» Senatul are pe masa un proiect de lege care ar urma sa introduca si in Romania institutia falimentului personal. Initiativa apartine unui senator PDL si apare intr-un moment in care multi cetateni incep sa aiba sau vor avea curand probleme cu bugetele personale sau de familie, pe fondul crizei economice.
Subiectul falimentului personal este important, iar propunerea legislativa merita privita cu atentie pentru ca reglementeaza, printre altele, modul in care o persoana sau chiar o familie isi poate pierde casa din pricina datoriilor. Falimentul inseamna nu doar esec in administrarea unei afaceri ori in gestiunea finantelor personale. Este si un set de reguli si proceduri menit sa regleze relatia, adesea antagonica, dintre datornic si creditor. Se stie ca firmele pot claca; in cazul lor, exista o lege a falimentului – sau a insolventei, cum i se mai spune – si instante care arbitreaza interesele debitorului, respectiv creditorului. Ati auzit poate de judecatorii sindici. Dar in cazul persoanelor fizice? Te poti declara ori poti fi declarat falit daca nu mai ai cu ce plati facturile la intretinere sau ratele la banca? In ce conditii iti achiti datoriile si cum te protejeaza legea de creditori? Europa si America de Nord au raspunsuri diferite, iar institutia falimentului personal isca inca dezbateri in mediul academic si printre fauritorii de legi.
Gratiere totala, partiala sau restructurare a datoriilor
In SUA, falimentul personal a fost reglementat acum 31 de ani, sub forma a ceea ce americanii numesc generic "Codul Falimentului". Sunt statistici care arata ca, adesea, falimentul personal se cere in baza asa-numitului Capitol 7 din acest cod. Sistemul a fost botezat Fresh Start (startul de la zero): datornicul poate scapa de povara unor datorii, total sau partial, in anumite conditii – in limbaj juridic i se spune descarcare de datorii – si o ia de la capat fara ca veniturile sale ulterioare declararii falimentului sa fie directionate cumva spre creditori. Poate face asta o data la sase ani. Daca o face, ajunge intr-un fel de registru public al falitilor, unde ramane timp de 10 ani. Una dintre consecinte este ca obtine mult mai greu imprumuturi. Un studiu din 2007 constata ca persoanele care au cerut falimentul personal nu mai primesc credit pe o perioada cuprinsa intre trei si opt ani de la cerere. Pentru falimentele personale exista instante si judecatori specializati. O alta varianta ar fi reorganizarea datoriilor in baza Capitolului 13. Datornicul care, de obicei, mai are un venit constant face un plan aprobat de judecator si se angajeaza sa achite datoriile in 3-5 ani. Europa, unde institutia s-a extins in anii ‘90, a preferat initial varianta mai aspra, care nu permitea startul de la zero: datornicul intra intr-un plan de restructurare, nu scapa de datorii si o parte dintre veniturile ulterioare deschiderii falimentului mergeau obligatoriu catre creditori.
In timp, ambele sisteme au fost usor modificate in incercarea gasirii unei cai de mijloc. Americanii au mai strans un pic surubul, europenii l-au mai slabit si permit acum stergerea unei parti din datorii, in anumite conditii.
La o prima lectura, propunerea proapat depusa la Senat, o coproductie a senatorului Iulian Urban si a avocatului Gheorghe Piperea, apare ca o combinatie intre varianta americana si cea europeana, "adaptata la realitatile romanesti", dupa cum spun autorii. Va fi interesant de urmarit ce sprijin politic va gasi si mai ales cum o va intampina realitatea romaneasca in plina vreme de criza.
