Instaurarea regimului promoscovit de la Kiev al lui Viktor Ianukovici şi posibila fuziune dintre Gazprom şi Naftogaz fac inutile gazoductele care ocolesc Ucraina.
Rusia a semnat până în prezent o serie de acorduri cu Turcia, Bulgaria, Grecia, Serbia, Ungaria, Croaţia şi, recent, cu Austria pentru construcţia South Stream, un gazoduct care ar trebui să aducă gaz din Rusia până în Italia, cu posibile ramificaţii spre Croaţia, România şi Grecia. Iniţial un joint-venture între monopolul rusesc Gazprom şi compania italiană ENI, în concern a fost cooptat nu demult şi concernul francez EDF. În pofida acestor acorduri şi memorandumuri semnate pe bandă rulantă, proiectul a avut dintotdeauna şanse mici de realizare, dar după recentul acord ruso-ucrainean „gaz contra baze” şi după anunţul premierului Vladimir Putin privind o posibilă fuziune prin absorbţie între Gazprom şi compania ucraineană Naftogaz, şansele South Stream sunt practic nule. După cum afirmă analistul Vladimir Socor de la Jamestown Foundation, South Stream nu a fost niciodată mai mult decât o „conductă virtuală”:
Costuri. Estimat oficial de Gazprom la 8-8,5 miliarde dolari, costul real al proiectului este de 3-4 ori mai mare. Un raport publicat recent de Oxford Analytica estimează costul total între 26,5 şi 31,7 miliarde, bani pe care Gazprom nu îi are după ce veniturile i s-au redus cu o treime ca urmare a crizei economice. Numai cele două conducte lungi de 900 de kilometri, care ar trebui să lege staţia Beregovaia în Rusia de malul bulgăresc la Varna, ar costa aproximativ 8,5 miliarde. Gazprom promisese un studiu de fezabilitate pentru primăvara acestui an, dar preşedintele Gazprom, Alexei Miller, a anunţat că o evaluare tehnică şi economică va fi publicată în februarie 2011. Termenul 2013, anunţat de Gazprom pentru finalizarea lucrărilor, nu mai poate fi respectat. Cererea redusă. Dacă Nord Stream, conducta pe sub Marea Baltică, are la capăt consumatori mari din Germania, Olanda şi Marea Britanie, piaţa pentru South Stream este incertă. Piaţa italiană este deservită atât de ENI şi EDF, cât şi de conducte din nordul Africii. În plus, Italia dezvoltă terminale noi de Gaz Natural Lichefiat (LNG), ceea ce va reduce şi mai mult cererea.
Insuficienţa resurselor. Rusia nu are în acest moment suficiente resurse de gaz pentru a alimenta şi reţeaua ucraineană şi Nord Stream, şi South Stream şi, chiar dacă ar avea, nu există cerere pentru acest gaz. Prin urmare, Rusia fie renunţă la traseele ucrainene, fie la Nord Stream, fie la South Stream. Cum Nord Stream este mult mai ieftină (10,5 mld), mai uşor de construit şi are clienţi siguri, conducta baltică este favorită la supravieţuire. Fuziunea cu Naftogaz. Primită favorabil ieri de premierul Nikolai Azarov, propunerea lui Putin privind fuziunea dintre cele două companii anulează principalul argument invocat de Rusia pentru construcţia South Stream, care priveşte instabilitatea rutei ucrainene. Aşa cum remarcă acelaşi Socor, în vreme ce Putin afirma că Europa nu se poate baza pe Ucraina, semna acorduri de extindere a depozitelor de gaz în ţări aflate pe traseul conductelor care vin din Ucraina. Fuziunea dintre Gazprom şi Naftogaz anulează aceste argumente şi, cum Gazprom ar deveni stăpână peste reţeaua ucraineană, nu are nici un motiv să investească într-un proiect costisitor care să ocolească Ucraina.
Concurenţa. Cel mai evident competitor al South Stream, gazoductul Nabucco, are încă dificultăţi în asigurarea resurselor şi realizarea sa este întârziată de o dispută azero-turcă. Cu toate acestea, în strategia energetică publicată săptămâna trecută, Turcia îşi propune demararea lucrărilor anul viitor. În plus, South Stream este ameninţată de construcţia de terminale LNG, cum este terminalul Adria de pe insula croată Krk, şi terminalul de la Constanţa.
