În speranţa că va reduce numărul proceselor cu care se confruntă, statul a conceput o nouă formă a taxei auto. Potrivit noii formule de calcul, veţi plăti mai mult faţă de valorile achitate în 2012 pentru maşinile cu norme de poluare Euro 4 şi Euro 3 dar va fi mai ieftin pentru autoturismele cu Euro 1,2 şi non-euro.
Schimbarea filozofiei taxei auto a fost justificată prin faptul că în vechea formulă se ajungea la valori aberant de mari pentru maşinile mai vechi, preţul plătit era proporţional cu capacitatea cilindrică a maşinii deşi aceasta era deja taxată în cadrul impozitului pe maşină (pentru maşinile de la Euro 3 în sus), taxa producea discriminări în funcţie de locul de unde era achiziţionat autoturismul iar România risca procedura de infringement din partea UE.
Timbrul de mediu va fi aplicat numai maşinilor tip M1 (destinate transportului de persoane care au, în afara scaunului conducătorului, cel mult opt locuri pe scaune), nu şi celorlalte tipuri de vehicule, precum tiruri, autocare sau microbuze, pentru care va fi achitată în continuare actuala taxă auto. Timbrul va fi plătit o singură dată, la prima înmatriculare pe piaţa din România sau la prima transcriere. Scuterele scapă din nou de sub incidenţa legii, la fel maşinile înmatriculate în Bulgaria (100.000 după unele estimări)
Cât se plăteşte?
Conform noii formule de calcul, suma de plată va scădea cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 şi cu 90% pentru non-euro, mergându-se pe ideea că aceste maşini au o durată scurtă de funcţionare şi vor polua pentru un interval mai mic; în schimb, scumpirile afectează segmentele Euro 3 şi 4.
Taxa va rămâne la aceleaşi cote pentru maşini Euro 5, în timp ce pentru Euro 6, maşini hibride şi electrice, nu se va plăti nimic.
De exemplu, pentru o maşină Dacia Duster Euro 5 de 1461 cmc , fabricată în 2012, taxa de plătit va scădea de la 164 euro la 119 euro, în timp ce pentru un Volkswagen Golf 1390 cmc Euro 4, fabricată în intervalul 2001-2003, taxa va creşte de la 147 euro la 264 euro.
În consecinţă, odată cu introducerea timbrului de mediu, tendinţa de achiziţionare a maşinilor second-hand în dauna celor noi se va accelera. În 2012, importurile de autoturisme second hand au totalizat 170.000 unităţi (+40% faţă de 2011) în timp ce înmatriculările de maşini noi n-au atins 70.000.
Să mai amintim că pentru maşinile scoase din România şi înmatriculate în alte ţări, se restituie o parte din taxa platită, ca parte reziduală a acesteia (calculată în funcţie de perioada de utilizare). În cazul proprietarilor de maşini care au dat statul în judecată pentru restituirea taxei încasate ilegal, dacă acestora li s-a restituit contravaloarea taxei, precum şi a celor care au înmatriculat autoturismele fără achitarea taxei, noul timbru de mediu va fi plătit la prima vânzare a maşinii.
Rabla pe stil nou
Ministerul Mediului vizează schimbări şi în Programul „Rabla”. Pentru a descuraja intermediarii, se intenţionează creşterea primei de casare, de la 3.800 de lei la 1.500 de euro (6.500 lei) şi acordarea reducerii contra unui singur voucher (în prezent, cine vrea să-şi cumpere o maşină nouă poate folosi maxim 3 vouchere, achiziţionate de pe piaţa liberă).