Chiar dacă nu va creşte explicit nivelul impozitelor în 2014, Guvernul vrea să obţină mai mulţi bani din colectarea acestora, obligându-se faţă de Fondul Monetar Internaţional să lărgească de anul viitor baza pe care vor fi aplicate obligaţiile fiscale .
Potrivit unui document înaintat instituţiei internaţionale în vederea semnării unui nou acord stand-by, în acest an vor fi aduse modificări în privinţa impozitul pe venit, pe cel plătit la nivel local pentru imobile şi contribuţiile de pensii şi sănătate. Toate aceste prevederi noi vor fi, cel mai probabil, cuprinse într-un nou Cod Fiscal, aflat în lucru la Ministerul Finanţelor.
Angajamentele Guvernului nu au fost făcute publice. Acordul cu FMI ce va conţine şi angajamentele luate vor fi înaintate Parlamentului în luna septembrie, a declarat săptămâna trecută premierul Victor Ponta.
CAS şi CASS complete pe veniturile independente
Dacă în prezent persoanele care obţin venituri din activităţi independente plătesc cote reduse la CAS (pensii) şi CASS (sănătate) de anul viitor aceste cote vor fi ridicate la nivelul aplicabil contractelor de muncă. În loc de 10,5% pe diferenţa dintre suma brută şi valoarea forfetară, se va plăti 31,3% la pensii, din care cota angajatului este de 10,5% iar cea a angajatorului 20,8%. Cotele pentru sănătate vor creşte şi ele de la 5,5% (plătit prin reţinere la sursă în prezent de angajator) la 10,7%.
Contribuţii pentru pensii şi/sau sănătate vor fi reţinute şi celor care obţin venituri din activităţile independente, precum închirieri. In prezent impozitul achitat este de aproximativ 12%, însă în viitor, prin aplicarea acestor cote, nivelul impozitării se va situa în jurul a 16%.
Impozitarea imobilelor (impozite ce merg la administraţiile locale) nu se va mai face în funcţie de categoria fiscală a proprietarului, persoană fizică sau persoană juridică, ci în funcţie de destinaţia imobilului, anume locuinţe sau destinaţie comercială. Introducerea unei astfel de prevederi este solicitată de ani buni de către consultanţi fiscali. Ei spun că astfel se va elimina o concurenţă neloială făcută firmelor de către persoanele fizice ce deţin imobile cu destinaţie comercială.
O măsură controversată anunţată tot pentru 1 ianuarie 2014 este introducerea de contribuţii la asigurări de sănătate sau la pensii pentru soţiile şi copiii angajaţilor cu venituri mari. Nivelul de la care aceste contribuţii ar urma să fie plătite, nu a fost făcut public. Potrivit Hotnews.ro, Finanţele ar fi renunţat la această măsură în discuţiile cu FMI.
Impozitul forfetar, cel târziu la 1 ianuarie
Deşi documentul menţionat nu cuprinde referiri la introducerea impozitului forfetar în locul celui pe profit, declaraţii recente ale guvernanţilor spun că acesta va fi aplicat fie din trimestrul IV al acestui an, fie, cel târziu, la 1 ianuarie 2014. Acesta va fi plătit de proprietarii unităţilor din turism, alimentaţie publică, întreţinerea şi repararea autovehiculelor. Potrivit lui Cosmin Trif, consilier al ministrului delegat pentru IMM-uri, Maria Grapini, proiectul forfetarului a fost înaintat Ministerului de Finanţe spre analiză şi s-a ajuns la o serie de coeficienţi de plată, dar care nu au fost definitivaţi.