2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCimentul si alte materii prime scumpe fac KO antreprenorii

Cimentul si alte materii prime scumpe fac KO antreprenorii

» Scumpirea cimentului si a altor materiale de constructii, pe fondul cresterii costurilor cu energia si forta de munca, au adus antreprenorii "in pragul falimentului".

» Antreprenorii din domeniul constructiilor au nevoie de un nou set de reguli contractuale, bazate pe preturi variabile, pentru a supravietui pe piata.

Scumpirea cimentului cu pana la 20% si dublarea pretului la fier-beton fata de acum un an, amplificate de raportul ineficient intre cerere si oferta, au condus la cresterea costurilor de productie ale antreprenorilor din constructii cu pana la 70 de euro pe metru patrat.
"Impactul pe care l-au adus aceste majorari asupra profitabilitatii antreprenorilor din constructii este foarte mare, pentru unii aducand chiar falimentul. Costurile de constructie s-au majorat cu pana la 70 de euro pe metru patrat, iar noi suntem pusi in imposibilitatea de a modifica termenii contractuali, care prevad preturi fixe. Nu avem cum sa mentinem aceleasi preturi de acum doi ani, iar unii beneficiari nu inteleg acest lucru", ne-a declarat Ioan Aschilean, presedintele Consiliului Administrativ al ACI Cluj.

Aceasta criza in domeniul constructiilor poate fi aplanata prin adoptarea unui set de reguli si proceduri pentru contractarea si realizarea de lucrari si proiecte internationale in domeniul constructiilor, denumite contractul FIDIC. Acest tip de contract este implementat de la 1 iulie anul curent si le ofera antreprenorilor o flexibilitate sporita in ceea ce priveste termenii contractuali, in functie de cresterea preturilor.
"De la 1 iulie 2008, toti antreprenorii din tara vor folosi contractul FIDIC pentru prestarea de servicii, fiind astfel protejati de scumpirile repetate de pe piata. Totusi, cea mai mare parte a contractelor noastre in derulare sunt incheiate inainte de aceasta data. Pentru noi, nu se mai pune problema profitabilitatii afacerii, ci pur si simplu a supravietuirii. Noi suntem doar o firma de constructii, ne inchidem maine, asta este, insa mai sunt sute ca noi in aceeasi situatie", ne-a spus Valentin Dotorov, director in cadrul Iridex Group.

Cererea de ciment, cu mult peste ce ofera piata interna
O alta problema presanta este si discrepanta majora intre cerere si oferta, antreprenorii fiind obligati sa importe materiale de constructii de peste hotare. "Productia actuala de 10,5 milioane tone de ciment pe an a depasit orice asteptare prognozata acum doi ani, insa, pe moment, pe piata interna am ajuns la o limita. Jucatorii principali de pe piata fac eforturi mari pentru a mari productia, dar nu este de-ajuns", afirma Ion Crangasu, directorul Patronatului din Industria Cimentului si a altor Produse Minerale pentru Constructii din Romania (CIROM).
Producatorii autohtoni de materiale de constructii sunt fortati sa majoreze preturile din cauza cresterii costurilor cu energia, materiile prime, manopera si forta de munca.

"Anul 2008 a adus o serie de majorari, incepand cu utilitatile – unde energia electrica a crescut cu 27% – sau costurile materiilor prime, precum zgura sau cocsul, care au crescut cu 160%, respectiv 12%. Costurile cu forta de munca si cele din domeniul serviciilor industriale s-au majorat si ele cu 20%", ne-au declarat reprezentantii Lafarge Ciment Romania.
Energia (energia electrica, carbunii, gazul natural etc.) reprezinta un element important pentru producatorii de ciment, avand o influenta mare asupra costurilor de productie, care la randul lor se reflecta in majorarile preturilor de comercializare a cimentului, potrivit lui Markus Wirth, director general Holcim Romania.

Dezvoltarea pe orizontala
"Trebuie sa renuntam la dezvoltarea pe verticala in favoarea unei dezvoltari pe orizontala. Imperiile de zgarie-nori trebuie sa dispara, in ciuda faptului ca acestea sunt cele mai profitabile, atat pentru producatori, cat si pentru antreprenori. Casele din lemn pot fi considerate o alternativa datorita materialelor regenerabile din care sunt facute."
Claudiu Georgescu, presedintele Asociatiei Producatorilor de Materiale pentru Constructii din Romania (APMCR).

Cele mai citite

AS Monaco răspunde ironic la declarațiile lui Cristiano Ronaldo despre Ligue 1!

Cristiano Ronaldo a afirmat recent că Ligue 1 este dominată exclusiv de PSG, iar celelalte echipe sunt „terminate”, iar AS Monaco a oferit o...

Republica Moldova ar putea îngheța de frig. Gazprom anunță că suspendă exporturile de gaze de la 1 ianuarie 2025

Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT,...

Guvernul va reduce prin OUG cheltuielile bugetare cu 19 miliarde de lei

Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut...
Ultima oră
Pe aceeași temă