În plin ger, România a rămas fără rezerve suficiente de curent electric şi ar putea sista exporturile. Evenimentul se produce pe fondul lungilor dezbateri privind căpuşarea şi administrarea deficitară a resurselor energetice ale ţării.
România va reduce şi chiar ar putea sista exportul de energie electrică din cauza scăderii stocurilor de combustibil necesar producerii acesteia şi a secetei prelungite, a anunţat compania Transelectrica într-un comunicat. Oprirea va fi realizată doar dacă apar situaţii de urgenţă, arată reprezen-tanţii societăţii. „Din cauza deficitului de energie electrică din sistemul de energie naţional, în anumite ore nu sunt resurse pentru acoperirea necesarului de consum şi de export”, se menţionează în comunicat. Totuşi, conducerea Transelectrica susţine că populaţia nu va avea de suferit. „Decizia se referă exclusiv la exporturi şi înseamnă că acele capacităţi alocate pentru export vor fi restricţionate. Nu se întrerupe energia electrică pentru consumatorii români”, ne-a declarat Miron Savu, director de comunicare al Transelectrica.
Asigurări a dat şi preşedintele Traian Băsescu. „Nu există nici un fel de pericol ca populaţia să rămână fără energie electrică. Dacă în mod excepţional s-ar întâmpla o avarie, s-ar proceda la un plan de întrerupere a energiei pentru agenţii economici. Este exclusă întreruperea energiei electrice pentru populaţie”, a menţionat şeful statului.
Cu toate acestea, au apărut deja nemulţumiri din partea unor consumatori din Bucureşti şi Constanţa care s-au plâns că nu mai pot folosi centralele termice din cauza fluctuaţiilor de tensiune ale curentului electric. „Centrala noastră are nevoie de minimum 180 de volţi pentru a funcţiona, dar am primit doar aproximativ 140 şi pur şi simplu nu porneşte”, s-a plâns un cititor din Constanţa. Reprezentanţii Enel susţin însă că acestea sunt doar cazuri izolate şi nu au legătură cu comunicatul Transelectrica. „Pot exista întreruperi de scurtă durată prin funcţionarea automatizărilor din reţea, din cauza condiţiilor meteo deosebite. Acestea sunt evenimente trecătoare, iar parametrii de calitate ai energiei electrice nu ies din benzile reglementate”, au men-ţionat surse din companie.
31 de directori, salarii de 1 milion de euro
Situaţia de criză anunţată de Transelectrica vine la capătul unor dezbateri îndelungate privind modul de administrare a sistemului energetic naţional şi a contractelor defavorabile încheiate de companiile din domeniu cu aşa-numiţii „băieţi deştepţi”. Aceştia fie au cumpărat energie electrică sub preţul pieţei de la societăţile de stat, fie au vândut acestora la tarife supraevaluate. De altfel, FMI a cerut chiar anul acesta privatizarea Transelectrica, una dintre cele mai controversate firme de stat din domeniul energiei. Publicaţia Finanţiştii arăta chiar la începutul acestei luni că directorii societăţii au avut în 2010 „salarii de lux”. „Cel mai bine plătit manager al Transelectrica este Maria Ionescu, directorul economic, care încasează în medie un salariu net de circa 3.500 de euro. Octavian Lohan, directorul general adjunct, câştigă circa 3.300 de euro lunar. La rândul sau, Nicolae Opriş, director de direcţie, încasa în 2010 peste 3.000 de euro lunar. Veniturile brute ale celor 31 de directori au fost de peste 1,16 milioane de euro în 2010″, arată Finanţiştii.