Rezilierea contractului cu Bechtel ar mai dura câteva zile, fiind anumite detalii de pus la punct, a declarat ieri ministrul Infrastructurii, Dan Şova, autor în ultima săptămână al unei serii de declaraţii contradictorii pe această temă.
Contractul cu Bechtel privind construcţia Autostrăzii Transilvania ar urma să fie reziliat în următoarele zile, şi nu luni, după ce vor mai fi stabilite unele detalii. Ministrul Proiectelor în Infrastructură şi Investiţiilor Străine, Dan Şova, a făcut în ultimele zile mai multe declaraţii pe tema rezilierii. Unele se bat cap în cap. Astfel, săptămâna trecută ministrul a declarat că „luni se va termina totul“, în această zi urmând să se ştie şi ce despăgubiri vor încasa americanii cu titlul de despăgubiri. Ziua în cauză a venit şi Dan Şova n-a anunţat nici o valoare a acestora. Ar mai fi nevoie de câteva zile pentru a pune la punct detaliile. „Rezilierea contractului este o chestiune de zile, mai sunt unele detalii de pus la punct în această perioadă“, a declarat, potrivit Mediafax, ministrul Dan Şova.
Răsverificarea contractului
Dorind să spele imaginea pătată de întârzierea cu care se soluţionează disputa cu americanii şi de incapacitatea sa de a respecta condiţiile renegocierii din 2011, Guvernul a anunţat ieri că va verifica desfăşurarea contractului de la data încheierii, până în prezent. Contractul a fost semnat în 2003 de către Guvernul Adrian Năstase, în care Victor Ponta deţinea funcţia de şef al Corpului de Control. În condiţiile în care Curtea de Conturi aprecia în vara anului trecut că acest contract conţine „aspecte discutabile, neconforme şi potenţial dezavantajoase pentru partea română“, este de neînţeles de ce Victor Ponta nu a dispus un astfel de control în 2003. Ilegalităţile contractului i-au determinat pe Mihai Tănăsescu, ministru de Finanţe la acel moment, şi pe Cristian Diaconescu, ministru al Justiţiei, să refuze semnarea hotărârii de guvern aferente contractului. Controlul anunţat ieri de Victor Ponta mai are o problemă. Fiind focalizat pe derularea contractului, şi nu pe prevederile acestuia, riscă să inducă ideea că nu contractul în sine ar fi marea problemă a României, ci modul „neprofesionist“ de punere în aplicare.
Oricum, în ultimii opt ani contractul cu Bechtel a fost verificat de mai toate Corpurile de Control şi organisme ale statului, precum Curtea de Conturi, fără concluzii anunţate public.
Dan Şova joacă alba- neagra cu rezilierea
„Luni (27 mai – n.r.) se încheie totul.“ – declaraţie Mediafax, joi 23 mai
„N-am spus că se reziliază astăzi (luni, 27 mai – n.r.). O domnişoară de la Ziarul Financiar a scris, dar nu cred că aţi văzut undeva declaraţia mea.“ – declaraţie RL , luni 27 mai
„Rezilierea contractului este o chestiune de zile, mai sunt unele detalii de pus la punct în această perioadă.“ – declaraţie Mediafax, luni, 27 mai
Curtea de Conturi despre contractul semnat în 2003
„(Este – n.red.) inexplicabilă lipsa de interes la nivelul MTI şi la cel guvernamental, cu privire la stabilirea responsabilităţilor pentru cauzele şi efectele aprobării contractului în forma în care a fost aprobată de Guvern, acceptării derulării în continuare a contractului în pofida imperfecţiunilor.”
„Forma şi conţinutul contractului încheiat cu Bechtel nu au fost negociate, în adevăratul sens al cuvântului, de specialiştii CNADNR, fiind aprobată de către Guvern o variantă conţinând numeroase aspecte discutabile, neconforme şi potenţial dezavantajoase pentru partea română.“