ba, mai mult, sunt obligati sa plateasca impozit si cei care au pierdut in ansamblu din tranzactiile bursiere. “Sunt convins ca semnalul nostru a fost auzit si ca situatia se va reglementa intr-un fel sau altul”, a concluzionat Uleia.
Atentionare din partea CNVM
Protestul a adus BVB in colimatorul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), care a atentionat conducerea Consiliului Bursei pentru nerespectarea programului de tranzactionare avizat de institutie si neinformarea in prealabil a Comisiei cu privire la aceasta intentie.
“Acceptand faptul ca motivul protestului poate fi intemeiat, CNVM considera ca masura de suspendare a unei piete reglementate creeaza un precedent periculos, in conditiile in care piata de capital din Romania este parte integranta a pietei de capital a Uniunii Europene”, se arata intr-un comunicat dat publicitatii ieri de CNVM.
Si la Sibiu tranzactiile au inceput cu o ora mai tarziu, din aceleasi motive. Sedinta Bursei Monetar Financiare si de Marfuri Sibiu (BMFMS) ar fi trebuit sa se deschida la ora 10.00, dar angajatii au decis suspendarea tranzactiilor pana la 11.00.
“În aceasta ora, s-au pierdut cateva mii de contracte, care ar fi putut fi incheiate de la deschidere si pana la ora 11.00. Pentru noi este o prima forma de protest, pentru ca in acest moment sistemul de impozitare este de fapt o creditare a statului”, a declarat presedintele BMFMS, Teodor Ancuta.
Protestul, speculat politic
In toata aceasta disputa de pe piata de capital s-au amestecat si unii politicieni, care au incercat sa mai castige ceva capital de imagine. Secretarul general adjunct al Partidului Conservator, Codrin Stefanescu, a iesit la rampa si a anuntat ca formatiunea sa politica va cere demisia ministrului Sebastian Vladescu, daca investitorii de la Bursa decid sa dea in judecata Ministerul Finantelor Publice.
“Bursa in Romania este o stare de spirit, si nu un cumul de cifre, idee pe care o promoveaza contabilii domnului Vladescu. Suntem revoltati de modul in care MFP, condus de Sebastian Vladescu, se manifesta fata de investitorii de pe piata de capital”, a declarat Stefanescu.