1.1 C
București
luni, 30 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBăncile europene, mai riscante ca niciodată

Băncile europene, mai riscante ca niciodată

 

Riscul ca două mari bănci din zona euro să intre simultan în default a crescut semnificativ în ultimele şase luni, la un nivel nemaiatins de la debutul crizei financiare în 2007, potrivit unui raport al Băncii Centrale Europene (BCE).

 

Probabilitatea ca două sau mai multe bănci să intre simultan în default în următorii doi ani era aproape nulă la începutul lui 2007, a atins apoi un vârf de 15%, iar în prezent se află la un maxim de 25%.„Creşterea din ultimele şase luni a probabilităţii ca una sau mai multe bănci mari din zona euro să intre în default a fost mai rapidă şi mai puternică decât în trecut, iar indicatorul privind riscul sistemic a atins maxime nemaiîntâlnite de la lansarea sa, în 2007″, se arată în raportul referitor la riscurile legate de stabilitatea financiară din zona euro.

BCE a luat în considerare la calcularea indicatorului cotaţia acţiunilor şi a CDS-urilor băncilor. „La nivel general, riscurile la adresa stabilităţii financiare a zonei euro au crescut considerabil în semestrul al doilea”, a declarat vicepreşedintele BCE, Vitor Constancio, într-o conferinţă de presă. Cele mai mari riscuri sunt, în opinia sa, extinderea crizei datoriilor, fragilitatea sectorului financiar şi creşterea economică lentă, trei factori care se alimentează unul pe celălalt.

Constancio a spus că sectorul bancar trebuie să evite reducerea creditării, care ar fi catastrofală pentru creşterea economică. El a adăugat că măsurile luate de BCE pentru finanţarea ieftină şi nelimitată a băncilor fac ca acestea să nu aibă nici o scuză pentru reducerea creditării. În schimb, riscul unei prăbuşiri a zonei euro nu a fost luat în considerare, întrucât „este de neconceput”, a spus Constancio, reiterând poziţia BCE.

Cele mai citite

Claudiu Târziu: România este condusă de Viktor Orban prin interpuși

Târziu afirmă că Guvernul Ciolacu 2 s-a născut din cea mai monstruoasă trădare a intereselor și siguranței naționale ale României Europarlamentarul Claudiu Târziu a publicat...

Programul supermarket-urilor de Revelion 2025

În perioada sărbătorilor de iarnă 2024-2025, majoritatea supermarketurilor și magazinelor din România vor funcționa după un program special, adaptat pentru a satisface nevoile cumpărătorilor...

Dorinel Munteanu și-a dat demisia de la Oțelul Galați! Antrenorul a plecat pe fondul problemelor financiare ale clubului

Dorinel Munteanu, antrenorul care a readus Oțelul Galați în prima ligă, și-a anunțat demisia după ce problemele financiare persistente ale clubului au devenit insurmontabile....
Ultima oră
Pe aceeași temă