3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAl doilea magnat al Bursei, actiuni de 76 milioane euro

Al doilea magnat al Bursei, actiuni de 76 milioane euro

» Omul de afaceri Gheorghe Calburean este al doilea mare investitor privat din piata de capital romaneasca, dupa Ovidiu Tender, cu detineri la diverse companii listate care valoreaza cel putin 76 milioane euro. Cea mai importanta companie controlata de Calburean este Dafora Medias (DAFR), o fosta sucursala a Romgaz, pachetul de 55,6% detinut direct si indirect (prin Dafora Group) valorand pe piata circa 57 milioane euro.

Majorare de capital la Dafora, nedistribuire de dividende la Dafora si Condmag
In prima zi de tranzactionare pe Bursa, Dafora a castigat 3,56% pana la o cotatie de 0,378  ei/actiune. Astfel, in prima zi de listare Calburean a castigat, potrivit pachetului detinut la Dafora, suma de 7 milioane lei (aproape 2 milioane euro). Dafora Medias s-a transferat ieri la Bursa de Valori (BVB), moment in care au fost anuntate si rezultatele preliminare pentru anul 2007. Acestea indica o crestere cu 54% a profitului net, pana la 4,94 milioane euro, si o dublare a cifrei de afaceri, la 87,5 milioane euro. "Acum, fiind prezenti la Bursa de Valori, prin cresterea vizibilitatii, speram sa atragem mai usor resursele necesare finantarii pentru proiectele noastre si cred ca in acest an vom derula o noua majorare de capital, probabil o dublare prin aport in numerar", a declarat Calburean. A doua companie, ca valoare de piata, controlata de omul de afaceri din Medias este Condmag Brasov (COMI), care detine monopolul in domeniul constructiei de conducte magistrale, listata de asemenea la BVB. La Condmag, Calbureanu controleaza indirect peste 24% prin Dafora, pachetul avand o valoare de piata de aproximativ 11,5 milioane euro. In cazul ambelor companii, nu se vor distribui dividende pentru anul 2007, deoarece acestea sunt in plin proces de dezvoltare, potrivit lui Calburean.

Transgex Oradea (TRNG) ar putea deveni a treia companie listata la BVB, actualmente fiind prezenta pe piata Rasdaq, dar mai sunt cateva investitii de realizat pana la acel moment, a declarat Calburean. Pachetul controlat de acesta la Transgex valoreaza pe piata circa 4,5 milioane euro. Transgex este specializata in explorarea si exploatarea apelor geotermale. Printre proiectele principale ale companiei se numara transformarea energiei termice in energie electrica, in colaborare cu autoritatile din Oradea, cu care de asemenea vor sa creasca de la 20% la 60% cota de incalzire cu apa geotermala.

Fabrica noua la Cars Tarnaveni
Omul de afaceri a intrat de anul trecut in actionariatul a doua companii din domeniul materialelor de constructii. La Cars Tarnaveni, Calburean controleaza circa 32% (2,7 milioane euro valoare de piata), dar vrea sa devina actionar majoritar dupa incheierea majorarii de capital social cu 800.000 euro. "Am reusit sa stabilizam situatia la Cars, recuperand toate pierderile pe care le avea si reusind sa incheiem anul pe profit. Avem in proiect investitii de 15 milioane euro pentru deschiderea unei noi fabrici de caramizi, care sa intre in functiune din 2009 si sa dubleze capacitatea de productie a companiei", a spus Calburean. Magnatul din Medias mai este implicat si la fabrica de tigle Cercon Ariesul (CER), unde se deruleaza o majorare de capital.

Salam de la Dafora

In a doua parte a lui 2008 Calburean planuieste sa iasa pe piata cu o marca noua de mezeluri pe segmentul premium si mediu, productia urmand a fi realizata la Salconserv Medias (SASE), cu ajutorul abatorului Salflom. Ambele companii sunt controlate de Calburean prin Dafora Medias. Alte doua firme importante din imperiul magnatului din Medias sunt Dafora Group si Dafora Turism, la care Calburean detine peste 90% din actiuni.

Cele mai citite

Lavrov va conduce delegația rusă la summitul G20, în locul lui Putin

Curtea Penală Internațională a emis în martie 2023, un mandat de arestare pe numele lui Putin Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov va conduce delegația rusă...

Legea Arendei în dezbatere: fermierii solicită măsuri urgente pentru stabilitate în agricultură

Doar 10% din suprafața agricolă a României este utilizată de proprietarii terenurilor, restul fiind arendat Legea Arendei a revenit în atenția publicului și a Parlamentului...

România atinge cel mai mare preț al energiei din 2024, pe fondul producției scăzute de energie regenerabilă

Scăderea producției de energie solară, cauzată de lipsa luminii solare, a dus la un deficit de producție, ceea ce a crescut semnificativ prețul energiei România...
Ultima oră
Pe aceeași temă