6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăŞomajul din Marea Britanie a crescut la maximul ultimilor 15 ani

Şomajul din Marea Britanie a crescut la maximul ultimilor 15 ani

Şomajul din Marea Britanie a crescut în perioada iunie-august la maximul ultimilor 15 ani, amplificând presiunea asupra guvernului pentru măsuri de relaxare fiscală în contextul dificultăţilor tot mai mari ale economiei, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.

Rata şomajului a ajuns la 8,1% în intervalul iunie-august, de la 7,9% în mai-iulie, au anunţat autorităţile pentru statistică de la Londra.

Numărul persoanelor fără loc de muncă a urcat la 2,57 milioane, maximul începând din 1994.

Şeful finanţelor britanice, George Osborne, s-a agajat să menţină cel mai aspru program de măsuri de austeritate de după Al Doilea Război Mondial, indiferent de deteriorarea perspectivelor de recuperare economică. Banca Angliei a reluat programul de achiziţie de active, în principal obligaţiuni guvernamentale, în contextul agravării crizei datoriilor din Europa şi a încetinirii economiei mondiale.

„Este o veste rea pentru Marea Britanie. Dacă aş fi printre cei aflaţi la conducerea ţării aş fi un pic îngrijorat”, a spus Jim O’Neill, şeful diviziei de administrare de active la Goldman Sachs.

Numărul persoanelor angajate a scăzut cu 178.000 în perioada de trei luni încheiată în august, cel mai mult din iulie 2009.

Cele mai citite

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...
Ultima oră
Pe aceeași temă