2.4 C
București
luni, 30 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCe vor face asigurătorii în 2012

Ce vor face asigurătorii în 2012

 

În anul 2009, criza lovea şi marca prima scădere a pieţei; în 2010, efectele acesteia au devenit cunoscute, în timp ce, în 2011, ne-am obişnuit atât de mult cu ele încât pare deja mediul firesc de funcţionare a oricărui business.

 

În 2010, multe dintre oportunităţile domeniului s-au transformat în ameninţări, iar aşteptările pentru anul 2011 n-au depăşit stadiul de speranţă. Cum a fost  2011 şi mai ales cum ar putea fi 2012 vă propunem să încercăm să aflăm direct de la jucătorii din piaţa asigurărilor.

Ce ştim. Ce a fost?

În prezent, ştim că vânzările nu au crescut şi nu vor creşte spectaculos, iar clienţii nu mai sunt şi nu vor fi aceiaşi, pentru că scăderile consecutive ale veniturilor din ultimii ani i-au obligat să gândească altfel.

Industria asigurărilor e departe de a funcţiona într-un sistem închis, iar decizii individuale ale fiecărei companii cu greu atenuează efectele contextului. În plus, o uşoară creştere economică în 2012 ar produce oricum un impact latent în asigurări, stimulat, poate, de o minimă recăpătare a încrederii.

Creşterea din trecut a domeniului era o mixtură dintre ceea ce numim potenţial şi elemente favorabile de context. Acum, mediul este defavorabil şi incontrolabil. Singurele lucruri pe care asigurătorii le pot realiza exclusiv prin forţe proprii sunt oferta de produse, alături de accentuarea comunicării cu clienţii şi potenţialii clienţi.

Asigurările reprezintă o industrie legată de domeniul auto, dependentă de clienţi lipsiţi de educaţie financiară şi cu venituri în scădere,
într-un mediu afectat de instabilitate economică şi/sau politică, şomaj în creştere şi îngheţarea creditării. La acestea se adaugă o influenţă – totuşi, sub aşteptări -, ca impact al implementării asigurării obligatorii a locuinţelor.

În esenţă, de la an la an, pare că industria preia acelaşi set de oportunităţi, în timp ce ameninţările de context se diversifică, iar speranţele de revigorare sau de o subtilă modificare a contextului se păstrează.  

Adrian Marin, CEO Generali România

Puncte forte

Evoluţia consemnată pe segmentul asigurărilor de viaţă, a celor nonviaţă, în special dacă ne referim la asigurările de tip property, concentrarea pieţei urmare a fuziunilor şi achiziţiilor din domeniu, alături de existenţa unui mare potenţial de asigurare constituie punctele forte pentru domeniu în anul curent.

Puncte slabe

Aspectele negative ale domeniului  reliefate şi pe parcursul anului curent sunt reprezentate de faptul că industria asigurărilor din România este încă dependentă de domeniul auto, populaţiei îi lipseşte o educaţie financiară solidă şi, în acest context, practicarea de către unii asigurători a unor tarife scăzute nu pot menţine o calitate ridicată a serviciilor pe termen lung.

Oportunităţi

Una dintre principalele oportunităţi a fost reprezentată de introducerea asigurării obligatorii a locuinţelor care a impulsionat segmentul asigurărilor facultative. În plus, criza a concentrat eforturile asigurătorilor în direcţia îmbunătăţirii serviciilor.

Nu în ultimul rând, profesionalizarea agenţilor reprezintă o altă oportunitate a acestui an.

Ameninţări

Patru elemente de context constituie principalele ameninţări la adresa domeniului: instabilitatea mediului economic şi a celui politic, deprecierea monedei naţionale, blocarea creditării şi creşterea şomajului.

Cornelia Coman, director general ING Asigurări de Viaţă

Puncte forte

Realităţile ultimilor ani au condus la o maturizare a publicului român, în condiţiile în care dificultăţile cu care
s-au confruntat îi determină pe oameni să se gândească mai atent la nevoile de protecţie financiară a celor dragi, dar şi la necesitatea de a economisi pentru un viitor mai bun. O dovadă în acest sens este chiar evoluţia pieţei de asigurări de viaţă, care a crescut în primul semestru al anului cu aproape 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010, în condiţiile în care clasa asigurărilor generale a înregistrat o scădere de peste 10% în aceeaşi perioadă. Un aport important la această tendinţă l-a avut, fără doar şi poate, intensificarea eforturilor de informare şi educare venite din  partea jucătorilor de pe piaţa asigurărilor de viaţă, eforturi care trebuie să continue şi în viitor. Apoi, pentru piaţa de asigurări de viaţă, anul 2011 a reprezentat o perioadă de intensificare a demersurilor de creştere a transparenţei în relaţia cu consumatorii. Nu în ultimul rând, piaţa de asigurări din România este una solidă şi consolidată structural, cu jucători puternici şi corecţi.

Puncte slabe

Ultimii ani au fost marcaţi de un context economic dificil pentru întreg mediul de afaceri din România, iar acesta a avut efecte asupra pieţei de asigurări de viaţă, traduse în special prin tendinţa de scădere a veniturilor disponibile la clienţi, nevoia acestora de lichidităţi pe termen scurt, amânarea deciziei de cumpărare, răscumpărări mai mari şi scăderea creditării sau asigurărilor ataşate la credite. Este important de remarcat faptul că această perioadă de incertitudini cu care ne-am confruntat poate avea pe termen lung şi implicaţii pozitive. Criza a însemnat întoarcerea la conceptele de bază ale acestei industrii, şi anume la protecţia financiară personală a familiei, beneficiu specific asigurării de viaţă care nu mai este oferit de nici un alt produs financiar.

Oportunităţi

Evenimentele cu impact pozitiv asupra industriei de asigurări de viaţă, discuţiile desfăşurate la nivelul UNSAR, dar şi cele cu reprezentanţii Guvernului pe tema introducerii unor deductibilităţi fiscale pe segmentul asigurărilor de viaţă s-au concretizat deja în exceptarea de la plata contribuţiilor sociale în cazul primelor de asigurare plătite de către angajator pentru angajaţi. Această prevedere se concretizează într-o scădere semnificativă de costuri pentru angajatorii care decid să ofere acest tip de beneficiu salarial angajaţilor. Cu siguranţă că această măsură va permite unui număr mult mai mare de români să beneficieze de protecţia oferită de o asigurare de viaţă.

Pe de altă parte, dezvoltarea mai accelerată a pieţei de asigurări de viaţă, cu efecte pozitive pentru întreaga economie, ar putea fi determinată de introducerea unor stimulente fiscale şi pentru persoanele fizice. Facilităţile fiscale pot stimula apetitul românilor de a economisi, un lucru care, la rândul său, conduce la creşterea bunăstării naţionale. Apoi, asigurările de viaţă determină un nivel mai ridicat de securitate financiară a populaţiei, şi chiar posibila reducere a cheltuielilor cu protecţia socială şi creşterea sustenabilităţii sistemului asigurărilor sociale. Nu în ultimul rând, dezvoltarea mai rapidă a pieţei de asigurări de viaţă, ca o consecinţă a introducerii facilităţilor fiscale, ar contribui la dezvoltarea economiei prin intermediul unui volum mai mare de investiţii, prin alocarea mai eficientă a capitalului, impulsionarea economisirii pe termen lung, dar şi la o dezvoltare mai rapidă a pieţelor financiare.

Ameninţări

Deşi la finele anului trecut prognozele păreau să fie ceva mai optimiste, 2011 a continuat să fie un an dificil, în condiţiile în care contextul economic internaţional instabil şi dificultăţile apărute în mai multe economii europene au determinat întârzierea mult aşteptatei revigorări economice. O altă provocare pentru piaţa de asigurări de viaţă este generată de introducerea noilor norme CSA privind licenţierea persoanelor care doresc să lucreze în distribuţia produselor de asigurare. Într-o primă fază, aceste noi reglementări vor scădea numărul de consultanţi de pe piaţă şi al celor interesaţi să intre în industria asigurărilor, nu numai pentru că implică un test în plus, dar şi pentru că presupun o nouă taxă de plătit. Pe termen lung însă, ele vor avea un impact pozitiv, atât asupra vânzărilor, cât şi asupra persistenţei contractelor şi asupra experienţei pe care clientul o va avea în întâlnirea cu consultantul de asigurări.

Cristian Fugaciu, director general Marsh România

Puncte forte

Punctele forte ale anului sunt reprezentate de dezvoltarea pieţei pe retail şi de poliţele obligatorii: Răspundere Civilă Auto, asigurarea obligatorie a locuinţelor, precum şi asigurările de tip D&O.

Puncte slabe

Din păcate, punctele slabe pe care le identificăm şi în acest an s-au concretizat în orientarea clienţilor către preţ şi nu către calitatea serviciilor şi nivelul scăzut de educare în asigurări. Totodată, absenţa unei infrastructuri pentru distribuţia şi gestionarea poliţelor în regim complet electronic, dar şi concurenţa incorectă reprezintă puncte slabe ale anului 2011.

Oportunităţi

Creşterea exporturilor şi relansarea economică, alături de privatizarea asigurărilor medicale de stat sunt oportunităţile perioadei la care ne referim.

Ameninţări

Pe termen lung, competiţia acerbă dintre asigurători care poate conduce la preţuri nesustenabile şi recesiunea economică pe fondul scăderii investiţiilor străine constituie principalele ameninţări la adresa domeniului.

Diego de Genarro, director general Fata Asigurări

Puncte forte

Printre punctele forte ale pieţei amintesc implementarea standardelor Uniunii Europene în procesele de producţie, de gestiune şi administrative în toate sectoarele economice, alături de sporirea profesionalismului în domeniu.

Puncte slabe

Punctele slabe sunt reprezentate de absenţa unui cadru legislativ clar şi complet, faptul că influenţa politică în derularea afacerilor există încă, iar reasigurarea nu reprezintă neapărat o necesitate pentru unele companii din piaţă.

Oportunităţi

În ceea ce priveşte oportunităţile, apreciez modificarea strategiilor şi a modului de abordare a clienţilor, de la cele pe termen scurt la cele pe termen mediu şi lung, strategii îndreptate către conceptul de parteneriat (colaborare pe termen lung).

Ameninţări

Pe lista ameninţărilor la adresa pieţei asigurărilor se concretizează cererea de servicii în scădere ca efect al contextului economic, existenţa companiilor cu slabă capitalizare şi, nu în ultimul rând, tendinţa de sporire a fraudelor în domeniu.

Alin Bucşa, director general Euroins

Puncte forte

Ca şi în anii anteriori, piaţa şi-a menţinut procesul de maturizare, jucătorii din piaţă oferă  produse diversificate, orientarea spre client este prioritară. Este de remarcat faptul că nivelul daunelor plătite în perioada aferentă primelor 9 luni ale anului în curs au scăzut cu 23%, în condiţiile în care subscrierile s-au diminuat cu aproape 8,2%, ceea ce aduce un plus de lichiditate. Un alt punct forte este reprezentat de implementarea noilor măsuri privind pregătirea profesională pentru persoanele care doresc să lucreze în distribuţia produselor de asigurare şi care va avea ca impact sporirea calităţii serviciilor în domeniu.

Puncte slabe

Expunerea mai mare pe segmentul auto conduce la necesitatea unei echilibrări a structurii portofoliului la nivelul pieţei. Creşterea daunalităţii a constituit în anul 2011 un punct sensibil al sistemului de asigurări, care îşi va pune inevitabil amprenta asupra rezultatelor companiilor. Mai mult, va continua să ia amploare fenomenul de sporire a cererilor de despăgubiri pentru vătămări corporale şi daune morale.

Oportunităţi

Oportunitatea anului în curs este reprezentată de introducerea asigurării obligatorii a locuinţei, care a impulsionat creşterea subscrierilor pe segmentul property, fapt concretizat şi prin creşterile consemnate pentru primele 9 luni ale anului în curs, care consemnează o sporire a primelor cu 91% pe această formă de asigurare.

Ameninţări

Ameninţările din acest an au fost în legătură directă cu efectele crizei naţionale şi globale generate de instabilitatea financiară pronunţată. Scăderea veniturilor populaţiei, consumul intern scăzut, neîncrederea în produsele de asigurare oferite consumatorilor au fost elemente care au marcat portofoliile de asigurare ale companiilor, iar aceasta s-a concretizat prin scăderea pieţei.

Oportunităţi 2012

Companiile vor trebui să găsească noi pârghii, canale şi modalităţi de a-şi regândi sau consolida strategiile şi politicile atât interne, cât şi cele orientate spre vânzare, cu precădere spre client. Produsele existente trebuie regândite, iar noile produse vor trebui adaptate pieţei locale şi sincronizate cu nevoile consumatorilor, fapt care să garanteze şi să asigure un business coerent bazat pe principii prudenţiale solide. Un nou canal care prinde contur în piaţă este cel online. Cu toate că în acest an vânzarea de poliţe de asigurare online nu s-a resimţit pregnant în piaţă, premisele sunt create în scopul fructificării şi dezvoltării acestui nou canal de către jucătorii din piaţă, aspect concretizat prin preocuparea acestora de a-şi dezvolta platforme electronice dedicate acestui nou tip de vânzare. Extinderea pe pieţele interna­ţionale poate constitui o nouă pârghie de extindere a portofoliilor.

Ameninţări 2012

Menţinerea sau adâncirea actualei crize globale poate genera, la nivelul pieţei, probleme legate de insolvenţă, pot apărea falimente sau noi preluări, fuziuni şi achiziţii în piaţa de profil, favorizând marile grupuri financiare în a face investiţii privite prin prisma costurilor reduse ocazionate de criza globală.

Cu siguranţă, acest fapt îi va determina pe asigurători să găsească măsuri de prevenire şi combatere a efectelor crizei. În acest context se poate avea în vedere în primul rând aplicarea unor măsuri prudenţiale la nivelul organizaţiilor orientate spre eficientizarea şi optimizarea strategiilor şi politicilor interne în sfera proceselor de control, de risk management, audit, aplicate la nivelul întregii companii. În acest context, creşterea cerinţelor de capital necesar prin prisma implementării Solvency II poate constitui un real motiv de îngrijorare pentru jucătorii din piaţa de profil.

Putem considera că anul următor va debuta sub auspicii care vor fi create ca urmare a unor măsuri ce vor afecta mediul economic şi politic din România, care sunt în strânsă legătură cu relansarea economiei.

Un alt aspect negativ îl va constitui majorarea tarifelor de către asigurători atât ca urmare a creşterii rapide a numărului daunelor, dar şi a sporirii limitelor de despăgubire aferente RCA pentru anul 2012. În concluzie, constatăm faptul că, în condiţiile în care tarifele de asigurare nu vor înregistra creşteri, acest fapt ar putea genera pierderi mari pentru companiile de asigurare.

Dezvoltarea mai accelerată a pieţei de asigurări de viaţă ar putea fi determinată de introducerea unor stimulente fiscale.”

Cornelia Coman, director general ING Asigurări de Viaţă

„Industria asigurărilor din România este încă dependentă de domeniul auto, iar populaţiei îi lipseşte o educaţie financiară solidă.”

Adrian Marin, CEO Generali România

Pe lista ameninţărilor la adresa pieţei asigurărilor se concretizează cererea de servicii în scădere ca efect al contextului economic.”

Cristian Fugaciu, director general Marsh România

Cele mai citite

Vânzările de locuințe în așteptare din SUA au atins cel mai ridicat nivel din ultimele 21 de luni

Vânzările de locuințe din Statele Unite au atins cel mai ridicat nivel din ultimele 21 de luni. Numărul contractelor de cumpărare a locuințelor deja...

OFICIAL – Fabio Cannavaro este noul antrenor al lui Dinamo Zagreb. Primul test, cu Arsenal Londra

Fabio Cannavaro (51 de ani), fost câștigător al Balonului de Aur și campion mondial cu Italia, a fost instalat oficial pe banca tehnică a...

Lansarea GTA 6 se anunță a fi cel mai mare eveniment din domeniul divertismentului din 2025

Lansarea mult așteptată a jocului GTA 6 se preconizează a deveni cel mai mare eveniment din domeniul divertismentului din 2025, generând venituri estimate de...
Ultima oră
Pe aceeași temă