» Ieri, moneda europeana a "intepat" pragul psihologic de 4,3 lei. Ce fac daca am economiile – depozite la banca, sa zicem – pe lei? Schimb in euro sau raman in continuare pe moneda nationala. si daca raman pe lei, cat mai stau? Doar pana la final de an sau si in prima parte a anului viitor?
Ieri, multi romani si-au pus poate aceste intrebari. Leul a mai facut cativa pasi inapoi si a testat, cum spun finantistii, un prag psihologic, de 4,3 lei pentru un euro, apropiat de maximul (pentru euro) din acest an (4,3127, atins in 22 ianuarie). O prima intrebare ar fi: cat de jos
s-ar mai putea duce leul?
In analiza saptamanala a pietelor valutare, publicata de Romania libera in prima saptamana din octombrie, tehnicienii cu care colaboram avertizau ca depasirea acestui prag este iminenta si dadeau ca probabila atingerea unui prag de rezistenta superior nivelului mediu calculat de BNR pentru ieri.
"Rapiditatea cu care aprecierea monedei nationale si-a pierdut avansul (n.r. – inregistrat timp de cateva zile la vremea respectiva) indica slabiciunea acesteia si da indicii privind o tot mai probabila testare a valorii maxime de la 4,3345", prognoza analiza tehnica din 6 octombrie. Distanta dintre cursul mediu calculat ieri si cel prognozat, ca rezistenta imediata, de analistii tehnici este mai mica de un procent si, probabil, e o chestiune de zile ca acest nou nivel sa fie testat. Contribuie la depreciere si contextul din zona: zlotul polonez si coroana ceha, de pilda, au slabit la randul lor, iar leul nu putea sa scape din siajul regional nefavorabil.
Cum procedez cu economiile? Cei cu depozite pe euro au, evident, cele mai mici batai de cap. La cursul mediu calculat ieri, castigul din devalorizare este in jur de 8%, de la inceputul anului. Daca adaugam dobanda depozitului, mai ridicata la inceputul anului decat in aceasta perioada (au fost banci care au platit si 7-7,5%), plasamentul in moneda europeana s-a dovedit un pariu castigator. Cei cu depozite pe lei au avut parte in prima jumatate a anului de dobanzi chiar si de peste 15%.
Cine a facut depozite pe un an cu dobanda fixa ar pierde stricandu-le inainte de scadenta. In ipoteza pesimista in care, in urmatoarele doua luni, sa zicem, leul cade pana la 4,5 castigul fata de cursul mediu de acum ar fi de aproape 4,5%.
Daca dam la o parte costurile schimbului valutar si comisioanele aferente (mutatul dintr-un cont in altul sau de la o banca la alta), mai raman cateva procente si niscaiva bataie de cap in plus. Mai mult, la sume mici, de cateva mii de euro, as risca sa spun ca nu merita efortul.
Mai importanta va fi decizia pentru urmatoarea scadenta – daca e vorba despre depozite pe urmatorul an –, dar primele indicii vor aparea probabil dupa primul tur de scrutin. Pana atunci poate ar fi interesant sa va ganditi la reteta propusa de un cunoscut bancher: jumatate din economii in lei, jumatate in euro.